Atât la nivel național, cât și la scară europeană și mondială, numeroase entități specializate în investigații de ordin sociologic, „măsoară" un indicator nelipsit din analizele cu caracter economic. Este vorba despre încrederea manifestată de populație, în primul rând de segmentele cele mai active - întreprinzători și angajați - în capacitatea economiilor naționale și globale de a face față noilor oportunități și provocări. În acest context, interesează, desigur, în cel mai înalt grad, evoluția încrederii în economia românească, manifestată în primul rând de exponenții capitalului autohton și de cei ai capitalului străin.
În pofida oscilațiilor determinate de unele inconsecvențe în conceperea și aplicarea politicilor publice, cota de încredere în economia românească se menține, în continuare, relativ ridicată, între 55% și 60%, potrivit respondenților la cele mai credibile sondaje de opinie.
Fără a subaprecia importanța percepției fenomenelor economico-sociale, până la urmă contează ceea ce indică datele statistice prin care se conturează tabloul de ansamblu al economiei noastre naționale. Sunt o serie de elemente care anticipează o creștere substanțială a produsului intern brut pe al doilea trimestru și pe ansamblul primului semestru al anului în curs. Ne referim îndeosebi la relansarea producției industriale, la primele rezultate care privesc recoltele de cereale și legume, la existența unui volum sporit de comenzi, inclusiv pentru export.
În același timp, faptul că au o pondere importantă respondenții care își exprimă numeroase rezerve în legătură cu perspectivele economiei românești, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu, se explică tot prin datele certe ale realităților. Pe de-o parte, sunt vizate elemente care atestă inconsecvențe și ezitări, mai ales în privința politicilor fiscal-bugetare și a celor salariale; pe de altă parte, atrag atenția statisticile nefavorabile privind domenii importante ale activității economice. Din păcate, țara noastră înregistrează cea mai mare scădere anuală din UE în sfera construcțiilor, respectiv o diminuare a volumului de activitate cu aproape 17 procente în luna mai 2017 față de luna corespunzătoare a anului trecut. Pentru a ne da seama de amploarea acestei diminuări, precizăm că pe locul al doilea în UE la acest capitol se află Spania, cu o scădere anuală de 5,6%. Al doilea element care se impune a fi luat în considerare în orice analiză onestă vizează discrepanța dintre cererea internă și oferta, tot internă, de bunuri și servicii. În această privință, indicatorii cei mai expresivi sunt deficitele comerciale și de cont curent: în primele cinci luni, deficitul comercial a urcat cu 680 milioane euro, iar deficitul de cont curent cu 581 milioane euro față de intervalul similar din 2016.
Dată fiind importanța sectorului antreprenorial în ansamblul percepției publice referitoare la procesele și fenomenele economice, nu pot fi ignorate, decât prin asumarea unor mari riscuri, opiniile exprimate de exponenții capitalului românesc și străin. Chiar dacă unele puncte de vedere nu au suficientă susținere prin argumente de necontestat, ar fi o greșeală să se ignore punctele de vedere exprimate public. Or, cele mai multe dintre ele se concentrează în zona fiscal-bugetară. Între precizările oficiale, în special ale Ministerului Finanțelor Publice, și evaluările unor importante segmente ale lumii afacerilor, există diferențe sensibile. Nu este locul aici pentru evaluarea polemicii respective. „Momentul adevărului" îl va constitui rectificarea bugetară programată pentru luna august a.c. Până atunci, să reținem că investiția de încredere se menține la cote relativ ridicate și că există șanse reale ca eventualele derapaje să fie prevenite și/sau corectate, astfel încât acest „capital" inestimabil reprezentat de încrederea în economie să fie cât mai bine fructificat.



