142 de localitati din Romania vor primi vouchere pentru a oferi internet wireless gratuit in spatii publice, prin proiectul WiFi4EU
Data: 16-31 octombrie 2019
Ca urmare a celei de-a treia runde de înscrieri WiFi4EU din luna septembrie, peste 1780 de municipalități din UE vor primi vouchere în valoare de 15 000 de euro pentru a acoperi costurile de achiziție și de instalare a echipamentelor Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri precum bibliotecile, muzeele, parcurile sau piețele publice, a anunţat Comisia Europeană. În România, 142 de localități au fost desemnate câștigătoare.
Pentru această rundă au fost disponibile 26,7 milioane de euro și mai mult de 11 000 de cereri au fost depuse. Beneficiarii au fost aleși pe criteriul „primul venit, primul servit“, ținându-se cont și de echilibrul geografic. În rundele precedente, 6200 de municipalități au primit vouchere, bugetul fiind de 42 milioane de euro pentru prima etapă (2800 de câștigători) și 51 de milioane de euro pentru cea de-a doua rundă (3400 câștigători).
Următoarea perioadă de aplicații va avea loc înainte de finalul anului 2020.
Reamintim că proiectul WiFi4EU se desfășoară pe parcursul mai multor apeluri, în toate cele 28 de state membre, precum și în Norvegia și Islanda. Odată ce municipalitățile s-au înregistrat pe platforma WiFi4EU, acestea vor putea aplica pentru un voucher printr-un simplu click. Comisia Europeană va selecta beneficiarii în ordinea înscrierilor, asigurând respectarea echilibrului geografic.