Indicii despre rezerve de gaze naturale in Marea Neagra
Data: 1 - 15 februarie 2012
ExxonMobil (SUA) si OMV Petrom au anuntat ca prima sonda sapata de cele doua companii in Marea Neagra - Domino-1 - indica prezenta unor zacaminte de gaze naturale, dar este prematura evaluarea cantitatilor. „Acest fapt este incurajator, insa este prea devreme in procesul de explorare si evaluare a datelor pentru a specula daca se vor dovedi comerciale sau nu“, se arata intr-un comunicat comun al companiilor.
Dupa cum am mai informat in numarul anterior al Universului ingineresc, ExxonMobil Exploration and Production Romania, filiala a grupului american Exxon Mobil, impreuna cu OMV Petrom, companie detinuta in proportie de 51% de grupul austriac OMV, deruleaza lucrari de explorare a hidrocarburilor in Marea Neagra. Prima sonda sapata de cele doua companii, Domino-1, este amplasata in blocul Neptun, la 170 kilometri de tarm, in ape cu adancimea de aproximativ 1000 de metri.
Directorul general al ExxonMobil Exploration and Production Romania, Ian Fisher, si directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, au avut, la inceputul lunii februarie a.c., o intrevedere cu presedintele Traian Basescu, pe care l-au informat ca operatiunea de forare a progresat in ultimele saptamani, insa a fost incetinita din cauza vremii furtunoase.
ExxonMobil utilizeaza un vas special pentru activitatile din perimetrul Neptun din Marea Neagra - Deepwater Champion. Acesta a fost construit in Coreea de Sud si a fost proiectat special pentru un acces facil in si din Marea Neagra. Vasul are o turla dubla de foraj si poate efectua simultan o varietate de operatiuni, inregistrand o eficienta crescuta. Construit cu coca dubla, vasul este autopropulsat si capabil sa isi mentina pozitia in larg in conditii de valuri de 9 metri si la o viteza a vantului de 60 noduri (70 mile/h). Din 7800 de sonde puse in functiune de ExxonMobil in ultimii zece ani, peste 250 de sonde au fost forate in ape a caror adancime depaseste 750 de metri.