Piata de gaze din România în perspectiva aderarii la UE
Data: 16-30 aprilie 2005
Prima piata a gazelor naturale din Europa a luat fiinta In România Intre anii 1915-1917 si s-a dezvoltat dupa regulile economiei de piata pâna In anul 1948, la nationalizare, continuând sa creasca spectaculos chiar si In cadrul economiei planificate, etatista, pâna In anul 1979, când s-au Inregistrat debite transportate si distribuite de cca 40 mld. m.c., dupa aceasta data debitele de gaze transportate au fost net inferioare, debitul transportat In anul 2000 fiind de 15,2 mld. m.c., cel estimat pentru 2004 de 16,4 mld. m.c.
Intre anii 1948 - 2000 se poate vorbi de o industrie gaziera, nu de o piata de gaze concurentiala, cu toate ca Incepând cu anul 1994 s-au Infiintat progresiv societati cu capital privat ce actioneaza pe piata gazelor naturale, cu precadere In domeniul proiectarii, executiei, uzinare aparatura, instalatii etc. si s-au demonopolizat transportul gazelor naturale si unele activitati de distributie.
In anul 2000, prin Ordonanta Guvernului nr. 41/2000 a fost Infiintata Autoritatea Nationala de Reglementare In domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) care raspunde de acordarea licentelor, emiterea proiectelor legislative, tarife, respectarea legilor concurentei etc., deci de conturarea unei reale piete a gazelor naturale.
Dar o piata libera concurentiala a gazelor naturale In România, integrabila In cea comuna europeana, nu se poate asigura numai prin elaborarea “legilor pietei” (Cod comercial, Cod tehnic), strategia participarii publice, sustinerea financiara etc., ci trebuie sa se modernizeze tehnic si tehnologic, In suportul fizic privind:
- cererea, oferta si echilibrarea acestora;
- asigurarea calitatii marfii prin tratarea gazelor naturale, extragerea fractiilor grele, a compusilor acizi sau neutri, dezhidratare, separare, filtrare etc., dar si furnizarea la o anumita presiune ca parte integrata In notiunea de calitate;
- masurarea corespunzatoare a cantitatilor de gaze primite si livrate, precum si echivalarea lor In unitati energetice pentru compararea economicitatii fata de alt agent energetic si stabilirea unui pret real al marfii;
- siguranta utilizarii gazelor naturale prin dotari tehnice si odorizare adecvata;
- conducerea pietei gazelor naturale prin utilizarea tehnologiei informatiei si a automatizarilor;
- indiferent de modul de formare a pretului unitar al gazelor naturale, totusi ceea ce se cumpara este cantitatea, determinata decisiv de randamentul utilizarii.
România ca prima piata gaziera s-a situat In topul european, ocupând locul doi pâna In 1970, iar In prezent locul cinci dupa F. Rusa, Olanda, Norvegia si Anglia.
România este faptic partial corelata cu industria gaziera europeana Inca din anii 1960-1970 prin exportul de gaze In Ungaria, transportul international de gaze Incepând cu 1974 din F. Rusa, prin Ucraina si pe teritoriul românesc catre Bulgaria, Turcia si In perspectiva catre alte tari balcanice.
De asemenea, prin importul de gaze naturale pe doua directii principale - Isaccea si Satu Mare - din F. Rusa si prin programele de conectare la sistemul vestic de gaze provenite din Marea Nordului, aceasta integrare europeana se va extinde.
Pozitia geografica favorabila a permis dezvoltarea In timp a industriei gaziere pe Intreg teritoriul tarii Intr-un complex extractiv, depozite subterane, import, tranzit international, sistem de transport de 11.000 km, sisteme de distributie \n lungime de 19.689 km, 600 de instalatii de predare-primire si reglare gaze, Intre activitatea de transport si distributie sau catre platformele industriale, 581.988 de instalatii de acest fel In sistemele de distributie, 300.000 CP instalati In statii de turbo, moto si electrocompresoare etc. Cele exemplificate anterior demonstreaza existenta unei reale si semnificative piete nationale de gaze, care, coroborata cu uzura morala si fizica a acestor instalatii, probeaza si o viitoare “piata a muncii” In acest domeniu, In tot lantul tehnologic, indiferent de formele de organizare sau de natura capitalului.
Pietele de gaze, pâna In anii ’80 erau piete monopoliste sau piete imperfecte, societatile comerciale care actionau pe aceste piete constituindu-se In utilitati publice de interes local sau national si functionând ca monopoluri naturale.
Crizele mondiale ale petrolului din anii ’70 si ’80 au scos In evidenta deficiente ale utilitatilor publice: costuri ridicate ale serviciilor, calitatea scazuta a serviciilor, productivitate scazuta etc.
Astfel, In unele tari (cu precadere In tarile social-democrate), In vederea eliminarii acestor deficiente s-au Incheiat “contracte sociale” Intre Guvern si societatile ce detineau monopoluri naturale, prin care se urmarea pe de-o parte cresterea autonomiei societatii comerciale concomitent cu impunerea unor indicatori de eficienta, dintre care cel mai important Il reprezenta reducerea costurilor si implicit a preturilor si tarifelor, concomitent cu cresterea calitatii In prestarea servicilor (contractele sociale din Franta, Incheiate In anii 1971, 1984, 1993 si 1997).
In alte tari s-a trecut la privatizarea sectorului public (SUA, Canada, Argentina, Marea Britanie) care a determinat cresterea calitatii serviciilor si reducerea preturilor de vânzare. Totusi, incidentele Inregistrate In toamna anului 2000 In California, unde liberalizarea pietei de energie electrica a atras rapid multi participanti pe piata furnizarii energiei, care \n dorinta obtinerii unor profituri, au determinat coborârea pretului pâna la un nivel la care investitiile nu mai prezentau nici un interes pentru firmele participante pe piata, fapt ce a culminat cu insuficienta capacitatilor de producere a energiei electrice.
}inând seama de necesarul national, productia interna si importurile In perspectiva, o capacitate de cca 4-5 miliarde m.c. perna activa/an este suficienta In prezent, dar dat fiind faptul ca F. Rusa, care asigura cu gaze naturale peste 35-40% din necesarul Europei, are interese majore si In alte zone (fosta R.F. Iugoslavia), In conditii de siguranta a tranzitului catre Turcia, Bulgaria, Grecia si a preluarii zilnice uniforme a debitelor de gaze, capacitatile de Inmagazinare subterana devin necesare In cazul interconectarii sistemelor europene si constituie o afacere rentabila In conditiile României. România dispune de posibilitatea dezvoltarii capacitatilor de Inmagazinare subterana a gazelor naturale cu mult peste cea operationala de cca 2,8 miliarde m.c. perna activa pe an si mult peste prognozele de 3-4 miliarde aferente viitorului apropiat, deoarece practic pe teritoriul national sunt peste 20-30 de astfel de zacaminte ce se preteaza, dupa echiparea corespunzatoare, acestei activitati.
In anul 1993, la Copenhaga, Consiliul }arilor Europei de Vest a convenit ca România, ca “tara asociata”, alaturi de altele din centrul si sud-estul european, poate deveni tara membra cu drepturi depline, Indata ce este capabila sa-si asume obligatiile ce-i revin prin satisfacerea conditiilor economice, tehnice, politice si de organizare.
Aceste conditii sunt cerute prin Directiva 53/2003 a Parlamentului European si a Consiliului Europei privind Regulile Comune pentru piata din sectorul gazelor naturale.
Liberalizarea pietei de gaze poate genera o aversiune fata de investitiile strict necesare sau poate conduce la o amânare a lucrarilor de Intretinere In momentul In care investitorii si-au pierdut Increderea In posibilitatea de a obtine un profit la aceste investitii deoarece cererea pietei a fost supraevaluata.
Pe de alta parte, incertitudinea care planeaza asupra modului In care se deruleaza liberalizarea pietei de gaze la nivel european si national contribuie la temerile investitorilor privind majorarea productiei si a capacitatii de transport.
Totusi, este de remarcat faptul ca integrarea europeana a României se poate accelera semnificativ prin integrarea energetica.