Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Potrivit unui studiu, 5,2% dintre companiile din România folosesc AI

România are cea mai redusă rată de utilizare a inteligenței artificiale (AI) în companii din Uniunea Europeană, în contextul în care, în 2025, doar 5,2% dintre companiile din țara noastră cu minimum 10 angajați utilizau tehnologii AI, față de aproximativ 20% media UE, relevă o analiză realizată de ICDL România. „România se confruntă astfel cu un dublu deficit: de adopție AI și de transformare organizațională", precizează autorii analizei.

 - Credit foto: www.magnific.com

Simpla adopție a Claude, ChatGPT, Copilot sau a altor instrumente nu este suficientă. ICDL Romania atrage atenția că adevărata miză este trecerea de la „folosim AI" la „lucrăm diferit datorită AI", iar middle managementul poate deveni veriga esențială a acestei transformări, care poate transforma adopția AI în impact real în companii.

„Prima problemă ține de acces, competențe și ritmul digitalizării. A doua este mai subtilă: chiar și acolo unde AI este deja folosită, utilizarea rămâne adesea individuală. Un angajat scrie un e-mail mai repede, un manager rezumă instantaneu un document, marketingul pregătește o prezentare sau vânzările generează o ofertă. Toate acestea sunt utile, dar a introduce Claude sau ChatGPT într-o companie nu este același lucru cu a transforma compania prin AI", arată autorii analizei.

Potrivit reprezentanților ICDL România, un studiu McKinsey publicat în 2026 arată că, în organizațiile aflate în prima etapă de adopție a AI, liderii companiilor care și-au reproiectat fluxurile de lucru sunt de 5,3 ori mai predispuși să raporteze valoare economică decât cei care au păstrat procesele neschimbate: 32% față de doar 6%. „Mesajul este simplu: nu promptul este revoluția. Procesul este. Dacă AI produce în câteva secunde un raport care înainte necesita o oră, dar datele sunt în continuare copiate manual din trei Excel-uri și documentul trece apoi prin patru aprobări, compania a accelerat o sarcină, nu a rezolvat procesul", subliniază autorii analizei.

McKinsey a identificat și un paradox important: 70% dintre respondenți se consideră personal pregătiți să folosească AI, dar doar 27% dintre lideri cred că organizația lor este pregătită pentru transformarea necesară. Mai mult, pregătirea organizațională explică 48% din diferența dintre companiile care obțin valoare din AI și cele care nu, față de 25% în cazul pregătirii individuale. „Cu alte cuvinte, oamenii pot învăța repede să utilizeze AI. Companiile se transformă mai greu", relevă analiza.

Top managementul stabilește direcția și bugetul, iar IT-ul furnizează tehnologia. Dar managerii operaționali și specialiștii care coordonează activitatea zilnică știu unde aceeași informație este introdusă de trei ori, unde se pierde timp cu un raport, unde o aprobare blochează inutil fluxul sau unde se repetă săptămânal o activitate pentru că «așa s-a făcut întotdeauna». De aceea, middle managementul poate fi principalul accelerator al transformării AI. În loc să primească doar mesajul «trebuie să folosim AI», managerii pot porni de la o întrebare mult mai concretă: care este activitatea repetitivă din echipă care consumă cel mai mult timp și creează cea mai puțină valoare? Acolo începe, de multe ori, un caz bun de utilizare a AI", explică autorii analizei.

Pentru multe firme românești există și o etapă anterioară: experimentarea, în care AI este utilizată de angajați, dar fără integrare reală în procese. Saltul dificil este trecerea de la „eu folosesc AI" la „noi ne-am schimbat modul de lucru datorită AI".

„Transformarea nu presupune neapărat proiecte spectaculoase. Un IMM poate începe prin identificarea a trei procese cu pierderi evidente de timp: raportarea săptămânală a vânzărilor, răspunsul inițial la solicitările clienților sau transformarea notițelor unei ședințe în sarcini, responsabili și termene. Procesul este documentat, simplificat și automatizat unde are sens, apoi rezultatul este măsurat: ore economisite, mai puține erori, răspuns mai rapid către client sau eliminarea unei etape inutile. Apoi se repetă", menționează ICDL România.

„România trebuie să recupereze decalajul evident de adopție față de restul Uniunii Europene. Dar succesul nu poate fi măsurat doar prin numărul firmelor care declară că folosesc AI. Întrebarea relevantă este ce s-a schimbat în companie datorită AI: au fost eliminate procese inutile, sunt deciziile mai rapide, se folosesc mai bine datele, iar angajații petrec mai puțin timp cu activități repetitive? În urmă cu peste un secol, simpla înlocuire a motorului cu abur cu motorul electric nu a revoluționat imediat fabrica. Saltul de productivitate a venit când fabrica însăși a fost reorganizată în jurul noii tehnologii. Riscul este similar și astăzi: să punem un motor AI într-o organizație construită pentru altă epocă și să așteptăm transformarea. AI poate face un angajat mai rapid. Managementul poate face compania mai bună. Iar middle managementul poate fi exact locul în care această transformare începe", concluzionează analiza.

ICDL România este organismul național care coordonează standardul internațional ICDL - International Certification of Digital Literacy, cel mai utilizat program de certificare a competențelor digitale la nivel mondial (fostul ECDL).

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.