♦ Documentul are în vedere o mai bună corelare a sistemului de învățământ tehnic superior românesc cu cel european și cu cerințele pieței muncii
Analiza posibilităților de restructurare a sistemului de învățământ superior tehnic românesc, în vederea creșterii calității și eficienței acestuia, și analiza prevederilor metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat și implicațiile ce decurg din aceasta în procesul de implementare au constituit două dintre principalele teme abordate la recenta întâlnire de lucru a membrilor Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), reprezentate prin rectorii și prorectorii de resort, eveniment găzduit de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în perioada 22 - 23 noiembrie 2018. Pe agenda manifestării au mai fost incluse subiecte precum identificarea posibilităților de colaborare cu mediul economico-financiar și analiza implicațiilor la nivelul instituțiilor din ARUT ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 90 din 2017, Art.15 referitor la „obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției".
În urma discuțiilor, membrii ARUT au hotărât înaintarea spre analiză Ministerului Educației Naționale (MEN) a proiectului de restructurare a ciclurilor de studii inginerești care are în vedere o mai bună corelare a sistemului de învățământ tehnic superior românesc cu cel european și cu cerințele pieței muncii. În document sunt propuse modificări ale duratei studiilor pentru cele trei cicluri de pregătire universitară, licență - masterat - doctorat, a titlurilor și calificărilor obținute, precum și reducerea numărului programelor de studii la domeniile de licență. S-a convenit ca directorii Consiliilor de Studii Universitare de Doctorat din universitățile membre ale ARUT să elaboreze un model/template pentru întocmirea raportului de evaluare internă a domeniilor de doctorat, raport care să fie aplicat în mod unitar. Se vor face, de asemenea, propuneri de modificare/eliminare a unor indicatori de performanță utilizați pentru evaluarea domeniilor de studii universitare de doctorat ce se apreciază a fi irelevanți sau imposibil de determinat cu acuratețe și care pot conduce la erori sau distorsiuni în desfășurarea corectă a procesului de evaluare.
Potrivit unui comunicat al Alianței, în cadrul reuniunii s-au stabilit detaliile colaborării cu Banca Comercială Română (BCR), semnându-se, în acest sens, „Protocolul de parteneriat strategic ARUT - BCR" în care sunt precizate obiectivele și direcțiile de cooperare în domeniul educației și cercetării între cele două structuri asociative.
„ARUT solicită MEN ca, la repartizarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2019/2020 și alocarea granturilor finanțate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de doctorat, să aibă în vedere cererea reală a pieței forței de muncă din România, în situația în care, la ora actuală, există un deficit uriaș de specialiști în domeniul științelor inginerești.
ARUT solicită MEN să efectueze toate demersurile necesare în vederea abrogării/modificării prevederilor Art.15 din OUG nr. 90/2017 referitor la «obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției», avându-se în vedere faptul că toate universitățile membre, și nu numai, întâmpină probleme deosebit de grave, fiind practic în imposibilitatea asigurării plății tuturor utilităților, a bunurilor și serviciilor de strictă necesitate pentru funcționarea instituțiilor. În unanimitate, universitățile au constatat că acest lucru este cauzat cu precădere de creșterile considerabile înregistrate pe parcursul anului 2018 la tarifele pentru utilități (gaz, apă, curent, salubritate etc.) și, totodată, de creșterea prețurilor și tarifelor aplicate pentru achiziția de bunuri și servicii, corelată cu creșterea salariului minim pe economie", se subliniază în comunicat.
Comunicatul este semnat de rectorii universităților fondatoare ale ARUT (Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Tehnică de Construcții București).
