Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică online adresată tuturor europenilor, în care aceștia sunt întrebați în ce direcție doresc să se îndrepte UE. Este - potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România - o inițiativă unică, ce face parte din dezbaterea mai largă privind viitorul continentului nostru; consultarea a fost pregătită de un grup de 96 de cetățeni din 27 de state membre, reunit la Bruxelles pentru a stabili întrebările adresate concetățenilor lor. „Având în vedere apropierea alegerilor europene, a venit momentul să hotărâm ce ne dorim de la Uniunea Europeană formată din 27 de state membre. Orice s-ar întâmpla, un lucru e sigur: Europa pe care ne-o dorim trebuie să fie o Europă construită de cetățenii săi. Sondajul pe care îl lansăm adresează tuturor europenilor întrebarea: Ce viitor ne dorim pentru noi, pentru copiii noștri și pentru Uniunea pe care am construit-o? A venit momentul ca europenii să își facă auzită vocea, clar și răspicat, atât în legătură cu chestiunile care îi privesc, cât și în legătură cu ce așteaptă de la conducătorii lor în această privință", a declarat președintele CE, Jean-Claude Juncker.
Este prima dată când CE convoacă un grup de reprezentanți ai cetățenilor care să formuleze textul unei consultări publice. 96 de europeni au redactat împreună, la Bruxelles, în luna mai a.c., într-o reuniune găzduită de Comitetul Economic și Social European, un sondaj online alcătuit din 12 întrebări. „Acest exercițiu unic de democrație participativă demonstrează faptul că cetățenii se află într-adevăr în centrul discuției privind viitorul Europei", subliniază CE, într-un comunicat.
Europenii își pot exprima punctele de vedere online (la adresa: https://ec.europa.eu/commission/consultation-future-europe_en), consultarea - care le oferă noi posibilități de a-și face auzită vocea - rămânând deschisă până la 9 mai 2019, când va avea loc summit-ul de la Sibiu.
Consultarea online se va desfășura în paralel cu dialogurile cu cetățenii, organizate de CE și de statele membre. Din 2012 până acum s-au desfășurat aproape 700 de astfel de dezbateri publice interactive în 160 de orașe, iar Comisia va intensifica frecvența acestora până la alegerile europene din mai 2019, propunându-și să organizeze alte 500 de evenimente de acest tip.
