Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Evenimente organizate de filiala, sucursalele, societățile și cercurile AGIR în luna noiembrie

Persoanele care doresc să participe la aceste evenimente sunt rugate să ia legătura cu conducerea filialei, sucursalelor, societăților sau cercurilor organizatoare. Datele de desfășurare a evenimentelor pot suferi modificări.

București

▪ Al XXXI-lea Congres al AGIR (18 noiembrie, Calea Victoriei nr. 118, București). Răspunde: AGIR București. Descriere:  Congresul de anul acesta va avea tema: „AGIR - prezent și viitor". Cu această ocazie, se vor alege membrii conducerii AGIR și viitorii reprezentanți ai filialei, sucursalelor, societăților și cercurilor AGIR, pentru următorii patru ani;

▪ Cercul Inginerilor Epigramiști  (8 noiembrie, Bd. Dacia nr. 26, ora 16.00). Răspunde: ing. dipl. Viorel Martin. Întâlnirea lunară a membrilor Cercului Epigrama;

▪ Cercul Literar Ing  (15 noiembrie, Bd. Dacia nr. 26, ora 16.00). Răspunde: prof. dr. ing. Nicolae Vasile. Colaborator: dr. ing. dipl. Ioan Ganea-Christu. Descriere: Întâlnirea lunară a cercului Literar Ing al Inginerilor Scriitori din AGIR.

Arad

▪ Masă rotundă - Eficiența Programelor ERASMUS (noiembrie, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad,  Complex Universitar M, str. Elena Drăgoi nr. 2, Facultatea de Inginerie, et. III). Răspunde: biroul Sucursalei Arad. Parteneri: membrii Sucursalei.

Avrig

▪ Sticlăria - primul meșteșug al avrigenilor, azi o amintire (noiembrie, Palatul Brukenthal, Avrig). Răspunde: ing. dipl. Maria Șinca. Colaborator: Palatul Brukenthal, prin custodele expoziției. Descriere: membri ai AGIR vizitează Expoziția de sticlărie veche de la Palatul Brukenthal și participă la masa rotundă cu custodele expoziției.

Buzău

▪ Ziua Porților Deschise (noiembrie, Grup Somet Buzău). Răspunde: ing. dipl. Răzvan Mușat. Colaborator: director ing. dipl. Ion Nenciu. Descriere: prezentare de tehnologii performante în construcția de mașini.

Galați

▪ Colocviile Constructorilor de Nave (CCN) (noiembrie, Biblioteca V. A. Urechia din Galați). Răspunde: Comitetul de organizare a CCN. Parteneri: Sucursala AGIR Galați, Biblioteca V. A. Urechia. Descriere: agenda colocviilor cuprinde întâlniri lunare și expuneri pe teme de profil. Poate fi accesată pe site-ul www.anconav.ro; se vor publica scurte informări în Univers ingineresc;

▪ Concursul Student Design Competition (noiembrie, Facultatea de Inginerie). Răspunde: Departamentul de Ingineria Fabricației, Facultatea de Inginerie. Partener: Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați. Descriere: eveniment organizat pentru elevi și studenți; va fi promovat în Univers ingineresc.

Gorj

▪ CONFERENG 2022 (noiembrie, Târgu Jiu). Răspunde: ing. dipl. Cristinel Popescu. Partener: Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. Descriere: conferință științifică cu participare internațională.

Iași

▪ A XIV-a ediție a Simpozionului de istoria învățământului și științelor tehnice. Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi" din Iași (noiembrie, Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi", Sala Cristea Niculescu-Otin). Răspunde: dr. ing. Neculai-Eugen Seghedin. Parteneri: TUIAȘI, Academia Română, Academia de Științe Tehnice din România, Academia Oamenilor de Știință din România. Descriere: la simpozion se prezintă diverse momente din istoria Universității Tehnice „Gheorghe Asachi", evocându-se diverse personalități științifice. De asemenea, se prezintă modul în care s-au dezvoltat diverse facultăți, departamente sau catedre din structura universității. Alte lucrări sunt dedicate unor abordări prin prismă istorică a unor domenii de cercetare științifică;

▪ An aniversar - 70 ani de învățământ superior textil și de pielărie la Iași. Zilele Universității Tehnice „Gheorghe Asachi" din Iași (noiembrie, Iași, Aula TUIAȘI). Răspunde: dr. ing. Mariana Ursache. Partener: Sucursala Iași, TUIAȘI, DIMA, ASITEX. Descriere: inginerii textiliști și pielari vor sărbători 70 de ani de învățământ superior textil și de pielărie la Iași, în cadrul  Universității Tehnice „Gheorghe Asachi". Sucursala AGIR Iași va fi partener al evenimentului.

Timiș

▪ Săptămâna Calității Timișorene și Timișene (noiembrie, USAMVB „Regele Mihai I al României" Timișoara). Răspunde: Sucursala AGIR Timiș, în strânsă colaborare cu Primăria Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Regele Mihai I al României" a Banatului Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Direcția Agricolă Județeană Timiș, firme de prestigiu din Timiș și toate Societățile și Cercurile AGIR Timiș. Descriere: se vor organiza simpozioane, mese rotunde cu ocazia diseminării rezultatelor cercetărilor științifice.

Societatea Femeilor Inginer

▪ Masă rotundă în cadrul Săptămânii Calității Timișorene (noiembrie, Sala S126, Facultatea de Agricultură, etj. I, USAMVB Timișoara). Răspunde: conf. dr. ing. Lavinia Mădălina Petanec. Partener: USAMVB „Regele Mihai I al României"  Timișoara.

Societatea de Inginerii Agricole

▪ Simpozion național în cadrul Săptămânii Calității Timișorene (noiembrie, USAMVB „Regele Mihai I al României" Timișoara).  Răspunde: conf. dr. Lavinia Mădălina Petanec. Partener: USAMVB Timișoara. Descriere: susținere lucrări de specialitate; dezbatere.

Societatea Inginerilor Militari

▪ Conferința „Valoarea stresului și Machine Learning" (noiembrie, Universitatea „Titu Maiorescu"). Răspunde: prof. dr. ing. Titi Paraschiv. Cu participarea Institutului European pentru Cercetări Multidisciplinare și a Universității Politehnica din București.

Suceava

▪ Organizarea unei manifestări științifice cu prilejul Săptămânii Europene a Calității (7 - 12 noiembrie, Universitatea din Suceava). Răspund: conf. dr. ing. dipl. Alexandru Potorac, ing. dipl. Olimpia Alexandru, dr. ing. dipl. Cristina Prodan.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.