Lansare de carte la AGIR
Data: 1-15 ianuarie 2004
ROMANUL SI FELUL LUI DE A FI - editia a II-a
In aceeasi zi in care Targul de Carte GAUDEAMUS/2003 isi deschidea portile, sediul central AGIR a gazduit lansarea unei carti cu totul deosebita, "fara bibliografie", rod al imaginatiei prof. dr. ing. Beniamino Faoro. Este vorba de a doua editie, la care autorul si-a luat colaborator pe ing. dipl. Ion Marginean. Cartea are si un subtitlu care-i incita pe lectori: Amatorismul la romani.
La evenimentul realizat de Asociatia Pons Vetus, care detine dreptul de popularizare si distribuire a acestei carti, si gazduit de AGIR au participat intelectuali de vaza veniti special de la Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timisoara, care au citit cu deosebit interes editia I a cartii.
In calitate de gazda, domnul dr. ing. Mihai Mihaita, presedintele AGIR, a rostit cuvantul introductiv, dupa care au fost prezentati autorii, cartea si in mod neconventional in astfel de situatii au urmat dezbateri critice la un inalt nivel.
Cine sunt autorii? Prof. dr. ing. Beniamino Faoro, un expert in dezvoltarea montana, s-a nascut la 22 iulie 1928, din parinti italieni veniti in Romania in 1918, pentru a organiza exploatarea padurilor din Valea Oltului si Lotrului. Dupa terminarea liceului in 1948, s-a intors cu familia in Italia, unde si-a indeplinit serviciul militar la Corpul Specializat de Finante. A urmat apoi studii universitare in Italia si Elvetia, specializandu-se in inginerie mecanica-electronica si inginerie de constructii. Este profesor de drept international, actualmente presedinte al Camerei Europene a Expertilor pentru toate tarile Europei Centrale si de Est, avand totodata si acreditarea de ambasador al Uniunii Europene pentru aceeasi zona. Dupa terminarea studiilor a inceput o cariera exceptionala in comertul international, lucrand in 89 de tari. Intreprinzator din fire, in 1972 a lucrat ca reprezentant a numeroase firme italiene in tarile CAER, dar in mod special in Romania. In 1992, dupa ce s-a pensionat, s-a intors in tara natala, unde si-a petrecut copilaria si adolescenta, pentru a-si pune experienta in slujba ei.
Ion Marginean, nascut in 1948, este inginer militar, cercetator stiintific, inventator, inovator, a realizat numeroase lucrari de cercetare in domeniul stiintelor sistemelor si calculatoarelor.
Observatori rigurosi ai psihologiei colective a populatiei Romaniei, autorii surprind cetatenii romani in 22 de ipostaze si le descriu comportamentul in practicile profesionale din care isi castiga existenta, realizand tot atatea eseuri despre "felul de a fi al romanului". Autorii caracterizeaza in capitole separate pe: Taranul roman; Muncitorul roman; Seful roman; Inginerul roman; Medicul roman; Jurnalistul roman; Pensionarul roman s.a.
Autorii recunosc de la inceput calitatile romanilor, bunatatea, amabilitatea, adaptabilitatea la numeroasele schimbari care s-au produs in timp istoric scurt in acest teritoriu binecuvantat si demonstreaza, citez: "Dntotdeauna, romanul in viata zilnica a facut de toate, foarte multe activitati de natura diferita, trecand cu usurinta de la una la alta ... Atat de mult s-a obisnuit cu varietatea, incat nu mai concepe o activitate uniforma, executata riguros, dupa un plan precis si o tehnologie obligatorie, caci (uniformitatea) l-ar plictisi". Pornind de la aceasta conceptie, autorii analizeaza aceasta caracteristica, facand referiri la fiecare categorie profesionala in parte.
Citind volumul ne vom regasi mentalitatile, vom fi uimiti, ne vom amuza, vom rade, dar le vom da dreptate autorilor, daca nu in totalitate, in mare parte. Desenele reprezentative pentru fiecare capitol au fost realizate de graficianul Stefan Orth, presedintele Filialei Sibiu a Uniunii Artistilor Plastici.
In incheierea acestei succinte prezentari citez din carte: "Cel mai greu (de realizat) este colaborarea romano-romana".
Volumul, tiparit la TIPOTRIB-Sibiu, poate fi cumparat si de la Libraria AGIR din Bdul. Dacia nr. 26, Bucuresti.
Alte articole



