In proiect, un nou Cod aerian al Romaniei
Data: 16-30 noiembrie 2018 2018
Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul aerian al României, elaborat de Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în urma consultării interinstituţionale, precum şi cu reprezentanţi ai unităţilor de aviaţie civilă. „Noul Cod aerian creează cadrul legal necesar cooperării civil-militare la nivel instituţional în domeniul aviaţiei. Documentul reglementează activităţile aeronautice civile şi militare în spaţiul aerian naţional şi este adaptat noilor realităţi în contextul îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin României ca stat membru al Uniunii Europene", precizează Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.
(Imaginea din articol)
Noul proiect de lege reglementează, de asemenea, înfiinţarea, funcţionarea şi certificarea aerodromurilor civile şi militare, introduce măsuri pentru protecţia zonelor din vecinătatea aerodromurilor civile şi militare şi asigură cadrul legal pentru planificarea utilizării terenurilor din vecinătatea aerodromurilor, având în vedere şi considerente legate de protecţia mediului. Totodată, documentul creează cadrul legislativ primar pentru operarea aeronavelor fără pilot la bord în spaţiul aerian naţional, introduce dispoziţii noi privind certificarea personalului aeronautic civil şi militar, a tehnicii de aviaţie şi a agenţilor aeronautici şi realizează compatibilizarea dispoziţiilor Codului aerian în domeniul investigării accidentelor de aviaţie cu prevederile regulamentelor europene aplicabile. Proiectul mai are în vedere introducerea de dispoziţii privind stabilirea responsabilităţilor instituţiilor statului care desfăşoară misiuni de căutare şi salvare a victimelor şi supravieţuitorilor unui accident de aviaţie, precum şi facilitarea controlului utilizării spaţiului aerian şi a misiunilor de căutare/salvare, fiind prevăzute cerinţe obligatorii de echipare a aeronavelor civile şi militare cu dispozitive de localizare în caz de urgenţă, precum şi cu dispozitive/echipamente de identificare a poziţiei aeronavei în zbor.
Totodată, în noul Cod aerian au fost reevaluate sancţiunile de natură contravenţională şi penală, avându-se în vedere noile reglementări, precum şi ratificarea de către România a Convenţiei pentru reprimarea actelor de intervenţie ilicită îndreptate împotriva aviaţiei civile internaţionale (Convenţia de la Beijing) şi a Protocolul suplimentar la Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Protocolul de la Beijing).
„Ultima modificare majoră a Codului aerian civil a fost efectuată prin Legea nr. 399 din 2005, pentru compatibilizarea prevederilor acestuia cu dispoziţiile reglementărilor europene, având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană. De atunci, la nivelul aviaţiei au avut loc o serie de transformări, atât la nivel instituţional, cât şi în domeniul reglementării, astfel încât era necesar un Cod aerian ca document integrat civil-militar", precizează iniţiatorii proiectului.
Alte articole


