La începutul acestui an, la 7 ianuarie, s-au împlinit 50 de ani de când o aeronavă IL 18 a companiei TAROM a revenit pe Aeroportul București-Băneasa după un ocol al Pământului pe care l-a făcut în 80 de ore de zbor pe o distanță de 47 000 km și cu escale în mai multe orașe din lume. Ruta pe care a zburat în jurul lumii aeronava TAROM a fost: Băneasa - Karachi - New Delhi - Bangkok - Rangoon - Hong Kong - Tokyo - Nagoya - Tokyo - Insula Wake - Honolulu - Los Angeles - Mexico City - Acapulco - New York - Las Palmas - Roma - Istanbul - Băneasa, actualul Aeroport Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu fiind atât punctul de plecare, cât și destinația finală.
Cu prilejul marcării acestui moment, Compania Națională Aeroporturi București, TAROM și Fundația Culturală Bartoc au organizat evenimentul aniversar Ocolul pământului în 80 de ore. „Foarte mulți entuziaști au fost prezenți, pentru a-și reaminti cu plăcere acele momente și acest eveniment, până la urmă unic în istoria companiei TAROM și, practic, nerepetat până acum, pentru că un ocol al Pământului nu își permite oricine să facă. Să ne amintim că în acei ani era mult mai puțină electronică în avioane și totul, de la planul de zbor și până la alte calcule cu privire la traiectorie și la rută erau făcute de navigatori, de comandanți, tot ceea ce astăzi se face imediat de către un echipament simplu de bord care nici măcar nu este extrem de complex", a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Valentin Iordache. Potrivit acestuia, aeronava a avut și 65 de pasageri la bord, dar și echipaje duble, pentru că, periodic, trebuiau să se schimbe între ele.
La eveniment au fost invitate personalități din lumea aviației civile din România, care au rememorat acest moment istoric, și, totodată, a avut loc o prezentare a tuturor uniformelor purtate de însoțitoarele de zbor TAROM de-a lungul timpului, fiind organizată și o expoziție dedicată acestui zbor memorabil.
