Eurostat: Transportul feroviar de pasageri in Romania a inregistrat, in 2020, una dintre cele mai mici scaderi din UE
Data: 16-30 noiembrie 2021
Toate statele membre ale UE au raportat în 2020 scăderi substanţiale ale numărului pasagerilor transportaţi cu trenul, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cele mai semnificative diminuări ale numărului pasagerilor transportaţi cu trenul în UE s-au înregistrat anul trecut în Irlanda (64%) şi Italia (57%). În alte şapte ţări membre ale UE scăderea a fost de peste 40%, iar în nouă s-a înregistrat un recul între 30% şi 40%. Cel mai redus declin al numărului pasagerilor transportaţi cu trenul în UE a fost în Estonia (29%), urmată de România (28%) şi Bulgaria (21%).
În contextul restricţiilor severe şi al reducerii numărului de trenuri aflate în circulaţie din martie 2020, transportul feroviar s-a redus semnificativ în UE. Şi transportul feroviar de mărfuri a fost afectat, dar într-o măsură mai redusă decât transportul feroviar de pasageri, care aproape s-a înjumătăţit între 2019 şi 2020 (minus 46%). Cele mai semnificative scăderi au fost în trimestrele doi şi patru din 2020 (74% şi, respectiv, 54%, faţă de aceeaşi perioadă din 2019).
Anul trecut, transportul feroviar de mărfuri în UE a înregistrat un declin de 6% comparativ cu 2019 (în tone-kilometri), cea mai mare scădere fiind consemnată în trimestrul doi (15% faţă de aceeaşi perioadă din 2019). Totuşi, ultimul trimestru din 2020 a arătat o uşoară creştere (6%) faţă de perioada similară din 2019.
Exprimat în tone, cinci state membre ale UE şi Norvegia au înregistrat o creştere în 2020 faţă de 2019 a transportului feroviar de mărfuri, cele mai importante fiind în Irlanda (30%) şi Bulgaria (19%). În contrast, cel mai semnificativ declin a fost în Letonia (42%), urmată de Estonia (26%), Luxemburg (18%), Spania (17%) şi România (16%).
În cifre absolute, Germania este ţara din UE cu cea mai mare scădere a transportului feroviar de mărfuri, cu un declin de 20 milioane tone în 2020 faţă de 2019.