English
Cum era de așteptat, publicarea estimărilor semnal ale Institutului Național de Statistică (INS), referitoare la evoluția PIB în primul trimestru din 2018, a declanșat, în spațiul public, numeroase dezbateri, controverse, evaluări și anticipări care merită să fie luate în considerare cu o condiție: opiniile și anticipările să se bazeze pe date oficiale, omologate inclusiv de Eurostat. Este metodologia utilizată în cercetarea științifică, mod de lucru caracteristic și inginerilor, în cazul cărora criteriile obiectivității funcționează din plin și, prin urmare, și diagnozele lor, ca temelie a predicțiilor, se înscriu tot în matca metodologiilor, a abordărilor corecte în materie.
Fără îndoială, o creștere economică zero în primul trimestru din 2018 față de trimestrul anterior reprezintă un semnal important care marchează, cel puțin, o stagnare temporară. Desigur, comparațiile se fac, tot în chip firesc, cu perioada similară din anul trecut, dar și cu evoluțiile din Zona Euro și pe ansamblul Uniunii Europene. Față de intervalul ianuarie - martie 2017, PIB-ul a sporit în trimestrul I din 2018 cu 4,2% în serie brută. Nu este o creștere oarecare, ci una totuși robustă, cum au apreciat Eurostat, unele agenții de rating, bănci de anvergură internațională. Dar, tot obiectiv vorbind, avem de-a face, incontestabil, cu o încetinire a ritmului creșterii economice față de anul trecut.
În dezbaterile pe care le-am evocat, s-au emis foarte multe ipoteze în legătură cu factorii de fond ai acestei evoluții, mai modeste decât se anticipase atât în țară, cât și în străinătate, cu puțin timp în urmă. Pentru a se stabili, însă, cauzele, este nevoie să dispunem de mai multe date, unele detaliate pe factorii care au alcătuit resursele, cât și pe cei care au vizat utilizările produsului intern brut. Deocamdată, este vorba despre date provizorii, supuse - la rândul lor - unor posibile și probabile corecturi, chiar dacă nu va fi modificată esențial tendința generală de creștere economică.
Cel puțin în momentul de față se impune prudență în evaluări. Au mai fost cazuri în care, în intervale relativ scurte - cum ar fi un trimestru - rezultatele nu au fost nici măcar la nivelul PIB-ului potențial. Dar, mai important este că avem de-a face cu un indicator care - nu de ieri sau de astăzi - face obiectul unor analize critice deoarece produsul intern brut, chiar și cel pe locuitor, nu are o arie de cuprindere pe deplin satisfăcătoare a proceselor și fenomenelor economico-sociale atât de complexe și contradictorii în actualele condiții ale globalizării și integrării. Nu este lipsit de interes că 14 laureați ai Premiului Nobel pentru economie au sesizat limitele acestui indicator și au propus formule menite să surprindă mai bine ceea ce se întâmplă în economie de la nivelul micro la cel macro și, de aici, la cel mondial. Succesiv, din 1969, prin contribuțiile lui Ragnar Frisch și Ian Tinbergen, apoi, în anul următor, prin Paul Samuelson și, tot așa, la intervale mai scurte sau mai lungi, mari economiști precum Friedrich Hayek și Milton Friedman au scos în evidență dificultățile generate de progresul științifico-tehnic în calcularea PIB-ului real care implică luarea în considerare a prețurilor dintr-un an de bază stabilit ca reper, ca termen de comparație. Dar ce te faci cu grupele, clasele și categoriile de produse noi sau chiar cu cele mai vechi care au încorporate îmbunătățiri radicale? La ce prețuri le raportăm? Este numai un exemplu care confirmă amintitele dificultăți de calcul. Și ar mai fi ceva de consemnat. Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au considerat, prin prognozele lor cele mai recente, că economia românească va continua să crească robust, peste media din UE, în anul curent. Așa că, deocamdată, să nu ne grăbim cu concluzii atotcuprinzătoare. Acumulările de date se află în curs, iar ceea ce ne vor arăta reprezintă „materia primă" pentru alte comentarii, mult mai cuprinzătoare.
