Batalia pentru lumina Nevoia de modele

Preocuparile de stricta actualitate referitoare la pretul energiei electrice si, pe un plan mai larg, la starea sistemului energetic national nu mai lasa spatiu mediatic pentru marcarea unor momente faste in procesul continuu, mereu innoit, al bataliei pentru lumina, pentru folosirea electricitatii asa cum s-a incetatenit in constiinta publica: un indicator al progresului. Acestea nu sunt consideratii care vizeaza exclusiv istoria, in cazul de fata ingineria, ci capata sensuri mai profunde legate nemijlocit de performantele creatiei din domeniul nostru de activitate.
Cu siguranta, cititorilor bucuresteni (si, probabil, nu numai lor) le sunt cunoscute dificultatile provocate de situatia economico-financiara a termocentralei de la Grozavesti (ca, de altfel, a intregului lant de termocentrale din tara). Aceasta termocentrala reprezinta, intr-un anumit sens, un simbol al industrializarii Romaniei potrivit nu numai exigentelor strict economice, ci si ale traiului cotidian. Termocentrala Grozavesti implineste, in aceste zile, 110 ani de functionare neintrerupta. Constructia primelor capacitati este strans legata de activitatea unuia dintre cei mai de seama ingineri romani, Elie Radu. La vremea respectiva, in 1901, termocentrala Grozavesti, proiectata si realizata sub nemijlocita conducere a inginerului Elie Radu, incorpora cele mai avansate echipamente si tehnologii, constituind o expresie a racordarii la principalele tendinte ale stiintei si tehnicii de la inceputul secolului trecut.
Prin punerea in functiune a termocentralei de la Grozavesti, intreprinderile industriale si, deopotriva, numeroase cartiere bucurestene au primit energie electrica, astfel incat se poate afirma, fara teama de a gresi, ca atunci a avut loc un eveniment de anvergura nationala. Mai mult decat atat: momentul pe care il evocam a reprezentat o incununare a unei activitati exemplare a inginerului Elie Radu, de la a carui despartire de lume se implinesc, in octombrie 2011, 80 de ani. Timp de mai bine de sase decenii, cel care avea sa devina principalul colaborator al lui Anghel Saligny si-a legat numele de constructii esentiale pentru inscrierea Romaniei in circuitul continental si mondial de creatii performante tehnico-ingineresti. A proiectat si a condus constructia liniilor de cale ferata Pitesti – Curtea de Arges si Galati – Barlad, mari poduri metalice si din beton (opt peste Siret, podul peste Olt de la Slatina, podul peste Jiu de la Craiova), sistemele de alimentare cu apa pentru Bucuresti (sistemul Bragadiru). Departe de a epuiza cele mai reprezentative realizari ale sale, credem ca exemplele date au darul sa marcheze o viata de om pusa in slujba binelui public. Pentru ca inginerul Elie Radu a fost si un organizator al activitatii de creatie stiintifico-tehnica: imediat dupa Razboiul de Reintregire, in anul 1919 a devenit directorul Consiliului Tehnic Superior, functie pe care a detinut-o pana aproape de sfarsitul vietii sale. In aceasta calitate, a trasat liniile strategice ale dezvoltarii energeticii, ca si ale infrastructurii de transport la scara intregii tari, multe dintre ideile sale, unele dintre ele consacrate legaturii organice dintre energetica si urbanism, pastrandu-si pana astazi actualitatea.
Nu putem sa omitem si stralucita cariera didactica a inginerului Elie Radu, profesor la Scoala de Poduri si Sosele, la Politehnica (presedinte al Scolii Politehnice la cumpana secolelor XIX si XX), multe generatii de ingineri constructori fiind formate sub indrumarea sa. Atribuirea, in 1925, a calitatii de membru de onoare al Academiei Romane a reprezentat o consacrare nationala pentru o tripla afirmare stiintifico-tehnica: stralucit inginer constructor, creator de institutii nationale de necontestat interes public si formator de generatii de specialisti care – la randul lor – si-au pus amprenta pe lucrari menite sa inscrie Romania in tendintele caracteristice statelor dezvoltate ale Europei.
Cele trei ipostaze pe care le evocam au un element comun, si anume sensul inalt, fie si numai metaforic, al luminii: lumina pentru confortul traiului cotidian, lumina pentru minte si suflet, cum bine se intitula o cunoscuta revista tot de la inceputul secolului al XX-lea.
Deslusim lesne in elementele definitorii ale personalitatii inginerului Elie Radu ceea ce este esential in elitele intelectuale care s-au dedicat, trup si suflet, cauzei nationale. Este vorba despre vocatia constructiva. Indiferent de domeniile in care s-au afirmat, dar cu precadere in cel al constructiilor, elitele romanesti au oferit un exemplu nepieritor de patriotism al faptelor. Nu numai ca s-au opus oricarei actiuni distructive (Elie Radu a militat pentru conservarea a tot ceea ce era valoros in cultura materiala si spirituala a natiunii), ci au lasat in urma lor realizari durabile.
Termocentrala de la Grozavesti, ca si podurile ridicate peste mari cursuri de apa, la randul lor potentiale surse de energie in viziunea lui Elie Radu, depun marturie nu numai despre virtutile unui inginer de marca, despre orientarea efortului creator tocmai spre domeniile care reprezinta temelia progresului unei societati, ci si despre un om de stiinta constient ca numai prin imbogatirea si valorificarea cunoasterii este posibil sa se reduca decalajele fata de tarile dezvoltate, iar lumina, repetam, nu face altceva decat sa sintetizeze unitatea dintre mijloc si scop.
Numele lui Elie Radu este dat unei strazi si unui complex profesional scolar din Bucuresti. Este, desigur, prea putin pentru eternizarea memoriei unei asemenea personalitati. Dar, prea putini si dintre cei care locuiesc pe strada care ii poarta numele sau cei care invata la amintitul complex scolar cunosc macar datele esentiale ale vietii si activitatii lui Elie Radu. Nu este un caz singular. Multe nume mari sunt date uitarii. Or, daca ne referim la nevoia de modele, iata, istoria nationala recenta sau mai indepartata ni le pune la dispozitie. Este parte a tezaurului de care dispunem si niciun efort nu va fi prea mare pentru a-l pune in slujba luminarii generatiilor actuale si a celor care vor veni.