Elevii români au obținut patru medalii de aur la cea de-a 37-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Informatică, desfășurată la Sucre, în Bolivia, cu participarea a peste 90 de țări, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării (MEC). „Rezultat istoric pentru România la Olimpiada Internațională de Informatică: patru medalii de aur! Este cel mai bun rezultat obținut de România la această competiție", precizează MEC. Medaliile au fost câștigate de: ▪ Rareș-Andrei Neculau, clasa a XI-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri" Galați; ▪ Rareș-Felix Tudose, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București; ▪ Mihai-Valeriu Voicu, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București; ▪ Mircea Maxim Rebengiuc, clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu" București.

- Credit foto: Facebook MEC
Coordonarea științifică a lotului țării noastre a fost asigurată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care au asigurat selecția și pregătirea loturilor reprezentative: Marius Nicoli, Colegiul Național „Frații Buzești" Craiova, și Bogdan Ioan Popa, Universitatea București, iar cea organizatorică de către reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării.