Refacerea unei valoroase opere de artă dedicate inginerilor și ingineriei românești

Refacerea decorațiunii interioare a Sălii de festivități a sediului Asociației Generale a Inginerilor din România din bd. Dacia nr. 26, cunoscută și sub numele de CASA AGIR, constituie un eveniment deosebit în viața comunității inginerești din țara noastră. Este un eveniment care încorporează deopotrivă prețuirea tradițiilor puternic marcate de Centenarul AGIR și manifestarea solidarității tuturor acelora care au slujit și slujesc profesia noastră dedicată progresului economico-social al României. Faptul se reliefează cu atât mai pregnant cu cât evocarea istorică a modului în care a fost construită Casa AGIR scoate în evidență incontestabile calități ale inginerilor români manifestate în practică de-a lungul a peste un secol. Este, totodată, remarcabil că acest parcurs istoric se regăsește și într-o valoroasă operă de artă.

O evocare istorică, o „lecție" pentru generațiile din prezent și din viitor

Ceea ce urmează reprezintă o sinteză a unui articol apărut în 1940 sub semnătura ing. Mihail Manoilescu, pe atunci președintele AGIR. În paginile publicației noastre au fost evocate deseori viața și activitatea lui Mihail Manoilescu, care a îmbinat în mod strălucit virtuțile inginerului cu cele ale economistului. În articolul la care ne referim se menționa că, timp de 17 ani de la înființarea Asociației, până în 1936, „Casa AGIR" a trăit numai în gândurile, proiectele și aspirațiile membrilor săi. În acest context, în cursul anului 1933, s-a ivit ocazia ca AGIR să poată cumpăra o parte din etajul VI al Palatului Societății Politehnice. Întrucât unul dintre co-parteneri și-a exercitat dreptul de preemțiune și în urma refuzului Societății Politehnice de a cumpăra etajul, s-a înlăturat AGIR-ului posibilitatea cumpărării. În consecință, s-a hotărât realizarea unei construcții proprii, care, din cauza greutăților, apărea nu ca o imposibilitate, ci, în cazul cel mai bun, ca unul dintre obiectivele mai îndepărtate de atins. AGIR urma să se mulțumească doar cu modesta cameră pe care Societatea Progresul Silvic i-o punea la dispoziție încă din aprilie 1927. În 1936, a fost necesară manifestarea voinței ferme a Consiliului AGIR, ca un gest de afirmare concretă a solidarității inginerești pentru ca „utopia" de altă dată să devină realitate. După patru ani de infinite dificultăți, dublate, însă, de străduințe pe măsură, inginerii români aveau să trăiască sentimente de mândrie și satisfacție că, după 22 de ani de existență, AGIR să aibă prilejul de a-și desfășura Congresul și Adunarea Generală în Casa proprie.

Clădirea nu conține nimic care ar putea să sugereze risipă de spațiu sau semne de opulență. Este - și aceasta - o mărturie a conceptului de voință, a rolului inginerului în societatea românească, acela de a crea mult și a folosi puțin.

Casa AGIR, construită după planurile arhitectului Bordenache, constituie unul dintre edificiile deosebit de interesante din București și în ceea ce privește decorația interioară.

Clădirea din bd. Dacia nr. 26 a fost construită printr-o finanțare rezultată din donații. Remarcăm, în acest sens, că suma cea mai mare a fost donată de Căile Ferate Române, respectiv 1,5 milioane lei. În privința persoanelor fizice, pe primul loc se află Ștefan Mihăescu și Nae P. Ștefănescu, cu câte 100 000 lei. Emil Prager (cunoscutul inginer constructor) a donat 50 240 lei (de asemenea, a împrumutat, fără dobândă, 300 000 lei). În lista donatorilor întâlnim și numele lui Mihail Manoilescu, cu suma de 20 000 lei.

Știința și arta, împreună în slujba interesului public

Prezentarea interiorului Casei AGIR în articolul menționat începea cu menționarea bustului Regelui Carol al II-lea, lucrare a sculptorului ing. Emil Gheorghe Negulescu, din localitatea Giurghiu (Transilvania), care a realizat și un frumos bust al Regelui Ferdinand. Cu toate că personalitatea suveranului României din perioada 1930 - 1940 a făcut și face obiectul unor controverse istorice, este incontestabil că a avut o contribuție de prim ordin la stimularea creației științifice și artistice din țara noastră. Dar, firește, nu acesta este obiectul evocărilor de față. Pornind tot de la articolul lui Mihail Manoilescu, reținem descrierea decorației interioare. Astfel, autorul menționează pictura murală de circa 20 mp, executată de pictorița Julietta Orășanu. Lucrarea contribuia la înfrumusețarea sălii de festivități. Pentru a se ajunge la alegerea temei acestei compoziții, au existat mai multe discuții pentru ca realizarea acestei picturi murale să reprezinte ceva specific, românesc. Până la urmă, dorințele inginerilor - cu acordul creatoarei - s-au împlinit, prin realizarea unei retrospective foarte simple a tehnicii românești.

După cum se vede, pictura cuprinde, de fapt, numai trei elemente: pe planul îndepărtat - Podul lui Traian sub un castru roman, în mijloc - Podul de la Cernavodă, iar pe prim plan, un șantier în plină activitate, în mijlocul căruia se ridică simbolic un tânăr elev-inginer al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, în uniforma de pe vremuri.

S-a considerat că această trecere pe planul trecutului dă precizie și valoare de simbol siluetei de „podist" atât de familiară Bucureștiului de altădată. De altfel, nici nu se poate tăgădui că axa întregului Corp Tehnic românesc a fost constituită de Școala Națională de Poduri și Șosele, așa încât nu este nicio exagerare în a simboliza inginerimea însăși prin această uniformă, pe cât de tradițională, pe atât de evocatoare.

Dar retrospectiva tehnicii românești pe care o reprezintă pictura doamnei Juliette Orășanu ar putea apărea unilaterală, întrucât reprezintă doar opera ingineriei de construcție pură, or, tehnica este, în esența ei, multilaterală, deoarece reclamă evocarea tuturor ramurilor ei, și atunci s-a socotit că cea mai bună completare a picturii murale o constituie încrustarea pe peretele opus a unor scuturi heraldice de email în culori care să reprezinte, în mod simbolic, cele 11 specialități principale ale tehnicii de atunci. Meritul cel mare al artistei Lucia Beller este de a fi reușit să împace exigențele stilului heraldic și tradiția de sobrietate și expresivitate a acesteia, cu toate instrumentele tehnicii moderne care simbolizează diferite specialități inginerești.

Este de remarcat, în modul cum s-au executat diferite scuturi, și faptul că însăși întrebuințarea culorilor este de atâtea ori adânc semnificativă.

Sub presiunea vremurilor și sub semnul speranțelor renăscute

Prezintă, desigur, interes „destinul" operei de artă a cărei refacere constituie o sursă de mândrie, de satisfacție pentru noi toți. Nu putem face abstracție de vitregia vremurilor care au urmat, de faptul că, decenii la rând, a fost schimbată în mod abuziv destinația Casei AGIR. A fost folosită de mai multe instituții publice, menirea ei inițială fiind dată uitării până în urmă cu aproape 30 de ani, când a renăscut, în condițiile cunoscute, Asociația Generală a Inginerilor din România. În contextul evocat, pictura murală a fost acoperită cu tencuială, iar semnele heraldice au dispărut. A dispărut și bustul Regelui Carol al II-lea.

Refacerea operei de artă plastică s-a înscris și se înscrie în acțiunile consecvente inițiate și continuate de AGIR pentru prețuirea tradițiilor noastre istorice, iar faptul că acest proiect a fost finalizat reprezintă, incontestabil, un succes cu care avem dreptul să ne mândrim.