English
În zilele în care marcăm Centenarul Marii Uniri nu este nimic mai firesc decât să abordăm tema rădăcinilor istorice ale actului de acum 100 de ani, completată, într-o manieră vizionară, care oferă deschiderea necesară spre viitor, fie și numai în limitele a ceea ce este previzibil. Așadar, de unde venim și încotro ne îndreptăm? Un răspuns valid la această întrebare poate fi dat doar printr-un demers științific de amploare, cu o participare inter și multidisciplinară. Ceea ce își propun, însă, însemnările de față vizează o temă mai limitată, și anume modul în care, încă din cele mai străvechi timpuri, civilizația de pe pământul strămoșesc s-a racordat la tendințele dominante din fiecare epocă, din fiecare fază a progresului economic și social. În acest context, cei 100 de ani care au trecut de la făurirea României Mari se integrează mileniilor de viață din spațiul carpato-dunăreano-pontic, creației materiale și spirituale neîntrerupte, cu luminile și umbrele acelor momente.
Așa ajungem să examinăm ceea ce cronicarii au numit vitregia vremurilor și, deși termenii de geopolitică și geostrategie au apărut abia în secolul al XX-lea, faptul că poporul român a rezistat în fața năvălitorilor, că a avut ca vecini trei imperii care au transformat deseori forța dreptului în dreptul forței, și-a pus amprenta și asupra nivelului de dezvoltare economică și socială a țării noastre. Au fost - și înainte și după Marea Unire - perioade mai scurte sau mai îndelungate de progres, cu efecte benefice și în privința reducerii decalajelor față de țările dezvoltate, între respectivele perioade înscriindu-se în prim-plan deceniile de după actul istoric de la 1 decembrie 1918. A fost intervalul care a însemnat mult mai ales pentru ingineri, atât în ipostaza de beneficiari ai transformărilor majore din perioada inaugurată de reîntregirea țării, cât și în ipostaza de făuritori de avuție națională.
Secolul pe care îl sărbătorim a fost marcat puternic și de perioada de când suntem parte a Uniunii Europene și NATO. În acești ani, am suportat și consecințele uneia dintre cele mai grave crize globale. Iată, însă, că ne-am revenit relativ repede și, în foarte multe domenii, am depășit nivelul din anul antecriză, 2008.
Pentru că am vorbit despre decalaje, putem să luăm ca an referențial 2005, când, practic, erau încheiate negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Atunci, produsul intern brut al României reprezenta 31,7% din media Zonei Euro. Anul trecut, am ajuns, la acest indicator, la 58,6%. Faptul că opt ani consecutivi avem creștere economică reprezintă o dovadă palpabilă a continuității procesului de reducere a amintitelor decalaje.˝
În termenii utilizați în Uniunea Europeană, procesul la care ne referim are denumirea de „convergență". E drept, convergența vizează îndeplinirea criteriilor de aderare la Zona Euro, dar independent de acest obiectiv asumat oficial de România, criteriile de convergență nominală și de convergență reală indică o foaie de parcurs spre performanțe economico-sociale de nivelul și tipul celor care definesc țările dezvoltate.
Iată, deci, în esență, răspunsul la întrebarea: încotro ne îndreptăm? Reperele la care facem trimitere înseamnă modernizarea României nu numai sub aspect economic ci, pe toate planurile, în consonanță cu procesele de integrare și globalizare în era digitală. Cu cât potențialul nostru național și resursele primite în calitate de stat membru al Uniunii Europene vor fi mai bine valorificate, cu atât cresc șansele noastre de a ne apropia de nivelul de dezvoltare a țărilor avansate. Este o fereastră spre viitor de natură să ne insufle determinarea și energia de care avem nevoie pentru a realiza acest autentic Proiect de țară. Să ne urăm, deci, succes, odată cu convingerea că stă în puterile noastre să mergem mai hotărât, mai repede pe acest drum.
