Încântare și entuziasm la spectacolul Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea

Bravo, bravissimo! Fără nicio reținere, mărturisim că nu putem – și nu trebuie – să contenim în a exclama cele mai exuberante aprecieri pentru performanța realizată de Orchestra Inginerilor Petru Ghenghea pe scena Ateneului, în ziua de 11 noiembrie 2007. Totul a fost la superlativ, programul concertului, prestația artistică a soliștilor și orchestrei, entuziasmul debordant al auditoriului, atmosfera de mare festivitate, vremea superbă de afară, totul…
Premisele au fost create prin cuvântul introductiv al criticului muzical Petre Codreanu, un cuvântător foarte parcimonios, în cele mai multe ocazii care nu se lasă entuziasmat ușor dar, de data aceasta, ținând să sublinieze aprecierea pe care o dă modului în care a fost alcătuit programul concertului, cu lucrări din perioade istorice diferite, preclasic, clasic-timpuriu, post-romantică și modernă, o structură foarte îndrăzneață prin care orchestra vrea să evidențieze alte valențe artistice nedezvăluite până acum. Cu emoție a fost primită și evocarea personalității profesorului Petru Ghenghea, cel care a deschis drumul de aur al acestei orchestre în urmă cu 50 de ani, cel care a susținut, ca nimeni altul, pasiunea pentru muzică a acestor artiști amatori.
Concertul a debutat cu uvertura la opera Ifigenia în Aulida, de Christoph Willibald Ritter von Gluck. Frazele muzicale au avut grandoare și tensiuni admirabil construite. Sunetul a fost generos, amplu, dar și sensibil, suspinat, cu o dinamică ce a lăsat publicul cu răsuflarea întretăiată. Piesa a fost aleasă ca un tribut de recunoștință maestrului Ghenghea, care a introdus această lucrare în repertoriul orchestrei, patru decenii în urmă, rămasă, întotdeauna, una dintre piesele cele mai apropiate sufletului său.
Desigur, un mare atu al deosebitei reușite a concertului l-a constituit prezența ca soliști a două nume foarte îndrăgite, pianiștii Dan Mizrahy și Verona Maier. Într-adevăr, aprecierea de care se bucură printre melomani a fost îndreptățită pe deplin de interpretarea pe care au realizat-o în concertul pentru două piane, în do minor, de Johann Sebastian Bach. Această lucrare, una dintre cele mai iubite din creația geniului de la Eisenach, foarte cântată și în varianta solistică cu vioară și oboi și-a găsit, prin prestația celor doi, una dintre cele mai inspirate realizări pe care le-a avut ansamblul inginerilor. Varianta aleasă, cea pentru două piane, a fost una foarte potrivită cu dimensiunea largă a aparatului orchestral, ceea ce a condus la o proporție sonoră optimă între soliști și ansamblu. Soliștii s-au distins prin sonoritate egală, atent menținută, dialogul celor două piane curgând cu fluiditate de la unul la celălalt. Discursul muzical a fost impecabil, el a îmbrăcat rigoarea bachiană într-o anvelopă de fină cantabilitate. Partea a doua a concertului, adagio, a fost un regal prin rafinamentul liric etalat, în general, foarte greu de descoperit în lucrările lui Bach și, mai ales, de transmis publicului. Prin această interpretare, Verona Maier și Dan Mizrahy și-au dat cu adevărat măsura măiestriei lor, iar publicul le-a dovedit cu prisosință, prin aplauzele prelungite, încântarea pe care a avut-o, urmărindu-i. Biss-ul oferit, Fuga nr.13 din Arta fugii, de J. S. Bach, a fost un contrapunct de armonii savante și dinamism care a completat fericit întreg tabloul momentului Bach al spectacolului orchestrei inginerilor.
După pauză, programul concertului s-a desfășurat într-un alt registru, mai colorat și mai ritmic. Prima lucrare, Serenada italiană, de Hugo Wolf, este o lucrare mai rar auzită pe scenele noastre de concert. Privită din această perspectivă, este cu totul lăudabilă inițiativa dirijorului Andrei Iliescu de a avea un repertoriu cât mai bogat și proaspăt și de a aduce în atenția publicului spre „validare“ lucrări noi, mai puțin cunoscute. Alegerea a fost foarte inspirată, Serenada… dovedindu-se a fi o creație fermecătoare, plină de exuberanță. Este o lucrare interesantă prin temperamentul și coloratura ei, mai puțin vizibile la compozitorii de sorginte și formație germanică, cum a fost Hugo Wolf. Viola solistică a fost susținută de Emilia Nădejde, instrumentist profesionist, colaboratoare constantă a Orchestrei Inginerilor de aproape trei decenii. Solistei i se cuvin aprecieri pentru interpretarea sa la înălțime, cu atât mai mult cu cât partitura are un mare grad de dificultate prin tehnica foarte bună pe care o cere și, mai ales, în găsirea unei tălmăciri potrivite a spiritului lucrării.
Ultima piesă prezentată a fost celebra Rhapsody in Blue a lui George Gershwin. Dacă ne-am arătat încântați pentru alegerea unei lucrări de noutate, precum Serenada italiană, prezentarea capodoperei lui Gershwin de către Orchestra Inginerilor întrece orice așteptări și ne umple de admirație pentru marea dorință a acestor muzicieni-ingineri de a-și depăși limitele artistice. Alegerea este cu atât mai de prețuit cu cât solistica a fost încredințată și acceptată de maestrul Dan Mizrahy, o emblemă a interpretării muzicii lui Gershwin, singurul pianist care a înregistrat, până acum, integrala lucrărilor de pian ale marelui compozitor american. Interpretarea a încântat audiența, la superlativ. Alternanța ritmurilor, bogăția coloristică, amestecul de jazz și filon clasic, dialogul alert între pian și un ansamblu de 62 de instrumentiști au fost elementele de bază care au dat calitate acestei interpretări. Maestrul Dan Mizrahy posedă arta de a ține o sală în mână și de a-i transmite pulsul în care trebuie să bată laolaltă cu artiștii de pe scenă. Orchestra a fost entuziasmantă, lăsând impresia că ea cântă jazz de când lumea și lumea ei este jazz-ul. Prin cele două biss-uri acordate, unul cu orchestra și altul singur, Dan Mizrahy și-a mărturisit bucuria de a fi fost alături de ansamblul inginerilor și față de primirea pe care i-a făcut-o acest public.
Nu pot lipsi cuvintele elogioase la adresa dirijorului Andrei Iliescu. El a arătat o inspirație aleasă în alegerea programului de concert, care a reprezentat o mare pondere în rețeta succesului. Dar, desigur, aprecierile speciale i se cuvin pentru ținuta artistică pe care a impus-o spectacolului, pentru calitatea înaltă a interpretării. Ea a fost, deopotrivă, maiestuoasă, sensibilă și lirică, pentru ca, mai apoi, să etaleze expresii total opuse, de exuberanță, dinamism, cu antrenante ruperi de ritm.
Spectacolul s-a terminat într-o atmosferă de sărbătoare, cu numeroși admiratori veniți la rampă pentru a felicita solistul și orchestra, cu o „mare“ de flori care a inundat scena, între toate tronând un superb coș cu flori dăruit artiștilor din partea președintelui AGIR, dr. ing. Mihai Mihăiță.
Așa cum spunem de fiecare dată după concertul Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea, și acum exclamăm, acest concert a fost cel mai bun!