„Dacă v-ar fi spus cineva în 2007, când am intrat în UE, că își dorește ca în câțiva ani să avem cele mai performante rețele fixe de pe continent, i-ați fi spus probabil că visează. Acum, avem cele mai performante rețele fixe din Europa, cu cea mai largă răspândire din Europa și la cele mai mici prețuri din Europa. Și cu toate acestea, continuăm să ne batem pe ultimele locuri la conectivitate, la utilizarea Internetului. Deși competențele noastre pe conectivitate sunt limitate, putem acționa indirect. Concurența servește cel mai bine utilizatorii, iar creșterea conectivității nu se poate face la prețuri mari. De aceea, operatorii trebuie să fie cât mai eficienți posibil. Iată trei elemente de viziune strategică a ANCOM", a declarat Cătălin Marinescu, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații - ANCOM cu ocazia celei de-a 20-a ediții a expo-conferinței Ziua Comunicațiilor, unde instituția a lansat în consultare publică proiectul documentului de poziție Strategia ANCOM pentru comunicațiile digitale 2020.
Documentul supus consultării publice conține o analiză-diagnostic a situației actuale în sectorul comunicațiilor, însoțită de o trecere în revistă a perspectivelor și tendințelor de viitor. Pe baza acestor elemente sunt formulate prioritățile strategice și propuse principalele direcții de acțiune ale instituției pentru următorii cinci ani.
Analiza-diagnostic pe teme strategice a ANCOM relevă că piața românească de comunicații are un profil concurențial bazat în continuare pe infrastructuri, pe rețele performante aflate în expansiune puternică (rețelele mobile LTE) sau modestă (rețelele fixe). Pe fondul unor tarife competitive, consumul de telefonie mobilă și internet fix înregistrează valori consistente, în timp ce alte servicii, precum internetul mobil, se află în plin avânt. Creșterea bazată pe dezvoltare tehnologică a performanțelor rețelelor nu s-a epuizat, iar măsuri pentru stimularea partajului activelor și facilitarea accesului la infrastructurile existente vor alimenta creșterea performanțelor și extinderea rețelelor cu investiții mai mici. „Cu toate acestea, utilizarea serviciilor de acces la internet, în special în afara zonelor dens populate, este o problemă serioasă. Deficitul de conectivitate este mare și în creștere față de media UE pe anumite segmente. Cheltuielile cu telecomunicațiile au o pondere mare în bugetele gospodăriilor", se relevă într-un comunicat al ANCOM.
Cum va arăta, cel mai probabil, viitorul?
Cercetarea realizată de ANCOM permite conturarea următoarelor previziuni:
♦ Cererea de servicii digitale va rămâne neuniformă și eterogenă în România, vom avea utilizatori care consumă din ce în ce mai mult pe tot mai multe aparate conectate, dar și non-utilizatori;
♦ Creșterea extensivă a internetului mobil, bazată pe creșterea numărului de utilizatori și extinderea zonei de acoperire, va deveni intensivă, bazată pe creșterea traficului odată cu reducerea tarifelor și cu îmbunătățirea calității conexiunilor;
♦ Frontierele dintre serviciile de comunicații electronice tradiționale și serviciile online („aplicații") se vor estompa, pe măsura migrării serviciilor în online;
♦ Colaborările concurențiale între operatori vor fi tot mai frecvente și sub forme tot mai avansate și mai flexibile;
♦ Operatorii de comunicații vor integra afaceri și în alte domenii, care permit exploatarea avantajelor de pe piața comunicațiilor și creșterea organică a afacerilor (servicii financiare, distribuție energie, conținut audiovizual, servicii online etc.);
♦ Proliferarea platformelor online pentru furnizarea aplicațiilor și serviciilor viitorului va ascuți concurența cu furnizorii tradiționali de rețele.
Priorități strategice
Prioritățile strategice identificate de analiza ANCOM sunt: promovarea competitivității rețelelor, maximizarea disponibilității serviciilor și capitalizarea beneficiilor rețelelor IP. Pentru materializarea acestora, ANCOM a identificat o multitudine de inițiative grupate în 13 direcții de acțiune, formulate și discutate în documentul supus consultării. Printre principalele direcții de acțiune ale Autorității se regăsesc reglementarea simetrică a accesului la rețele și adaptarea la rețele tot mai partajate, garantarea neutralității rețelelor (Net Neutrality), interconectare IP pentru servicii de voce, stimularea cererii de servicii, îmbunătățirea proceselor de licențiere și a planificării și utilizării spectrului.

