English
Interesul manifestat de tot mai mulți ingineri față de temele macroeconomice - așa cum sunt ele sintetizate în serii dinamice, mai ales în statistica oficială - este pe deplin explicabil. Zonele în care își desfășoară activitatea, începând cu industria, continuând cu învățământul și terminând cu cercetarea științifică sunt tot mai puternic influențate de procese și fenomene definitorii pentru piața internă și cea externă.
În această ordine de idei, se detașează evoluțiile din acest an ale industriei. După relativa stagnare din perioadele precedente, asistăm, de la începutul lui 2017, la un semnificativ reviriment al ramurii de activitate care deține o pondere de aproape un sfert din produsul intern brut. La sporul de PIB de 5,7% în primul trimestru din 2017, contribuția industriei a fost de 1,5% - cea mai mare pe ansamblul ramurilor economiei.
Întrebarea pe care și-au pus-o și și-o pun în continuare cei interesați de această evoluție are drept componente elementele înscrise în titlul acestor însemnări: cât este „conjunctural" și cât este „peren" în evoluția actuală a industriei românești? O parte a răspunsului a fost dată de statisticile referitoare la cinci luni din anul 2017: producția industrială a crescut cu 7,8 procente, cifra de afaceri pe ansamblu acestei ramuri a sporit cu 18 procente, iar volumul comenzilor noi cu 24%. În special volumul comenzilor noi arată că există perspective certe pentru continuarea și aprofundarea tendințelor din primele cinci luni ale anului în curs. Dacă analiza se desfășoară pe subramuri, atunci atrage atenția că la toate capitolele industria prelucrătoare deține întâietatea.
Cu toate acestea, rezultatele pe cinci luni nu pot constitui o bază de raportare suficient de concludentă pentru a considera că avem de-a face cu o situație „conjuncturală" sau cu una „perenă". Ce se poate spune în plus, în această ordine de idei, față de evoluția comenzilor noi în industrie?
Pe de-o parte, constatăm că cererea internă nu este acoperită satisfăcător de oferta internă, în special din sfera industriei (deficitul se regăsește în creșterea mai puternică a importurilor comparativ cu exporturile), iar, pe de altă parte, observăm că motorul exporturilor, care au crescut cu 11% în primele cinci luni, a fost industria. Cu alte cuvinte, dispunem, în continuare, de un important potențial de creștere a volumului de activitate din industrie.
Valorificarea acestui potențial depinde de mulți factori, pe prim-plan situându-se avantajele competitive. Or, atât ca structură, în funcție de valoarea adăugată pe care o „produce", cât și ca ritm de adaptare la cerințele progresului științifico-tehnologic, industria nu oferă, deocamdată, imaginea dorită și, mai ales, posibilă. Din tabloul conturat, până acum, decurge a doua întrebare esențială: în afară de mecanismele pieței care determină schimbările din industrie (nu numai cele pozitive, ci și cele negative), există modalități de acțiune care să stimuleze o evoluție a industriei care să aibă caracteristici perene, în consonanță cu imperativele timpului nostru?
Astfel, ajungem la politicile publice, la mijloacele pe care factorii decidenți la nivel național le au la dispoziție pentru a încuraja procesele pozitive din industrie. În ultimul timp, s-a înregistrat o orientare mai pregnantă în direcția folosirii pârghiilor fiscal-bugetare, a ajutorului de stat, a stimulentelor salariale, a accesării fondurilor europene, preponderernt pe domeniul progresului științifico-tehnologic. Se poate considera, deci, că s-a conștientizat, într-o mai mare măsură, necesitatea de a pune la baza dezvoltării economico-sociale producția internă, în special cea din industrie. Evident, nu orice fel de industrie, ci una după modelul conturat de societatea bazată pe cunoaștere, pe satisfacerea exigențelor erei digitale. Adică, fructificarea a tot ceea ce transformă „conjuncturalul" în „peren".
