Comisia Europeana: o noua viziune, mai incluziva, asupra educatiei si formarii pana in 2020
Data: 16 - 30 septembrie 2015
Un proiect de raport comun elaborat de Comisia Europeana si de statele membre UE, publicat la inceputul lunii septembrie, solicita consolidarea cooperarii in domeniul educatiei si formarii pana in anul 2020 si, in special, promovarea incluziunii sociale. In raport se propune o mai mare implicare politica pentru a aborda mai eficient provocarile cele mai presante cu care se confrunta societatea noastra. Cele sase noi prioritati identificate in raport includ imbunatatirea competentelor si perspectivelor de ocupare a fortei de munca si crearea unor medii de invatare inovatoare si digitalizate si, in acelasi timp, cultivarea valorilor fundamentale de egalitate, nediscriminare si cetatenie activa.
Marianne Thyssen, comisarul UE pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale, competente si mobilitatea fortei de munca, a declarat: „Ocuparea fortei de munca in randul tinerilor reprezinta o prioritate majora a actualei Comisii. In prezent, pentru a gasi un loc de munca sunt necesare, mai mult ca oricand, competente relevante si de inalta calitate. O mai buna cooperare in ceea ce priveste educatia si formarea va contribui la imbunatatirea aptitudinilor profesionale si a nivelurilor de competenta pentru a combate decalajul dintre competente si cerintele pietei si, astfel, a-i sprijini pe tinerii europeni sa intre cu succes pe piata fortei de munca.“
Consiliul urmeaza sa adopte raportul inainte de sfarsitul anului. De asemenea, raportul propune stabilirea de noi prioritati pentru o perioada de cinci ani, in locul ciclurilor anterioare de trei ani, pentru a permite un impact pe termen mai lung. Cele sase noi prioritati propuse de Comisie sunt urmatoarele:
Dobandirea de aptitudini si competente relevante si de inalta calitate, cu accent pe rezultate, pentru a spori capacitatea de insertie profesionala si a stimula inovarea si cetatenia activa;
Sisteme de educatie incluzive, care promoveaza egalitatea, nediscriminarea si spiritul civic;
Sisteme de educatie deschise si inovatoare, inclusiv prin valorificarea la maximum a erei digitale;
Sprijinirea reala a profesorilor si formatorilor;
Transparenta si recunoasterea competentelor si calificarilor, pentru a facilita mobilitatea in scop educational si mobilitatea fortei de munca;
Investitii sustenabile, performanta si eficienta pentru sistemele de educatie si formare profesionala.
Context
Infiintat in mai 2009, cadrul strategic Educatie si formare 2020 (EF 2020) ofera statelor membre, Comisiei si institutiilor de invatamant un forum pentru schimbul de bune practici, informatii si consiliere pentru reformele politicilor. Comisia coordoneaza acest instrument de cooperare. Cadrul strategic EF 2020 acopera toate formele de invatare si toate nivelurile procesului de invatare pe tot parcursul vietii, inclusiv educatia pentru prescolari si pentru scoli pana la invatamantul superior, educatia si formarea profesionala si invatarea in randul adultilor.
In 2014, Comisia si statele membre au initiat un bilant la jumatatea perioadei pentru a evalua progresele inregistrate din 2012 pana in prezent si pentru a contribui la pregatirea prioritatilor urmatoare in materie de cooperare in domeniul educatiei si formarii la nivel european. Ca parte a acestui exercitiu, in 2014 a fost efectuata o evaluare independenta, au fost intocmite mai multe rapoarte nationale si s-au derulat consultari cu functionari nationali, partenerii sociali europeni si alte parti interesate in materie de educatie si formare. Concluziile acestei analize se reflecta in proiectul de raport comun EF 2020, prezentat de Comisie la inceputul lunii septembrie a.c. In luna noiembrie, Comisia va prezenta, de asemenea, Monitorul educatiei si formarii 2015, o analiza anuala a progreselor inregistrate in directia realizarii obiectivelor educationale stabilite in cadrul Strategiei Europa 2020.