Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Evenimente organizate de filiala, sucursalele, societățile și cercurile AGIR în luna martie

Persoanele care doresc să participe la aceste evenimente sunt rugate să ia legătura cu conducerea filialei, sucursalelor, societăților sau cercurilor organizatoare. Datele de desfășurare a evenimentelor pot suferi modificări.

București

▪ Cercul Inginerilor Scriitori LiterarIng (4 martie, ora 15.00, Bd. Dacia nr. 26, sector 1, București). Răspunde: ing. dipl. Corneliu Cristescu. Descriere: întâlnirea lunară a membrilor Cercului;

▪ Cercul VizionarIng (11 martie, ora 17.00, sediul AGIR din Bd. Dacia, nr. 26). Răspunde: ing. dipl. Iulian Offenberg. Descriere: Întâlnirea lunară a membrilor Cercului;

▪ Cercul Inginerilor Epigramiști „Viorel Martin" (18 martie, ora 15.00, Bd. Dacia nr. 26). Răspunde: ing. dipl. Ioan Ganea-Hristu. Întâlnirea lunară a membrilor Cercului Epigrama;

▪ Cercul de teatru AGIR - ImpACT ART - Piesa de teatru „Rămășagul" (27 martie, ora 18.00, Sala AGIR, Bd. Dacia nr. 26). Răspunde: Daniel Neguț. Descriere: comedie. Accesul spectatorilor în sală se va face pe baza invitațiilor.

Argeș

▪ Concurs de proiectare asistată (martie, Pitești). Răspund: Gina Sicoe, Daniel Anghel. Parteneri: UNSTPB - CUP - FMT și AGIR Argeș. Descriere: concurs pentru studenții.

Avrig

▪ Automobilul - trecut și prezent (martie, Centrul de documentare Mârșa). Răspunde: Maria Șinca. Partener: Liceul Tehnologic Mârșa. Descriere: prezentarea unor filme documentare legate de istoria automobilului elevilor de școală profesională, clasa a IX-a, profil mecanic auto.

Buzău

▪ Concursul Internațional de Robotică „Relativity Robotics Challenge" (27 februarie - 1 martie, Liceul  Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman", Buzău). Răspunde: conducerea Sucursalei. Parteneri: Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman" din Buzău, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea Tehnică de Construcții București. Partener principal: Sucursala AGIR Buzău;

▪ Ateliere de orientare inginerească pentru elevi -  membri ai AGIR Junior (12 martie, liceele partenere din municipiul Buzău). Răspunde: conducerea Sucursalei. Parteneri: Colegiul Național „B.P. Hașdeu", Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman", C.N. „Mihai Eminescu", licee tehnologice. Descriere eveniment: promovarea carierei inginerești;

▪ Gala Comunității Buzoiene (28 martie, Teatrul „George Ciprian"). Răspunde: conducerea Sucursalei. Parteneri: Rotary Club Buzău, Lions Club Buzău, instituții culturale municipale și județene. Descriere: recunoașterea excelenței inginerești și a personalităților locale, eveniment cultural asociat.

Constanța

▪ Ateliere SATI (lunar, itinerant în funcție de parteneri). Răspunde: prof. dr. ing. Valentina Pomazan. Parteneri: Universități și agenți economici. Descriere: ateliere practice lunare, dedicate tinerilor. Aceștia vor avea experiența directă a lucrului cu aparatură, dispozitive, utilitare informatice și vor învăța și aplica principii ale științelor și cunoașterii moderne în inginerie și tehnologie;

▪ Inginerii în cultură și istorie (martie, Constanța). Răspunde: prof. dr. ing. Valentina Pomazan. Descriere: seminar despre cultură și istorie.

Dolj

▪ Colocviul AGIR Dolj: Petre Baniță - omul care a făcut „un paradis într-un deșert" - 100 de ani de la naștere (27 martie, Universitatea din Craiova, Clădirea Centrală, Sala 444). Răspund: prof. dr. ing. Gheorghe Manolea, ing. dipl. Radu Zlatian. Parteneri: Facultatea de Horticultură Craiova, Stațiunea de  Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni; Academia de Științe Agricole din România, Filiala Craiova; Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), Filiala Craiova; Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Filiala Craiova. Descriere: Se vor prezenta temele:

- Petre Baniță, omul care a făcut „un paradis într-un deșert";

- Petre Baniță - cadru didactic la Facultatea de Horticultură a Universității din Craiova;

- Petre Baniță - cercetător la Drăgășani și Bechet;

- Petre Baniță - Omul și Conducătorul  de doctorat. Gândurile de azi ale doctoranzilor;

- Petre Baniță - buzoianul naturalizat la Dăbuleni;

- Inginerie și artă - Expoziție de fotografii  „Fântânile Olteniei".

Galați

▪ Colocviile Constructorilor de Nave (lunar, Facultatea de Arhitectură Navală (D01) și Biblioteca V.A. Urechia). Răspunde: ANCONAV, Facultatea de Arhitectură Navală. Parteneri: AGIR Sucursala Galați și Biblioteca V.A. Urechia. Descriere: acțiuni de prezentare a realizărilor navaliștilor, de omagiere a personalităților din domeniul naval, de prezentare a unor instrumente software de proiectare ș.a.

Hunedoara

▪ Întâlnire de lucru cu membrii Sucursalei AGIR Hunedoara (martie, Facultatea de Inginerie Hunedoara/Aula mică). Răspunde: președintele Sucursalei - dr. ing. Sorin Rațiu. Partener: Facultatea de Inginerie Hunedoara. Descriere: prezentarea activității membrilor Sucursalei, stabilirea unor strategii de dezvoltare și atragere de noi membri, în special din rândul studenților.

Maramureș

▪ Organizarea acțiunii „Zilele carierei în UTCN" (martie, Facultatea de Inginerie din CUNBM). Răspund: Comitetul Sucursalei, ș.l. dr. ing. Marius Cosma. Parteneri: Facultatea de Inginerie; societăți comerciale cu activități industriale.

Sibiu

▪ Ziua Internațională a Apei (22 martie, sediul Sucursalei). Răspunde: ș.l. dr. ing. Melania Burghelea. Parteneri: membrii Sucursalei, reprezentanți ai companiilor. Descriere: promovarea utilizării cu responsabilitate a resurselor de apă;

▪ Evocarea personalității matematicianului și filosofului francez René Descartes (1596 - 1650) la 430 de ani de la nașterea sa (31 martie, sediul Sucursalei). Răspunde: conf. dr. ing. Cristina Biriș. Descriere: schiță biografică, prezentarea activității.

Timiș

▪ Participarea la activitățile organizate cu ocazia Zilei Femeii (martie, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I" din Timișoara). Răspunde: conducerea Sucursalei.

Societatea Inginerilor Textiliști

▪ Workshop cu stakeholderii din industria de textile-confecții (martie, INCDTP București). Răspund: dr. ing. Emilia Visileanu, dr. ing. Răzvan Rădulescu. Parteneri: reprezentanți ai clusterelor textile, IMM-uri cu activitate în domeniul textile-confecții, asociații profesionale. Descriere: se vor implica stakeholderii din domeniul textile-confecții pentru încheierea de noi parteneriate.

 

 

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.