Spiru Haret si astronomia

Invatamantul ii datoreaza conceptia sa moderna, istoria ii consemneaza opera, bibliotecile ii pastreaza lucrarile, Capitala Romaniei i-a inaltat un binecunoscut monument in marmura de Carrara chiar in fata Universitatii. Cei care i-au asigurat, insa, consacrarea eterna sunt astronomii: craterul de coordonate -176o, -59o, de pe harta fetei invizibile a Lunii se numeste, de peste o jumatate de secol, SPIRU HARET. Este o recunoastere nu numai a operei lui culturale, ci chiar a contributiilor sale in domeniul stiintei Universului: astronomia.

Vocatie si destin
Dar cine a fost Spiru Haret? In primul rand, un mare om de cultura, care a jucat un rol major in organizarea si modernizarea invatamantului primar, secundar si superior romanesc, ba chiar si in studiul matematic al vietii sociale (vezi celebra sa carte Mecanique sociale, din 1910). Care a fost insa rolul pe care l-a avut in astronomie?
Elev al celui mai renumit liceu din Bucuresti, „Sf. Sava“, Haret manifesta o precocitate stiintifica remarcabila, dovada cele doua manuale pe care le publica inca de pe bancile liceului, unul de algebra si altul de trigonometrie. Cel de-al doilea va fi revizuit, publicat in 1873 si republicat in anul urmator, devenind manual de liceu timp de mai bine de o jumatate de veac; este vorba despre Elemente de trigonometrie. In 1874 va redacta un Curs de geometrie elementara pentru clasa a IV-a primara si clasa I secundara.
Cea care-l va captiva, insa, aproape cu totul va fi astronomia. Prinde gustul pentru aceasta stiinta inca din clasa a III-a de liceu, cand ii cade in mana un articol despre... Luna! Nu avea cum sa stie ca tocmai Luna va fi astrul pe care va fi inscris pentru totdeauna numele sau.
In clasa a VII-a invata cosmografia din care-si mai amintea doar de Briot
si Garcet
. Asa cum isi aminteste Haret, „gustul pentru studiile stiintifice mi-l desteptase mai inainte, inca pe cand eram in clasa III, lectura unor articole din revista Isis sau Natura, pe care o publica dr. Barasch
. Mai ales unele capitole despre Luna si locuitorii ei imi inflacarasera mintea pana intr-atat incat petreceam noaptea ceasuri intregi cu ochii la stele, cautand sa ghicesc ceea ce rudimentara mea stiinta astronomica nu putea sa-mi deie. Un camarad imi procura un mic tratat de astronomie de Quetelet
. Dar nestiind frantuzeste, am muncit un an, in tot cursul clasei IV, ca sa-l traduc cu dictionarul lui Codrescu, pe care tocmai atunci il capatasem la premiu. Tradictia mea a fost imprimata mai tarziu de societatea Junimea din Iasi.”

Dupa sustinerea bacalaureatului (1869), se inscrie la Facultatea de Stiinte a Universitatii din Bucuresti, fiind, in aceasta perioada, si profesor de matematica la seminarul Nifon din Bucuresti. Astronomia o va invata cu D. Petrescu
.
„La 3 decembrie 1870, in urma unui concurs, eu fusesem numit profesor cu titlu provizoriu la Seminarul Central. Numirea aceasta ma scotea din nevoi, dar imi marea greutatile pentru urmarirea studiilor de la Universitate. Cu toate acestea, examenele anuale tot le-am putut trece regulat. Licenta, insa, am trecut-o cu intarziere de doi ani, provenita mai ales din cauza greutatilor in care incapusem din nou, in urma demisionarii mele de la Seminar, intamplata in noiembrie 1872.
In aprilie 1874, d-l Maiorescu, devenind Ministru al Instructiunii Publice, imi propuse sa ma recheme la catedra. Eu am preferat sa-i cer o bursa pentru strainatate si d-sa imi implini aceasta dorinta care de mult ma framanta. In septembrie urmator trecui concursul si plecai.
Chiar indata dupa inceperea cursurilor la Paris am putut sa-mi dau seama de marile lipsuri ale instructiei mele matematice, cu toata licenta mea trecuta cu bile albe la Bucuresti. Erau parti intregi din materie pe care nu le cunosteam si mai ales imi lipsea deprinderea rezolvarii de probleme.“

O autoexigenta definitorie
Bursa era un „stipendiu de 3000 lei anual pentru a studia in acest timp stiintele matematice teoretice la Facultatea de Stiinte din Paris“ (adresa Ministerului de Instructie din 30 septembrie 1874).
Cum cea mai renumita universitate a vremii era Sorbona, iar cursurile cele mai interesante in domeniul stiintelor matematice erau cele de mecanica cereasca, era firesc ca trei dintre primii patru romani ce-si vor lua doctoratul la Paris sa trateze subiecte din acest domeniu: Spiru Haret, Constantin Gogu (1854 - 1897) si Nicolae Coculescu (1866 - 1952). Al patrulea va deveni un mare geometru: Gheorghe Titeica (1873 - 1939).
In 1875, Haret obtine la Paris licenta in matematica, in 1876 o alta in fizica, pentru ca la 18/30 ianuarie 1878 sa prezinte o teza de doctorat remarcabila, cu titlul Asupra invariabilitatii axelor mari ale orbitelor planetare.
Revin la memoriile lui Haret, de data aceasta privind teza pe care avea sa o sustina cu atata succes: „Putin a lipsit insa ca acest din urma pas sa nu-l pot face. In adevar, la 12/24 aprilie 1877, rusii trecusera Prutul si razboiul de independenta incepuse. Eram in momentul acela la Paris un numar de bursieri ai Statului, care am crezut ca va trebui sa ne intoarcem in tara si multi din noi isi luara in graba masurile de plecare. Dar o telegrama a ministrului Chitu ne linisti si ne lasa sa ne urmam studiile.
Prin o curioasa coincidenta, calculele speciale pentru teza mea le incepusem exact in ziua cand rusii au trecut Prutul, iar teza am sustinut-o in ziua cand s-a iscalit preliminarea de la San-Stefano
.“
In loc de a face propriile mele comentarii la reusita tezei sale, imi voi permite sa citez dintr-un articol scris in ziarul „Curentul“, la 30 ianuarie 1933, cu prilejul comemorarii a doua decenii de la moartea lui Spiru Haret in Aula Academiei Romane. Iata ce spune G. Titeica, elev al ilustrului disparut:
„Incerc pentru a doua oara sa prind intr-o cuvantare academica o caracterizare cat mai potrivita a vietii neuitatului nostru coleg, a marelui om de stiinta si om de stat, Spiru Haret.
Viata lui Haret, simpla dar bogata in fapte, cuprinde o pilduitoare invatatura de care e bine sa ne aducem aminte.
Ce-a fost Haret? Un om de stiinta de mare valoare pe care, din nenorocire, l-a ratacit politica. Vreau sa dovedesc, in masura in care imi vor ingadui puterile, ca aceasta judecata e fundamental gresita.“
Astfel vorbind, dl Titeica ni-l prezinta pe Haret, urmarindu-l din liceu pana cand la Sorbona isi sustine teza sa de doctorat, „Despre neschimbarea axelor mari in miscarea eliptica a planetelor“, care teza este una din cele mai frumoase din cate s-au tinut la Sorbona pana in acest timp.
„Cel dintai care a atacat marea problema stabilitatii a fost Laplace, ori pana la Haret toate incercarile facute de diferiti matematicieni nu dezmintisera rezultatul gasit de Laplace.
Haret cel dintai dovedeste ca, daca tinem seama de puterea a treia a maselor planetelor, stabilitatea nu mai este adevarata, adica odata si odata, peste cateva milioane de ani, planetele din jurul Soarelui au sa porneasca sa rataceasca pe caile tainice ale Universului.
Stralucita sa afirmare prin aceasta teza de doctorat, sustinuta la 30 ianuarie 1878, a fost pentru noi o mandrie nationala pe campul stiintei si drept rasplata Academia Romana il alege membru corespondent in anul 1879.
Ca profesor la Facultatea de Stiinte si la Scoala Nationala de Poduri si Sosele isi desfasura cu multa eleganta prelegerile sale. In anul 1882 este chemat de ministrul de instructie Vasile Urechia sa faca parte din Consiliul permanent al ministerului.
In anul urmator este numit inspector general al scoalelor; cu aceasta imprejurare Haret scrie vestitul sau raport care arata starea invatamantului si formuleaza propuneri de indreptare, iar in anul 1885, Dimitrie Sturdza il numeste secretar general.
In anul 1895 este ales deputat de Ilfov, iar in 1897 este numit ministru de Instructie, fiind cel mai bun cunoscator al problemelor de organizare a invatamantului de toate gradele. Legea invatamantului secundar si superior pe care a alcatuit-o ca ministru a schimbat intregul invatamant si i-a dat o viata noua.
Pe langa metodele sanatoase, pur didactice, Haret a mai dat indemnuri de activitate extrascolara: pastrarea si invierea datinilor populare, dragostea cititului, inceputuri de imbunatatire agricole, infiintari de cooperative si banci populare si multe altele, aducand astfel reale servicii taranimii.
Iata doar ca Haret, omul de stiinta, inlocuieste polul cel abstract al mecanicii celeste cu cel al mecanicii sociale.
Incheierea fireasca a cuvantarii mele de astazi e, prin urmare, urmatoarea: Ce-a fost Haret? Un om de stiinta de mare valoare, care a ramas si in politica tot om de stiinta si care a cautat cu cuvantul naiv dar staruitor al omului de stiinta sa gaseasca o cale noua, cale dreapta, o cale buna, o cale sincera, pe care urmand-o sa putem ajunge sigur la inaltarea Neamului nostru“. 

Deschizator de „drumuri“ printre stele
Intr-adevar, astronomii si matematicienii s-au intrebat de multa vreme ce se intampla cu sistemul solar. Stiind ca elipsele kepleriene se modifica lent, ca urmare a interactiei Soare-planeta si a fortelor de atractie ale celorlalte planete, s-au apucat sa studieze in mod serios problema stabilitatii sistemului solar si sa detecteze in primul rand variatiile sistematice, mai ales pe cele seculare.
Aceasta a fost, deci, si preocuparea lui Haret, care afirma si demonstreaza, in teza sa, existenta unui termen pur secular in variatia semiaxei mari a unei orbite planetare, in cadrul celei de-a treia aproximatii in raport cu masele. Reluand metoda lui Tisserand
, Spiru Haret obtine un rezultat fundamental diferit de cele ale predecesorilor sai. Mai mult, modul sau de a trata problema pregateste abordarile, imediat ulterioare, ale lui Henri Poincare
(care afirma ca rezultatul lui Haret a fost o „mare surpriza“) sau pe cele de mai tarziu, din secolul XX, ale lui Andrej Kolmogorov, Vladimir Arnold, Jurgen Moser sau Jingbo Wang. Concluziile sale sunt confirmate chiar de doi dintre contemporanii sai: Le Verrier
si Eginitis
.
Mult mai tarziu, in 1955, Jean Meffroy reia de la zero intreaga problematica a gasirii termenului secular in expresia variatiei semiaxei mari. El trece in revista, critic, toate contributiile anterioare si abordeaza problema intr-un cadru restrans, dar care se va dovedi eficace: Soarele, planeta perturbata si o singura planeta perturbatoare. Rezultatul sau global constituie o stralucita confirmare a concluziilor lui Spiru Haret: existenta perturbatiilor pur seculare ale semiaxei mari in aproximatia de ordinul trei in raport cu masele.
Asadar, teza lui Haret poate fi considerata ca o piatra de hotar in mecanica cereasca, fapt pentru care romanii il considera ca primul astronom teoretician roman.
Si pentru ca am amintit de marele matematician si filosof care a fost Henri Poincare, nu pot sa nu mentionez si corespondenta care a existat intre cei doi, din care, dupa stiinta mea, s-au pastrat doar doua scrisori.
Intr-una dintre ele, cea din 18/31 ianuarie 1912, Haret vorbeste despre lucrarea sa „La Mecanique sociale“, publicata in 1910. Ii solicita atentia lui Poincare intr-o problema care intereseaza stiinta la cel mai inalt nivel. Se adreseaza celui care este, in acelasi timp, un mare matematician, dar si un mare filosof.
Exista si o scrisoare a lui Henri Poincare catre Spiru Haret, scrisa in urma unei comisii pe care Poincare o prezidase privind probleme relative la aplicatiile matematicilor la biologie si sociologie. Incheie scrisoarea prin a-i spune ca este incantat de conditiile prin care a fost pus in legatura cu Haret al carui nume „imi este cunoscut de multa vreme atat timp cat am asistat la sustinerea tezei dv.“. Semneaza „colegul dv. devotat, Poincare“.
Haret va publica mai tarziu si alte articole de astronomie: despre acceleratia seculara a Lunii (1880), despre pata rosie de pe Jupiter, dar si despre meteorul luminos de la 30 noiembrie 1912, adica la numai cateva zile inainte de sfarsitul sau.
De asemenea, va incerca sa deschida tuturor copiilor gustul pentru astronomie, asigurand un abonament gratuit pentru toate scolile secundare din Romania la revista de popularizare a astronomiei, Orion, al carei prim numar aparuse in septembrie 1907.
Cineva atat de indragostit de astronomie nu putea sa nu fie framantat de o problema pe care si-o puneau multi din vremea sa: unde este institutia din tara unde sa-si poata continua cercetarile astronomice incepute in Franta? Asa ceva nu exista in Romania.
Inca din 1870, intr-una din sedintele Academiei abia infiintate, entuziastul invatat si om de stat Petru S. Aurelian (1833 - 1909) intreba guvernul: „Pana cand Romania va fi lipsita de o institutie atat de importanta si care exista in state care nu au nici a zecea parte din veniturile noastre?“ si, mai tarziu: „Cand oare ne vom invrednici si noi sa avem un Observator de astronomie? Care ministru va avea onoarea sa poarte numele de fondator al Observatorului de astronomie din Bucuresti?“. Intrebarile au fost reluate si de Stefan C. Hepites (1851 - 1922), mai ales in interventiile sale la Academie, dar si in articolele de istorie a astronomiei pe care le-a publicat.
Rezultatul a fost ca presedintele Senatului, Petru S. Aurelian, inainteaza la 30 martie 1908 presedintelui Consiliului de Ministri legea prin care Institutul meteorologic trece la 1 aprilie de la Ministerul Agriculturii sub administratia Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor sub titulatura de Observator meteorologic si astronomic, sub conducerea profesorului Nicolae Coculescu. Legea este semnata de ministrul Spiru Haret.
Iata deci cine a fost ministrul care a avut onoarea de a purta numele de fondator al institutiei atat de ravnite de iubitorii cosmosului: Spiru Haret.

Acesta isi va incheia drumul pe pamant putin mai tarziu.
La 17 iulie 1912 avea sa se stinga Henri Poincare. La 9 noiembrie Spiru Haret va tine un discurs impresionant in Aula Academiei Romane in memoria celui care i-a fost un mentor in mecanica cereasca, poate cele mai impresionante cuvinte care s-au scris vreodata la adresa marelui matematician si filosof francez. Cateva zile mai tarziu, la 17 decembrie, Haret va inchide si el ochii.
O suta de ani mai tarziu, in ziua in care Haret trecuse in eternitate, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania i-a adresat un pios omagiu prin rememorarea marii personalitati a celui ce a fost Spiru Haret, care nu poate fi uitat, desi Muzeul lui nu mai exista. Fie ca sperantele noastre sa se implineasca: cei care vor sa afle mai multe despre viata si opera lui sa poata deschide usile casei din strada Gheorghe Manu nr. 7, in care a trait si a lucrat pana ce a inchis ochii. Abia atunci vom putea spune ca pomenirea lui va fi vesnica.

(N.R.: Dr. Magda Stavinschi a fost director al Institutului Astronomic al Academiei Romane,
in perioada 1990 - 2005)