Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Pentru fiecare euro investit, programul Orizont Europa generează câștiguri economice de până la 11 euro

Orizont Europa, programul emblematic al UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2021 - 2027, se dovedește a fi un motor major al beneficiilor economice și societale. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, pentru fiecare euro reprezentând costuri pentru societatea UE, se preconizează că programul va genera beneficii de până la 6 euro pentru cetățenii UE până în 2045. În ceea ce privește creșterea economică, se estimează că fiecare euro din contribuția UE va genera creșteri ale PIB-ului de până la 11 euro până în 2045, potrivit unei evaluări a Comisiei Europene (CE).


 - Credit foto: www.freepik.com

Cu un buget total de 93,5 miliarde euro, Orizont Europa se află în centrul competitivității europene și al puterii de inovare. Din evaluarea dată publicității în aceste zile rezultă următoarele concluzii:

▪ Impact: La jumătatea perioadei, în ianuarie 2025, programul a finanțat peste 15 000 de proiecte cu un buget combinat de peste 43 de miliarde euro. Inițiative precum autobuzele electrice cu pile de combustie în orașele europene, noile antibiotice și tehnologiile accesibile de inteligență artificială (IA) pentru comunitatea științifică evidențiază impactul tangibil al programului Orizont Europa;

▪ Excelență științifică: 80% din proiectele finanțate de Consiliul European pentru Cercetare au condus la descoperiri științifice sau la progrese majore. De la lansarea lor în 1984, programele de cercetare și inovare ale UE au sprijinit 35 de laureați ai Premiului Nobel;

▪ Inovarea: Fiecare euro investit în întreprinderi inovatoare prin intermediul Fondului Consiliului European pentru Inovare (CEI) a atras peste trei euro de la investitori privați. Acest lucru arată că CEI - o noutate în cadrul programului Orizont Europa - reprezintă o schimbare radicală în ceea ce privește sprijinul acordat de UE întreprinderilor nou-înființate și întreprinderilor în curs de extindere;

▪ Participare: Eforturile de eliminare a decalajului în materie de cercetare și inovare dintre statele membre ale UE dau rezultate pozitive. Ponderea proiectelor de colaborare care implică țări „extinse" (cele cu performanțe mai scăzute în materie de cercetare și inovare) a crescut la 58%. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de 47% în cadrul programului anterior Orizont 2020;

▪ Simplificare: Se estimează că granturile pe bază de sumă forfetară - o sumă fixă care acoperă întregul proiect - reduc costurile administrative ale beneficiarilor cu 14% până la 30% pe durata de viață a unui proiect, economisind până la 63 de milioane euro pentru toate proiectele pe bază de sumă forfetară semnate până în prezent. Aceste granturi elimină cerințele de raportare financiară, făcându-le deosebit de atractive pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru nou-veniți.

„CE va utiliza informațiile obținute în urma acestei evaluări intermediare pentru a spori impactul politicilor și programelor sale. Viitoarele programe de lucru Orizont Europa vor include măsuri imediate de simplificare a procesului de depunere a cererilor și a punerii în aplicare a proiectelor. Investițiile specifice vor sprijini în continuare cercetătorii și antreprenorii, asigurându-se că UE continuă să atragă, să cultive și să păstreze talentele. Îmbunătățirea colaborării va apropia părțile interesate, contribuind la transpunerea cunoștințelor și a rezultatelor pe piață", se menționează în comunicat.

Un alt obiectiv este reducerea barierelor din calea lansării și extinderii întreprinderilor inovatoare, prin inițiative precum viitoarea strategie privind întreprinderile nou-înființate și extinderea acestora, Actul european privind inovarea și celelalte programe de lucru ale CEI.

Evaluarea intermediară se bazează pe o bază largă de dovezi, inclusiv pe o analiză cantitativă și calitativă extinsă. Aceasta se bazează pe o consultare publică deschisă cu aproape 1700 de răspunsuri, pe peste 1000 de interviuri cu beneficiarii proiectelor, cu reprezentanți ai Comisiei și ai statelor membre și cu organisme de punere în aplicare, precum și pe sondaje în rândul candidaților selectați și al celor respinși.

 

 

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.