Nu trebuie sa li se spuna inginerilor cat de importanta este rigoarea. In absenta acesteia orice proiect este sortit esecului. Din pacate, un astfel de adevar elementar se cere repetat deoarece deficitul de rigoare din momentul actual ne costa extrem de mult. Ne referim la o serie de fenomene economico-sociale care marcheaza inceputul de an si care sunt abordate atat in sfera politica, inclusiv decizionala, cat si in cea publicistica, intr-o maniera inadecvata (sa spunem doar atat) sensului si importantei lor.
Este firesc ca scumpirile, in special la bunuri si servicii vitale, ca si deprecierea monedei nationale sa provoace ingrijorari, sa alimenteze incertitudini. Dar, de aici pana la inducerea starii de panica, pana la prorocirea iminentei recesiunii, ba chiar a colapsului economic este cale destul de lunga.
Daca ne limitam, de exemplu, la cursul de schimb leu/euro, se cuvine reamintit ca aprecierea din prima jumatate a anului trecut era la fel de nesustenabila ca si deprecierea din prezent. Exagerarile in sensul aprecierii se razbuna acum potrivit principiului pendulei. Cu cat miscarea acesteia intr-un sens a fost mai larga, cu atat se va produce mai ampla in sens opus. Pana la urma, mecanismele pietei opereaza corecturile necesare, revenindu-se la normalitatea relativa dinainte de socuri. Sigur, chiar si in cele mai dezvoltate economii, lucrurile evolueaza in directia cea buna nu de la sine. Piata libera nu inseamna disparitia regulilor. Or, posibilitatile dezirabile de interventie sunt numeroase, iar ele au un nume consacrat: politici economice. In prezent, imperativul major consta in elaborarea unor politici macroeconomice de combatere activa a inflatiei, a altor fenomene negative, politici care sa vizeze cel putin patru domenii: monetar, fiscal, salarial si de restructurare. Aici, indeosebi, se cuvine sa actioneze concordant guvernul, banca centrala si partenerii sociali, sindicatele si patronatele. Cu cat cele patru politici vor fi mai bine corelate, cu atat cresc sansele de reusita. Nu este locul aici pentru detalieri, dar apare limpede ca numai o abordare riguroasa a temei poate face o bresa semnificativa in stratul gros de confuzie. Leacul consta in abordarea stiintifica a proceselor si fenomenelor evocate, ceea ce implica, deopotriva, competenta si responsabilitate. Oricum, este util sa ne reamintim – si in imprejurarile actuale – ca ... panica n-a salvat niciodata pe nimeni.
Alte articole din rubrica Editorial
Stabilitate și performanță în industrie: modernizarea tehnologică și pregătirea specialiștilor
În contextul macroeconomic actual, marcat de profunde schimbări structurale, de crize suprapuse, redefinirea indicatorilor de performanță devine o necesitate pentru…
CiteșteUrgente și priorități pe agenda economică actuala
Pe măsură ce ne apropiem de finalul celui de-al treilea trimestru al anului în curs, datele statistice oficiale scot tot mai puternic în evidență necesitatea adoptării…
CiteșteȘansele unui început de reluare a creșterii economice
Cele mai recente date statistice evidențiază o mai bună conștientizare a faptului că principala modalitate de ieșire din criză și de reluare a creșterii economice este…
Citește


