English
În peisajul actual, marcat de o volatilitate globală accentuată și de riscuri resimțite acut, sfârșitul de an reprezintă o veritabilă probă a capacității firmelor de a fi performante. De aceea, nu își mai permit strategii pasive de așteptare, răspunsul corect la incertitudini fiind acțiunea proactivă bazată pe forțele proprii, în special pe optimizarea riguroasă a proceselor interne în fiecare entitate economico-socială. Experiența din ultimele luni demonstrează că succesul este direct proporțional cu valoarea sistemelor reziliente pe întreaga arie a activităților productive și comerciale.
Credit foto: www.magnific.com
Unul dintre vectorii acestei transformări este asigurarea independenței energetice. Într-un context în care prețurile utilităților au cunoscut sporuri exponențiale, securizarea resurselor a devenit o prioritate de necontestat. Atât în sfera producției, cât și în zona consumului, asistăm la un proces investițional remarcabil, orientat spre diversificarea surselor, spre implementarea unor soluții de înaltă eficiență. Tranziția către resurse alternative și optimizarea consumului în fiecare flux atenuează impactul crizelor și oferă un avantaj competitiv. Bunurile și serviciile naționale au astfel șansa de a fi solicitate pe cele mai diverse piețe doar în măsura în care dispun de un aparat productiv, flexibil, adaptat la schimbări.
Dincolo de ecuația energetică, presiunile generate de majorarea costurilor cu materialele și cu forța de muncă impun regândirea alocării capitalului și utilizării forței de muncă. Soluția nu mai constă în reduceri bugetare simple, ci în reorientarea resurselor către modernizarea structurală. Retehnologizarea accelerată, digitalizarea, integrarea inteligenței artificiale au trecut din zona conceptelor direct în nucleul operațional al firmelor. Numeroși decidenți refuză extrapolările liniare, punând accentul pe inovație și pe automatizarea fluxurilor de lucru. Această abordare transformă deficitul de personal și costurile materialelor într-un catalizator pentru eficiență tehnică, economică, ecologică.
Toate aceste eforturi vor avea rezultatele scontate dacă vor fi subordonate obiectivului fundamental reprezentat de creșterea productivității pe întregul lanț tehnologic. Fie că vorbim despre extinderea infrastructurilor de transport (rutier, feroviar, naval), fie că avem în vedere industriile de apărare, agroalimentară, farma, se impune ca numitor comun desfășurarea acțiunilor exclusiv pe palierul raționalității economice. Pentru a fi rentabile, companiile sunt obligate să își optimizeze fiecare verigă a activității, receptând semnalele pieței în parametrii unor decizii adecvate în special la evoluția cererii solvabile. Nu mai funcționează structurile rigide, ci doar cele capabile de ajustări în timp real.
Această arhitectură modernă nu ar putea funcționa însă în absența unui capital uman adecvat. Provocările generate de noile tehnologii plasează managementul resurselor umane într-o zonă critică. Nevoia de personal înalt calificat a determinat multe firme să dezvolte strategii complexe de formare. Sunt îmbinate, potrivit cerințelor, cursurile interne, precum și cele organizate de mediul economic, de instituțiile de specialitate din țară și din străinătate. Parteneriatele pentru studii postliceale, postuniversitare, doctorale și postdoctorale devin instrumente curente. Într-o economie a cunoașterii, competența tehnică este temelia pe care se clădesc performanțele.
Experiențele acumulate arată că managementul modern trebuie să integreze armonios strategiile de piață cu deciziile de inginerie financiară. Extinderea pe piețele externe, securizarea unor contracte pe termen mediu și lung – cu precădere în sectoare logistice vitale, precum transporturile – și curajul de a investi în momente de incertitudine sunt atributele organizațiilor-lider. Obstacolele economice actuale devin oportunități majore pentru cei care au competența de a le descifra și determinarea de a le transforma în progres durabil. (T.B.)
