Prezentăm, și în acest an, o serie de momente de seamă din istoria științei, tehnicii și economiei românești (și nu numai), pe care le vom marca, în 2020, prin aniversări „rotunde".
160 de ani de la:
▪ Inaugurarea, în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a primei universități românești, Universitatea din Iași, care a avut la început patru facultăți: drept, filozofie și litere, științe și teologie. Avându-se în vedere nevoia de ingineri civili de drumuri și șosele, de mecanici și arhitecți, Universității i s-a adăugat o nouă secție (a II-a) la Facultatea de științe, unde predau Alexandru Călinescu (calculul diferențial și integral), Ștefan Emilian (geometria descriptivă), Isac Popp (trigonometria sferică, geometria analitică), Ștefan Micle (fizica);
▪ Construirea, la București, a casei Librecht (apoi casa Filipescu și, ulterior, Casa Universitarilor); cinci ani mai târziu, respectiv în 1865, în această casă a fost instalată prima sonerie electrică din București.
155 de ani de la:
▪ Inaugurarea, la București, din inițiativa lui Ion Ionescu de la Brad și a lui P. S. Aurelian, a primei expoziții naționale de produse agricole și industriale românești;
▪ Începerea construcției a 19 poduri metalice proiectate a fi executate peste râurile traversate de șoseaua București - Iași;
▪ Elaborarea, de către Ion Ionescu de la Brad, a Proiectului de cultură pentru exploatațiunea moșiei Pantelimonului, primul proiect de organizare și exploatare a unui teritoriu agricol în România, care prevedea instrucțiuni pentru irigarea terenurilor agricole și a fânețelor;
▪ Înființarea Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, dintre țările afiliate făcând parte și România; în același an (1865), a fost promulgată Legea de organizare a serviciului de poștă și telegraf din țara noastră.
150 de ani de la:
▪ Inaugurarea, la București, a Monetăriei Statului; până la sfârșitul anului 1870, aici s-au bătut 5000 de piese din aur de 20 lei și 400 000 de piese din argint de 1 leu, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda 1 leu 1870 este prima monedă românească pe care apare numele monedei naționale - „leu";
▪ Începerea funcționării, la București, a uzinei de gaz aerian de la Filaret, în scopul de a asigura iluminatul public - realizat, începând din 1871, prin 785 de felinare (în 1882 erau 4000 de felinare, iar în 1910 - 7240), care înlocuia iluminatul cu lumânări de seu, cu uleiuri grele și cu petrol - și apoi și cel din locuințele particulare. Pe unele străzi, lămpile cu gaz aerian au funcționat până în 1935 - 1937;
▪ Inaugurarea, pe linia ferată Brașov - Cluj - Oradea (construită în perioada 1867 - 1873) a gării din Cluj;
▪ Introducerea, la ferma din comuna Brad de lângă Roman (jud. Neamț) a asolamentului științific în culturile agricole. În cadrul fermei, Ion Ionescu de la Brad a efectuat primele cercetări demonstrative în câmp, pe parcele mari, aplicând pentru prima dată îngrășăminte minerale la culturile agricole.
145 de ani de la:
▪ Începerea construirii, la Sinaia, a castelului Peleș;
▪ Introducerea sistemului metric în Transilvania;
▪ Înființarea, la Sascut (jud. Bacău), a primei fabrici de zahăr din România;
▪ Constituirea Societății Geografice Române, una dintre primele de acest fel din lume, care a editat, ulterior, Marele dicționar geografic al României, în cinci volume (1898 - 1902);
▪ Înființarea Observatorului astronomic de la Iași, unde astronomul Constantin Căpităneanu amenajează prima sală pentru instalarea unei lunete meridiane;
▪ Întocmirea, de către inginerul francez Gouillaux, a primului proiect de alimentare cu apă a orașului București, pentru care, în anul 1879, s-a cerut avizul unei comisii alcătuită din specialiștii Bűrkli-Ziegler, Culman și Léon Lalanne; proiectul nu a fost, însă, realizat. În 1880, inginerii consultați propun un alt proiect, a cărui execuție începe, în pofida tuturor deficiențelor semnalate de inginerul W. H. Lindley, unul din cei mai mari hidrologi ai timpului.
140 de ani de la:
▪ Înființarea primei Direcții a Căilor Ferate Române care, în 1883, se transformă în Direcțiunea generală a Căilor Ferate Române (CFR), sub conducerea inginerului Ștefan Fălcoianu;
▪ Începerea executării primelor lucrări de canalizare a orașului București și, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, a celor de regularizare a râului Dâmbovița în perimetrul orașului (adâncirea albiei, tăierea, în anumite porțiuni a malurilor râului, asanarea bălților din luncă);
▪ Începerea funcționării, sub formă de societate anonimă cu participarea statului (care deținea o treime din acțiuni), a Băncii Naționale a României, căreia i s-a acordat privilegiul de a emite hârtie-monedă, având la bază leul.