Jurnal de bord Piata muncii: de la tactica la strategie

Este de necontestat că preţuirea, în cel mai înalt grad, a informaţiilor referitoare la procesele şi fenomenele economico-sociale reprezintă o caracteristică organică a comunităţii inginereşti. De departe, prezintă o importanţă primordială noile posibilităţi de evaluare cantitativă şi calitativă a proceselor specifice factorului uman, astfel încât să existe un suport realmente ştiinţific de abordare a acestei tematici complexe şi, în acelaşi timp, extrem de sensibile, fiind vorba, în primă instanţă, despre OM, cel despre care anticii spuneau că este măsura tuturor lucrurilor.

Un mare pas înainte a fost făcut atunci când, la nivel naţional şi mondial, s-a apreciat cvasiunanim că resursele umane reprezintă principala forţă motrice, de natură strategică, a dezvoltării economico-sociale. De aici, au decurs şi decurg preocupările comune tuturor ţărilor legate de identificarea şi valorificarea posibilităţilor de îmbunătăţire a situaţiei pieţei muncii.

Organisme internaţionale care dispun de experţi super calificaţi şi de informaţii dintre cele mai relevante au ajuns la opinia comună potrivit căreia principalele provocări şi riscuri pe piaţa muncii sunt induse de tendinţele demografice nefavorabile, în special de îmbătrânirea populaţiei, de impactul modest al politicilor active, de numeroase bariere administrative, de deficienţele sistemului educaţional, în special de cele provocate de deculplarea diverselor forme de învăţământ de cerinţele economiei reale, de implicarea insuficientă a partenerilor sociali în soluţionarea problemelor care domină piaţa muncii, aproape în toate ţările.

În ceea ce priveşte România, datele statistice oficiale relevă, înainte de toate, faptul că, în întreaga perioadă 1990 - 2018, declinul demografic a depăşit un milion de locuitori. În terminologia specifică se pune accentul pe faptul că „intrările de populaţie în grupurile de vârstă între 15 şi 64 de ani nu vor mai compensa ieşirile", deoarece, în acest mod, au loc reduceri importante ale segmentelor în vârstă de muncă. Fenomenul este mai pregnant în mediul rural. Apoi, se înregistrează diferenţe sensibile în profil teritorial. De exemplu, în anul trecut, la un tânăr cu vârsta sub 15 ani reveneau, în medie, în judeţul Vaslui, două persoane cu vârste peste 65 de ani, iar în judeţul vecin, Iaşi, raportul era de 0,8 persoane cu vârste de peste 65 de ani. Se reconfirmă, astfel, conexiunea organică între nivelul de dezvoltare economico-socială şi fenomenele demografice, cu implicaţii numeroase asupra pieţei muncii, necesitatea, mai mult decât stringentă, de diminuare a disparităţilor teritoriale.

În contextul evocat, este foarte interesant de urmărit modul în care se manifestă conexiunea dintre nivelul de dezvoltare a diverselor zone ale ţării şi numărul de locuri de muncă vacante. Pe primul loc se află Regiunea Bucureşti-Ilfov, cea mai dezvoltată din întreaga ţară, unde numărul de locuri de muncă vacante a depăşit 16 000, în timp ce, de pildă, în Regiunea Sud-Vest Oltenia, abia s-a ajuns la 2200 locuri de muncă vacante. Desigur, prezintă interes şi repartiţia pe ramuri a ofertei de pe piaţa muncii. Din acest unghi de analiză, se află pe primul loc industria prelucrătoare, cu peste o treime din numărul total de locuri de muncă vacante. Chiar dacă ne limităm la acest element structural, tot va fi suficient pentru a sesiza că, pe fond, are loc un proces de reindustrializare, în noile condiţii tehnologice, specifice erei digitale. Bineînţeles, sunt multe alte aspecte demne de cel mai mare interes care rezultă din amintitele studii şi cercetări. Le vom aborda şi pe acestea, mai ales prin prisma soluţiilor propuse de specialişti în materie, pe măsură ce realităţile economico-sociale o vor impune. Cert este faptul că numai pe calea investigării ştiinţifice a realităţii este şi va fi posibil să crească gradul de funcţionalitate a pieţei muncii, cu beneficiile ei de necontestat la scara întregii societăţi româneşti.