România a obținut finanțări de peste 2 miliarde euro pentru investiții strategice, în urma vizitei în SUA a delegației conduse de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat Ministerul Finanțelor (MF), într-un comunicat. Vizita a inclus dialoguri directe cu instituții financiare internaționale, agenții de rating, investitori instituționali și reprezentanți ai administrației Statelor Unite ale Americii. Potrivit MF, în urma discuțiilor a fost securizată asigurarea finanțărilor necesare pentru proiecte strategice din domeniul energiei, infrastructurii și dezvoltării economice, fiind convenite următoarele finanțări și mecanisme de sprijin:

- Credit foto: www.freepik.com
▪ aproape 1 miliard de euro va fi mobilizat pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, prin instrumente financiare ale Grupului Băncii Mondiale, destinate susținerii proiectelor strategice din domeniul energetic;
▪ aproximativ 495 milioane euro vor fi asigurați pentru proiectele companiei Transgaz, vizând modernizarea rețelelor de transport și comprimare a gazelor naturale, prin garanții oferite de Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor (MIGA), instituție membră a Grupului Băncii Mondiale;
▪ 90 milioane euro vor fi disponibili prin instrumente financiare ale Grupului Băncii Mondiale, pentru finanțarea unor măsuri de sprijin destinate gestionării efectelor actualelor provocări economice și energetice. A fost confirmată astfel posibilitatea utilizării instrumentului CERP (Crisis Emergency Response Program) al Băncii Mondiale, care poate fi activat pentru finanțarea unor intervenții rapide în situații de criză energetică;
▪ Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a confirmat disponibilitatea de a participa cu aproximativ 400 milioane euro la finanțarea proiectului de retehnologizare a Reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, fără solicitarea unei garanții suverane, contribuind astfel la reducerea presiunii asupra bugetului de stat;
▪ a fost avansată pregătirea unui împrumut de tip Development Policy Loan (DPL) din partea Băncii Mondiale, în valoare de 650 de milioane de dolari, destinat susținerii reformelor structurale și măsurilor din sectorul energetic, în corelare cu obiectivele de consolidare fiscală și modernizare economică. Totodată au fost discutate detaliile pilonului 2 DPL, care vizează în principal acțiuni privind îmbunătățirea accesului la finanțare pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, mobilizarea finanțării nebancare, decarbonizarea sectorului energetic, facilitând participarea sectorului privat la energia regenerabilă, îmbunătățirea eficienței energetice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În cadrul vizitei oficiale, delegația României a avut întâlniri cu reprezentanții principalelor instituții financiare internaționale, respectiv Grupul Băncii Mondiale (inclusiv Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare - BIRD, Corporația Financiară Internațională - IFC și Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor - MIGA), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Printre altele, în cadrul discuțiilor cu Corporația Financiară Internațională (IFC) a fost reconfirmat sprijinul pentru dezvoltarea proiectului Black Sea AI Gigafactory, inclusiv prin analiza unor mecanisme de finanțare dedicate proiectelor tehnologice de mari dimensiuni.
Au fost, de asemenea, realizați pași concreți pentru consolidarea rolului Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), inclusiv prin pregătirea unui mecanism de finanțare care va permite participarea acesteia în fonduri de investiții și vehicule financiare, cu scopul de a mobiliza capital privat pentru proiecte strategice și pentru finanțarea companiilor românești.
În cadrul vizitei la Washington, delegația României a avut întâlniri cu reprezentanți ai principalelor instituții ale administrației americane, vizând consolidarea cooperării economice și accelerarea proiectelor strategice. La Departamentul pentru Energie al Statelor Unite, delegația țării noastre a avut o reîntâlnire cu Chris Wright, secretarul pentru Energie al Statelor Unite, în continuarea dialogului inițiat anterior la Atena. Discuțiile s-au concentrat asupra proiectelor din domeniul energiei nucleare și al infrastructurii energetice, cu accent pe securitatea energetică regională.
„Rezultatele vizitei de la Washington și New York confirmă trecerea de la dialog strategic la finanțări concrete pentru proiecte majore ale României. Pachetul de peste 2 miliarde de euro mobilizat prin instituții financiare internaționale, la costuri mai reduse decât cele de pe piețele financiare, reprezintă un pas important în accelerarea investițiilor în energie, infrastructură și tehnologie. Aceste rezultate sunt susținute de un nivel ridicat de încredere din partea partenerilor internaționali în traiectoria de consolidare fiscală și în capacitatea României de a implementa reforme și proiecte de anvergură. În continuare, prioritatea autorităților rămâne valorificarea acestor angajamente prin implementare rapidă și coerentă, în condiții de stabilitate macroeconomică și disciplină bugetară", se subliniază în comunicatul MF.