Ministrul român de Externe, Teodor Melescanu, și omologul său ungar, Péter Szijjártó, au convenit în privința dezvoltării unei linii de cale ferată de mare viteză între Cluj-Napoca și Budapesta, conform unui comunicat al ministrului ungar de Externe.
„Guvernul Ungariei a aprobat o finanțare în valoare de 1 miliard de forinți (3,3 milioane de euro) pentru studiul de fezabilitate al acestui proiect. Guvernul Ungariei nu are nicio obiecție față de planul României de a extinde calea ferată de mare viteză până la București", a spus Péter Szijjártó.
Anterior, ministrul ungar de Externe declarase că proiectul unui tren de mare viteză care să lege Budapesta prin Cluj de București trebuie să fie prioritar.
Reamintim că România și Ungaria nu se afla la prima inițiativă în acest sens. Astfel, în 2007, guvernele celor două state au semnat, la Sibiu, o Declarație comună pentru construirea unei linii de cale ferată, de mare viteză, pe ruta Budapesta - Curtici - București - Constanța. Proiectul a fost readus în discuție cu diverse prilejuri, fiind chiar inclus în câteva programe de guvernare, cel mai recent dintre acestea fiind programul de guvernare 2013 - 2016, fără însă să fi existat un demers notabil în acest sens. (Sursa: www.clubferoviar.ro)
