UPT, hub regional in domeniul microelectronicii
Data: 1-15 iulie 2024 2024
În contextul european actual, în care se pune un accent tot mai mare pe reducerea dependenței UE de microcipurile fabricate în alte zone și în care atât cercetarea în domeniu, cât și fabricarea acestora pe plan local reprezintă o prioritate în Europa, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) are potențialul de a deveni un adevărat hub regional în domeniul microelectronicii, având în vedere atât educația și cercetarea, cât și relația foarte bună cu mediul economic, se arată într-un comunicat al instituției de învățământ superior.
Acesta este contextul în care ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, a efectuat, în prima decadă a lunii iulie a.c., o vizită la Rectoratul UPT, discuțiile axându-se pe tema proiectului de finanțare și dezvoltare a unor centre de cercetare în microelectronică și a unor laboratoare în cadrul universităților tehnice, Universitatea Politehnica Timișoara având oportunitatea de a accesa o linie de finanțare pentru amenajarea și dotarea cu echipamente a 16 laboratoare, precum și pentru cercetare în domeniul microelectronicii, urmărindu-se crearea unui număr mare de specialiști într-un domeniu de vârf.
„Am venit să înțeleg mai bine cum funcționează relația dintre universitate și mediul privat, desfășurăm în continuare proiectul împreună cu companiile implicate, care angajează absolvenții care finalizează studiile aici. Am rămas foarte plăcut impresionat de felul în care colaborați, ca universitate, cu mediul de afaceri, de felul în care reușiți să aveți studenți foarte bine pregătiți, care să răspundă nevoilor reale din mediul de afaceri. (...) Microelectronica devine un domeniu de foarte mare interes global, dar și în România, iar Universitatea Politehnica Timișoara va fi, cu certitudine, așa cum arată azi lucrurile, un vârf de lance, centrul de excelență, locul unde vor fi foarte mulți ingineri bine pregătiți pe acest domeniu, care poate să aducă avantaje evidente economiei românești, fiindcă putem veni cu valoare adăugată", a declarat ministrul.
„Proiectul este unul de anvergură europeană, în care trei companii din România sunt beneficiari direcți pentru a dezvolta în domeniul acesta, al microelectronicii. UE a realizat că toată producția de microelectronică este în Asia și ar vrea o dezvoltare aici pe niște cipuri mai inteligente, care să includă facilități mult mai mari, deci să fie mult mai mici, dar cu capacități de stocare și de prelucrare a datelor mai mare. Pe lângă cei trei parteneri direcți există 15 universități și institute de cercetare în calitate de parteneri indirecți. Politehnica este foarte bine plasată între partenerii aceștia indirecți. Noi suntem parteneri cu două dintre companiile implicate și dorim, în viitor, pe acest proiect, să dezvoltăm 16 laboratoare în domeniul microelectronicii", a completat prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, prorector al UPT, responsabil cu activitatea de cercetare.
Alte articole



