Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

535 200 studenți/cursanți înscriși în învățământul superior în anul universitar 2015 - 2016

Populația școlară din sistemul național de educație a fost în anul școlar/universitar 2015 - 2016 de 3,642 milioane copii, elevi, studenți, cursanți, reprezentând 72,2% din populația de vârstă școlară, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai importante valori ale distribuției populației școlare pe niveluri educaționale s-au înregistrat în învățământul primar și gimnazial (47,0%), învățământul liceal (18,5%), învățământul antepreșcolar și preșcolar (15,2%).

Din totalul populației școlare cuprinsă în sistemul de educație, 50,3% au fost copii, elevi, studenți, cursanți de sex masculin și 70,3% au studiat în mediul urban. Comparativ cu anul școlar/universitar precedent, învățământul profesional este singurul nivel care a înregistrat o creștere (+17,9 mii elevi), ajungând la 68,7 mii elevi, dar fiind în continuare nivelul educațional cel mai puțin reprezentat în totalul populației școlare (1,9%). Învățământul liceal, antepreșcolar și preșcolar au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de copii/elevi înscriși în anul școlar 2015 - 2016 față de cel anterior (-53,5 mii elevi, respectiv -24,6 mii copii).

În anul universitar 2015 - 2016 au fost înscriși în învățământul superior 535.200 studenți/cursanți, din care 53,9% femei. Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învățământul superior au fost: afaceri, administrație și drept (24,0% din totalul studenților/cursanților), respectiv inginerie, prelucrare și construcții (22,2% din totalul studenților/cursanților).

În profil teritorial, populația școlară din anul școlar/universitar 2015 - 2016 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (644,8 mii persoane), respectiv Nord-Vest (503,3 mii persoane). Distribuția populației școlare pe regiuni de dezvoltare și niveluri educaționale arată că cea mai ridicată pondere pentru învățământul primar și gimnazial s-a înregistrat în regiunea Sud-Muntenia (54,2%), în timp ce învățământul superior a fost preponderent în București-Ilfov (35,2%). La polul opus, cu cele mai scăzute ponderi, s-a situat învățământul postliceal și de maiștri din regiunea București-Ilfov (1,8%).

Numărul absolvenților din anul școlar/universitar 2014 - 2015 aparținând nivelurilor educaționale gimnazial, liceal, profesional, postliceal și de maiștri, respectiv superior (licență, master și doctorat, cursuri postuniversitare și programe postdoctorale) a fost de 555,7 mii elevi, studenți, cursanți. Preponderente au fost absolventele, în număr de 291,2 mii, respectiv 52,4%. În învățământul superior, numărul absolvenților cu diplomă a fost de 133,5 mii studenți. Studentele au reprezentat 58,3% din numărul totalul al absolvenților cu diplomă. Absolvenții cu diplomă ai învățământului superior au provenit cu preponderență din facultățile cu profil afaceri, administrație și drept (29,7%), inginerie, prelucrare și construcții (17,2%), sănătate și asistență socială (11,0%).

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.