English
Nu numai la nivel național, ci și în milioane de cazuri individuale, împlinirea a 10 ani de când România a devenit stat membru al UE reprezintă un prilej cum nu se poate mai potrivit de evaluare a drumului parcurs în acest interval, a ceea ce a fost pozitiv și a ceea ce a însemnat și înseamnă minusuri ale procesului de integrare europeană a țării noastre. Nu este un exercițiu lipsit de dificultăți, deoarece nu totul se poate cuantifica, iar experiențele personale induc o doză considerabilă de subiectivism în aprecieri, în interpretări.
Pentru a da măsura corectă a bilanțului acestui din urmă deceniu, nu putem face abstracție de tot ceea ce a precedat momentul cu adevărat istoric de la 1 ianuarie 2007. Încă din primele luni postdecembriste, demersurile oficiale privind asocierea României la UE au constituit premisele unui autentic Proiect de Țară. Toate sondajele de opinie, dar și acțiunile de ordin practic indicau opțiunea covârșitor majoritară a populației României pentru dobândirea statutului de membru al UE. Pe măsura trecerii timpului și parcurgerii etapelor preliminarii care au însemnat - la rândul lor - nu mai puțin de 18 ani, orientarea spre UE a devenit tot mai clară, tot mai puternică, iar manifestările populare de la întâlnirea anilor 2006 și 2007 s-au transformat într-o adevărată sărbătoare națională.
Dacă avem, însă, determinarea, tăria să depășim subiectivismul, atunci trebuie negreșit să facem apel la cifre, la date certe. Înainte de toate, se impune să recurgem la comparații privind evoluția economiei românești, terenul predilect de acțiune al comunității inginerești. Astfel, se conturează următoarele dinamici: produsul intern brut și bugetul general consolidat au atins cote aproape de dublu față de finalul anului 2006; s-au dublat, de asemenea, alocările pentru educație și sănătate; exportul României a crescut până la 54 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 210% față de anul anterior aderării; în pofida efectelor crizei globale, salariile nete exprimate în lei s-au dublat, iar salariul minim s-a triplat. În același timp, peste două milioane de concetățeni (conform datelor oficiale) se află la lucru în străinătate, ceea ce, pe de-o parte, înseamnă că sunt trimise anual în țară 3 - 4 miliarde de euro, iar, pe de altă parte, indică o „scurgere" de forță de muncă - în principal, înalt calificată - ceea ce afectează puternic piața internă a muncii. Neîmplinirile includ, între multe altele, faptul că am fost împiedicați să aderăm la Spațiul Schengen, că suntem, în continuare, discriminați în multe state membre, că ni s-au impus unele decizii ale Comisiei Europene care au avut efecte deosebit de negative pe multe planuri - de la avantajarea unor companii multinaționale până la înstrăinarea unor vaste suprafețe agricole și silvice. Toate aceste fapte se cer luate în calcul în evaluările referitoare la cei 10 ani care au trecut de la aderarea țării noastre la UE.
Firește, în acest Jurnal de bord nu pot fi nici măcar „inventariate" temele legate de statutul României în UE, inclusiv în ceea ce privește perspectiva mai apropiată sau mai îndepărtată. Or, acesta este elementul esențial: avem datoria să maximizăm avantajele și să minimizăm dezavantajele (bineînțeles, nu în termeni matematici). Este un obiectiv realist doar în măsura în care vizează toate nivelurile, de la cel individual până la cel național.
Vocea României se cere mai răspicat exprimată în forurile de conducere ale UE, iar în vederea pregătirii președinției rotative care va reveni țării noastre în prima jumătate a anului 2019, avem nenumărate șanse să fructificăm din plin, în interesul poporului nostru, apartenența la UE. Cu acest gând, care trebuie să devină voință politică, putem să privim cu încredere și spre anul viitor. Totul este să nu irosim șansele noastre istorice.
