Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Editorial

Jurnal de bord Memorie și istorie

Avem toate motivele să considerăm că anul pe care îl încheiem se va înscrie, în conștiința noastră, a inginerilor români, drept un segment de timp memorabil atât pentru ceea ce reprezintă istoria națională, cât și pentru propria noastră devenire, ca cetățeni ai României.

Firește, înainte de toate, se cere subliniat că marcarea Centenarului Marii Uniri a constituit o manifestare puternică, de o amploare și complexitate fără precedent, expresie a ceea ce înseamnă - după 100 de ani - conștiința și identitatea națională. Nu suntem o națiune care vine de nicăieri și se îndreaptă spre niciunde.

Nu a fost nicio coincidență că Anul Centenar a inclus și celebrarea unui secol de activitate a asociației profesionale a inginerilor români. În cuprinsul numărului de față al publicației noastre se relatează, pe larg, despre manifestările de la Iași consacrate împlinirii a 100 de ani de la înființarea Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR). Ceea ce se cere, cu precădere, menționat vizează legătura organică dintre cele două centenare, și anume că la temelia unității naționale, a progresului economic și social al României, se află munca, activitatea creativă a tuturor fiilor și fiicelor patriei în rândurile cărora inginerii au avut contribuții de primă mărime la edificarea bazei tehnico-materiale care susține întregul edificiu al statului național, unitar, independent și indivizibil - România noastră eternă.

(Imaginea din articol)

În Anul Centenarului, comunitatea noastră profesională a fost puternic angajată în acțiunile practice, concrete, îndreptate spre asigurarea unei creșteri economice sustenabile, pe fondul progresului științifico-tehnic și îmbunătățirii managementului în condițiile provocărilor specifice societății bazate pe cunoaștere și, în cadrul ei, ale erei digitale. Acestor tematici - care îmbină preocupările curente, cu o largă viziune strategică - i-au fost consacrate, cum am mai precizat, manifestările incluse în programul reuniunii desfășurate la Iași, precum și zeci de alte acțiuni desfășurate în București și în toate structurile teritoriale ale AGIR din țară, la loc de seamă situându-se Simpozionul Inginerilor Români de Pretutindeni - SINGRO, „Ingineria în slujba dezvoltării României" sub motto-ul „Unire și inovare", Zilele ASTR (manifestare consacrată energiei). La rândul lor, aceste activități au fost reflectate în Univers ingineresc, oferindu-se, astfel, posibilitatea racordării întregii noastre activități la preocupările majore naționale și internaționale. În același timp, s-a efectuat și un schimb de experiență util. În acest context, nu putem omite nici participările la acțiuni de anvergură internațională.

Chiar dacă bilanțul economico-social pe 2018 nu s-a finalizat, putem anticipa, de pe acum, că a continuat creșterea economică robustă dar, totodată, nu s-au diminuat semnificativ numeroase dezechilibre majore, între care cele de pe piața muncii, dintre salariile în sectorul public și cel privat, dintre export și import și, mai ales, dintre diferitele regiuni de dezvoltare. Așa cum se prefigurează anul 2019 - potrivit estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în funcție de care se dimensionează și bugetul țării - vom avea o creștere economică de 5,5%, un spor al producției industriale de 5,4%, o majorare a consumului populației de 6%, o rată a inflației de 4,7% și un deficit comercial de peste 16 miliarde de euro.

Obiectivele de creștere menționate și de diminuare a unor deficite nu sunt lesne de atins, însă, în general, premisele ne apar, în prezent, favorabile. Fructificarea acestora, în primul rând, de către noi, inginerii, reprezintă o provocare pe care ne-o asumăm cu voința mereu nedezmințită, de a ne face datoria de profesioniști, de cetățeni ai unei țări care merită un destin mai bun, după ce a înfruntat atât de multe vremuri grele, reușind să păstreze ființa ei națională și să devină parte a lumii libere, cu șansa de a progresa în consonanță cu tendințele dominante ale civilizației contemporane.

LA MULȚI ANI!

Alte articole din rubrica Editorial

Toate articolele din rubrica Editorial

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.