Proiect pentru perfectionarea fortei de munca din Regiunea de dezvoltare 7 CENTRU
Data: 16-30 noiembrie 2009
Alaturi de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR) este cistigatoarea finantarii, din fonduri europene, a proiectului cu titlul „Perfectionarea personalului cu pregatire tehnica superioara si medie din sectorul industriei prelucratoare in domeniul tehnicilor de proiectare, fabricatie si analiza tehnica asistata de calculator si dezvoltarea abilitatilor manageriale pentru coordonarea echipelor tehnice de lucru“.
Situatia anterioara anului 1989 justifica raminerea in urma a economiei romanesti in domeniul tehnologiilor informatice si de comunicatii. Absolventii diverselor forme de invatamint tehnic, din cauza dotarii insuficiente cu tehnica de calcul si programe aferente, erau lipsiti de cunostinte privind utilizarea tehnologiilor informatice in industrie. Însa, eforturile sustinute, atit la nivelul structurilor administrative, cit si al companiilor au condus si conduc la o recuperare rapida a decalajului in acest domeniu fata de ceilalti membri ai UE. Se poate spune ca, la ora actuala, la nivelul invatamintului tehnic mediu si superior, acest decalaj a fost, practic, eliminat. Cu toate acestea, exista un numar mare de angajati care au fost dezavantajati in pregatire si sunt la ora actuala afectati profesional de decalajul amintit. Asa cum s-a precizat anterior, situatia este agravata de faptul ca membrii grupului-tinta sunt practic lideri de colective in firmele in care sunt angajati. Se poate afirma ca atit performantele profesionale la nivel personal, cit si performantele firmelor sunt influentate direct de aceasta problema. Mai mult, situatii neprevazute, care pot conduce la desfiintarea actualului loc de munca, pot afecta grav membrii grupului-tinta, stiut fiind ca la ora actuala, pe piata muncii, in special in sectorul industriei prelucratoare, competentele legate de tehnologiile informatice de proiectare, fabricatie si analiza asistata de calculator sunt considerate obligatorii. Acest aspect, coroborat cu virsta medie a lor, este legat direct de adaptabilitatea membrilor grupului-tinta, care, in situatia aparitiei unor schimbari neprevazute, isi pot modifica rapid statutul, din angajati la nivel de conducere in cel de someri de lunga durata.
Proiectul urmareste rezolvarea acestei probleme pentru angajatii cu studii tehnice medii si superioare din domeniul industriei prelucratoare, prin dezvoltarea si implementarea unor module de formare profesionala in domeniu. Formarea profesionala, prin activitati teoretice si practic aplicative, va contribui la eliminarea problemei amintite, oferind membrilor grupului-tinta competentele necesare atit personale (privind abilitatea de a utiliza tehnologiile informatice de proiectare, fabricatie si analiza tehnica asistata de calculator), cit si la nivelul firmelor din care fac parte (privind constientizarea necesitatii implementarii acestor tehnologii).
Proiectul a fost lansat cu putin timp in urma si, pe parcursul a doi ani, el va fi finantat de catre Comunitatea Europeana prin fondurile structurale puse la dispozitie.