Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat 210 planuri de management pentru arii naturale protejate, astfel încât să se elimine importante surse de poluare și să se asigure sustenabilitatea ansamblului de programe privind dezvoltarea economico-socială a întregii țări. Resursa financiară pentru realizarea acestor planuri o constituie fondurile europene nerambursabile în valoare de aproximativ 200 milioane euro, alocate prin Programul aferent perioadei 2007 - 2013. În cazul în care nu s-ar fi aprobat aceste planuri, suma menționată s-ar fi pierdut. Totodată, decizia ministerului permite deschiderea liniei de finanțare pentru domeniul Biodiversitate din Programul Operațional Infrastructura Mare, program aferent perioadei 2014 - 2020. Ministerul precizează, de asemenea, că persoanele care dețin terenuri în arii naturale protejate și nu pot desfășura anumite tipuri de activități vor avea posibilitatea să primească o serie de fonduri compensatorii.
Tot în vederea asigurării unei dezvoltări durabile în cele mai sensibile zone ale țării sub aspect ecologic, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor elaborează în prezent un set de norme obligatorii, concordante cu directivele Comisiei Europene, astfel încât programele și planurile naționale să fie racordate organic la cele comunitare. Deblocarea fondurilor europene pentru protecția mediului a fost apreciată în documentele guvernamentale drept o prioritate absolută atât pentru prezent, cât și pentru întregul interval strategic până în anul 2020.