Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

50 de ani de la inaugurarea Amenajării hidroenergetice Vidraru - Argeș

AGIR din Bd. Dacia a găzduit recent o impresionantă manifestare prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la inaugurarea Amenajării hidroenergetice Vidraru - Argeș. Participanților le-a fost prezentată lucrarea inginerilor Paul și Alexandru Gheorghiescu consacrată istoriei construcției și funcționării uneia dintre cele mai grandioase opere hidroenergetice nu numai la nivel național, ci și european și mondial. Este o monografie care se constituie într-un emoționant omagiu adus inginerilor, maiștrilor, tehnicienilor, minerilor, altor mii și mii de muncitori care și-au înscris numele în cronica unei opere constructive de o amploare și o însemnătate deosebite.

În privința datelor tehnice esențiale privind această deosebit de importantă lucrare inginerească, o sinteză concludentă este prezentată pe site-ul Hidroelectrica:

Amenajarea hidroenergetică Vidraru cuprinde o acumulare de mari dimensiuni, un baraj din beton în dublu arc, o galerie de aducțiune continuată printr-un castel de echilibru și un puț forțat, o centrală subterană și o galerie de fugă. În cei cinci ani și jumătate în care s-a scris istoria zidirii acestei cetăți de lumină, s-au realizat volume de lucrări impresionante: s-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1 768 000 mc de rocă, din care 1 milion mc în subteran, s-au turnat 930 000 mc de beton, din care 400 000 mc în subteran și s-au montat 6300 tone de echipamente electromecanice.

Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util. Nivelul normal de retenție este de 830,00 mdM (metri deasupra mării), lacul având, la această cotă, o suprafață de 870 ha și o lungime de 14 km.

Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa și al nouălea în lume între construcțiile similare. Este un baraj din beton cu dublă curbură realizat din 22 ploturi verticale, având înălțimea de 166,60 m și o lungime la coronament de 307 m, fiind  traversat de 9 galerii orizontale interioare în care se găsesc amplasate aparatele de măsură și control. Pentru realizarea lui au fost necesari 480 000 mc de beton. Această construcție zveltă (6 m grosime la coronament și 25 m la bază) se sprijină pe versanții munților Pleașa și Vidraru.

 Galeria de aducțiune, cu lungimea de 2130 m și diametrul de 5,15 m, suportă prin blindajul metalic o presiune de 12 - 14 atm. În ultima sa porțiune, galeria este racordată la un puț vertical de 330 m care este compus dintr-un puț forțat vertical blindat cu o înălțime de 185 m și cu un diametru de 4,10 m și dintr-un castel de echilibru de 7,10 m diametru și 145 m înălțime. Galeria de aducțiune asigură cei 90 mc/s de apă necesari funcționării centralei.

Centrala subterană, amplasată la peste 100 m sub nivelul albiei râului Argeș, cu dimensiunile sale impresionante (înălțime 31,70 m, lungime 67,80 m și lățime 16,70 m) este adevăratul „templu" al amenajării. Pentru a ajunge la cele patru turbine Francis verticale de câte 55 MW și la cele șapte transformatoare monofazate de 40 MVA, trebuie străbătuți cei 104 m ai puțului vertical de 7,20 m diametru, pe unde a fost, de altfel, introdus tot echipamentul centralei și apoi cei 132 m ai unei galerii de acces orizontale având secțiunea de 33 mp. Turbinele și generatoarele electrice, care dezvoltă o putere de 61 MVA fiecare, asigură o producție de energie, într-un an hidrologic mediu, de 400 GWh. Energia electrică produsă este transportată în exteriorul centralei până la platforma de la nivelul blocului administrativ prin cabluri de 220 kV amplasate într-o galerie înclinată de 178 m lungime, care este utilizată și ca acces secundar în centrala subterană și de aici mai departe, printr-o linie dublă de 220 kV de cca 2 km lungime, până la stația de transformare de 400/200/110 kV din Aref.

Galeria de fugă, în lungime de 11,9 km, evacuează apele uzinate în lacul de acumulare al centralei hidroelectrice Oiești, pentru a fi apoi folosite pentru cascada de hidrocentrale de pe râul Argeș, până la Mihăilești.

Dintre aducțiunile secundare, cele mai importante sunt Doamnei - Valea cu Pești de 19,2 km lungime și 2,8 - 3,2 m diametru și galeria Topolog - Cumpăna având lungimea de 7,6 km și secțiunea de 6 mp.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.