CREDIBILITATEA PLANULUI ANTICRIZA

Pretutindeni in lume se propun si se adopta planuri anticriza. Unele, la nivel global, cum – de exemplu – ofera traditionala reuniune de la Davos, altele la scara nationala, cum a procedat si Guvernul de la Bucuresti si, in sfarsit, in zona microeconomiei, in cazul unor operatori economici cu arii diverse de actiune. Este normal ca in asemenea conditii sa avem de-a face cu o uriasa diversitate de planuri. In astfel de circumstante, se mai poate vorbi despre elemente comune, despre „un fir calauzitor“?
Daca ne rezumam la ceea ce se intampla in tara, putem observa ca elementul cel mai frapant al masurilor anticriza il constituie apelul la solidaritate. Adica, sa se asume solidar nu numai costurile inevitabile ale crizei, ci si angajarea in actiunile pentru combaterea efectelor ei. Exista, in aceasta privinta, un semnal incurajator. Planul anticriza la nivel national, ca si bugetul public care l-a incorporat, reprezinta – in foarte mare masura – rezultanta efortului conjugat al partenerilor sociali. S-a incercat – si in buna parte s-a reusit – sa se armonizeze pozitii diferite determinate de interese obiective diferite. Este, aici, o incontestabila manifestare a solidaritatii.
Fara sa subapreciem importanta structurilor institutionalizate de dialog social, se cuvine sa reamintim ca, in procesul elaborarii planului anticriza, n-au fost angajate, cu adevarat, macar cele mai reprezentative structuri profesionale, componente de baza ale societatii civile. Ne referim, desigur, aici – in primul rand – la AGIR, la AGER, la alte asociatii si organizatii care pot, cel putin, sa ofere o expertiza de inalta calitate. Poate ca n-a fost nici suficient timp pentru initierea unor consultari de o asemenea amploare. De aceea, in faza in care ne aflam, in cea a operationalizarii planului anticriza, s-ar putea face apel si la amintitele organizatii profesionale. Cand vorbim despre solidaritate, in adevaratul inteles al cuvantului, excluderile, marginalizarile sunt de neconceput.
Intrucat una dintre principalele cauze ale crizei o constituie deficitul de credibilitate la scara globala, macar in spatiul autohton sa actionam consecvent pentru recastigarea increderii. Iar aceasta presupune „lucrarea noastra comuna“, cum inspirat spuneau inaintasii. O lucrare comuna pentru binele comun. Sau, mai pe scurt, solidaritate. Ceea ce va da cea mai mare credibilitate oricarui plan anticriza.