Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

O noua legatura rutieră între Autostrada de Centura București Nord și viitorul terminal al Aeroportului Otopeni

Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă (AIHC) Otopeni. Potrivit unui comunicat al Guvernului, valoarea totală a investiției este de 562,4 milioane lei (inclusiv TVA) din care 478 milioane lei construcții montaj (inclusiv TVA). Finanțarea obiectivului se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021 - 2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Amplasamentul pe care se va realiza obiectivul este situat în comuna Tunari (jud. Ilfov), pe o lungime de 2,55 km, iar durata de execuție este estimată la 30 de luni. Terenurile afectate de traseul drumului aparțin atât domeniului public, cât și privat. Suprafața totală a terenului ocupat de lucrările drumului este de aproximativ 40,5 ha.

Realizarea acestei legături rutiere între Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al AIHC va conduce la dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs prin eliminarea congestiilor, reducerea numărului de accidente, dezvoltarea socio-economică a zonelor adiacente, precum și scăderea emisiilor poluante din oraș și îmbunătățirea condițiilor de viață.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.