Continuăm, în acest număr, prezentarea unor momente de seamă din istoria științei, tehnicii și economiei românești (și nu numai), pe care le marcăm, în acest an, prin aniversări „rotunde". Astfel, în 2026 se împlinesc:
140 de ani de la:
▪ Experimentarea cu succes, pentru prima dată în istoria tehnicii, de către Alexandru Ciurcu, împreună cu Just Buisson, a unei ambarcațiuni cu motor reactiv, alcătuit dintr-o butelie ce degaja gaz, la presiunea de 10 - 15 atmosfere, printr-un mic orificiu, reglat cu un robinet. Încercarea - care s-a făcut pe Sena, contra cursului apei - a durat 15 minute. Între 1886 și 1888, Alexandru Ciurcu a brevetat invenția în Germania, Belgia, Marea Britanie, Italia și SUA;
▪ Începerea valorificării zăcământului de marmură la Ruschița (județul Caraș-Severin), care rivaliza calitativ cu cele mai renumite varietăți din lume;
▪ Debutul unei expediții în Țara de Foc, sub auspiciile guvernului argentinian, de către inginerul și exploratorul Iuliu Popper (1857 - 1893), pentru prospectarea și exploatarea bogățiilor minerale, în special a aurului. Folosind această ocazie, el face și cercetări geografice și etnografice, dând nume românești descoperirilor sale (Rio Ureche, Rio Rosetti, Punta Sinaia, Monte Lahovary, Monte Manu etc.), toponimele respective fiind acceptate oficial de autoritățile argentiniene și figurând pe hărți și atlase.
135 de ani de la:
▪ Efectuarea, de către fizicianul Constantin Miculescu (1863 - 1937) - pe baza unei metode proprii, perfecționată față de cea stabilită inițial de James Prescott Joule (1818 - 1889) - a celei mai precise determinări a echivalentului mecanic al caloriei: J = 426,7 kgf/kcal în sistemul MKSA sau 4,1857 J/cal în sistemul CGS. Când, în 1950, Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți a definitivat mărimea echivalentului mecanic al caloriei, valoarea stabilită de Miculescu a fost corectată doar la a patra zecimală (4,1855);
▪ Apariția Cursului elementar de chimie al lui Constantin I. Istrati, unul dintre primele și cele mai apreciate manuale didactice românești. Până în 1936, a fost tipărit în 17 ediții. În 1895, a fost tradus în limbile franceză și spaniolă, fiind admis ca manual didactic în liceele din Franța și Mexic;
▪ Începerea exploatării bazinului carbonifer din regiunea Câmpulung (județul Argeș), unde, în special după 1906, au fost deschise și exploatate minele de la Domnești, Berevoești, Schitu Golești, Poenari și Butești;
▪ Înființarea Fabricii de cărămizi a Căilor Ferate Române, care producea cărămizi simple, cărămizi pentru fațade și țigle, necesare la diverse construcții ale administrației;
▪ Studierea, de către inginerul Elie Radu, a măririi debitului de apă necesar orașului București, propunând, în acest scop, alimentarea cu apă subterană din patru puțuri adânci, săpate în regiunea Bragadiru, lucrare care va începe în 1897, sub conducerea proiectantului;
▪ Începerea construirii clădirii Bibliotecii Centrale Universitare din București, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau;
▪ Darea în circulație a liniilor de cale ferată Oradea - Cheresig și Brașov - Sfântu Gheorghe, ultima prelungită în același an (1891) până la Târgu Secuiesc.