Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

● 550 000 de resurse culturale vor fi expuse în Biblioteca digitală a României. Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul E-cultura: Biblioteca digitală a României. Având un buget total de peste 53 milioane lei, proiectul vizează digitalizarea patrimoniului cultural cu ajutorul tehnologiilor IT actuale, moderne, astfel încât moștenirea culturală națională să poată fi păstrată, promovată și transmisă generațiilor viitoare. „Astfel, vor fi digitalizate și expuse în Biblioteca digitală a României un număr de 550 000 de resurse culturale, va fi creată o platformă informatică de tip bibliotecă digitală și catalog partajat (culturalia.ro) și, nu în ultimul rând, vor fi digitalizate și furnizate către europeana.eu aproximativ 200 000 de resurse culturale. Proiectul va implica 29 de instituții din România", precizează MCIN, într-un comunicat.

● Wi-Fi gratuit în spații și instituții publice în Capitală. Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul de principiu pentru demararea proiectului „Wi-Fi gratuit în București". Potrivit Primăriei Capitalei, proiectul urmărește, în principal, promovarea obiectivelor aflate în administrarea Municipiului București (parcuri, grădini publice, spitale, muzee etc.), asigurarea accesului rapid al cetățenilor la informații și servicii publice electronice, dar și îmbunătățirea accesului la internet, prin creșterea gradului de acoperire a rețelelor de comunicații electronice de mare viteză în bandă largă.

● Cinci medalii pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Fizică. Lotul olimpic de fizică al României a reeditat rezultatele remarcabile înregistrate la Olimpiada Internațională de Fizică, obținând, și la ediția din acest an, cinci distincții: o medalie de aur, două medalii de argint și două medalii de bronz. Astfel, după performanța din 2017, Petru Cotruț, elev al Liceului Internațional de Informatică din București, și-a trecut în palmares încă o medalie de aur. Sabina Drăgoi și Ștefan Dolteanu, colegii săi de la Liceul Internațional de Informatică din București, au fost medaliați cu argint, în timp ce Cosmin Andrei (Liceul Internațional de Informatică din București) și Răzvan-Mihai Ursu (Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța) au intrat în posesia medaliilor de bronz. Concursul constă în susținerea a două probe (una teoretică și una experimentală) cu durata de 5 ore fiecare. Scorul maxim ce poate fi obținut de un concurent este de 50 de puncte (30 de puncte la proba teoretică și 20 la proba experimentală). A 49-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică s-a desfășurat la Lisabona, reunind peste 400 de concurenți din 90 de țări. Prima Olimpiadă Internațională de Fizică a avut loc în 1967, în Polonia, cu participarea a 5 țări, inclusiv România. Țara noastră a găzduit competiția în 1972 și 1983. 

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.