Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Situația autostrăzilor în România

Mijloacele de comunicare în masă aduc aproape zilnic în atenția cititorilor, telespectatorilor și radioascultătorilor informații privind stadiul actual și perspectivele construcției de autostrăzi, relevând, în acest sens, prevederile Master Planului General de Transport. Asemenea informații sunt, însă, viciate, deseori, de interpretări specifice unui an electoral, când principalii competitori caută și găsesc din belșug exemple care încriminează adversarii politici. Tocmai de aceea, considerăm deosebit de utilă prezentarea punctelor de vedere ale unui specialist, astfel încât tematica - a cărei importanță este în afara oricărei discuții - să fie „curățată" de zgura partizanatelor politice. (n.r.)

 

Premisele unei abordări multisectoriale

Creșterea explozivă a traficului rutier din ultimele două decenii impune stringent crearea condițiilor pentru desfășurarea normală și în deplină siguranță a acestuia. Condițiile respective se referă, pe de-o parte, la starea și calitatea mijloacelor de transport, iar, pe de altă parte, la capacitatea infra-structurii rutiere de a satisface noile cerințe de trafic.

Se știe că industria construcției mijloacelor de transport auto a progresat mult în ultimele decenii. Viteza a crescut considerabil la toate tipurile de automobile (inclusiv la cele de transport de mărfuri). S-au îmbunătățit substanțial condițiile de siguranță și confortul în circulație. Unor asemenea mijloace de transport le este necesară și o infrastructură adecvată, respectiv o rețea de autostrăzi bine gândită pe cuprinsul întregii țări, astfel încât să nu existe perturbări locale, care ar putea conduce la stânjenirea economiei.

În condițiile unui trafic rutier sporit este imperios necesară creșterea capacității de circulație a infrastructurii respective. Aceasta se poate face fie prin creșterea corespunzătoare a suprafețelor rutiere, fie prin sporirea vitezei de deplasare. S-a dovedit că soluția cea mai eficientă a fost crearea autostrăzilor. Acestea permit atât o creștere în limite acceptabile a suprafețelor de rulare, dar mai ales o sporire substanțială a vitezei de deplasare.

De ce autostrăzi și nu drumurile existente?!

Pentru a înțelege mai bine răspunsul la această întrebare, este necesar să explicăm mai pe înțeles ce este o autostradă.

Autostrada este o cale rutieră cu cele două sensuri de mers separate între ele prin diverse sisteme de siguranță (de regulă, prin parapete corespunzătoare), având cel puțin câte două benzi de circulație pe fiecare sens, în funcție de mărimea traficului din zona respectivă.

Autostrada se desfășoară pe trasee în afara localităților, cu caracteristici geometrice care permit circulația în condiții depline de siguranță, cu viteză de cel puțin două ori mai mare decât pe un drum cu același număr de benzi de circulație.

Toate intersecțiile autostrăzilor cu alte căi de comunicație sunt denivelate. Accesele (intrările și ieșirile) în și din autostradă se fac în deplină siguranță, grație unor amenajări corespunzătoare cu benzi suplimentare de accelerare/decelerare. Aceasta înseamnă creșterea capacității de circulație de cel puțin două ori, și - ceea ce este deosebit de important - se permite reducerea timpului de transport la jumătate, conducând, astfel, la efecte benefice notabile asupra economiei: micșorarea consumului de combustibil și lubrifianți; reducerea uzurii materialului rulant; diminuarea poluării și a stresului; folosirea timpului economisit în alte scopuri lucrative.

Autostrada beneficiază și de o serie de amenajări adiacente: diverse dotări pe parcurs, care contribuie la desfășurarea în siguranță și confortabilă a traficului rutier, precum: stații de benzină; locuri de popas cu posibilități de satisfacere a tuturor tipurilor de necesități; posturi telefonice de urgență etc. Totodată, autostrada beneficiază de un sistem de marcaje și semnalizare specială, care contribuie în mod efectiv la siguranța traficului.

Pe scurt, autostrada înseamnă: siguranță; viteză sporită; confort; economie de timp, combustibil și lubrifianți; reducerea stresului; creștere economică.

Efecte propagate la scară națională, europeană și mondială

Construcția de autostrăzi are și o serie de avantaje colaterale destul de importante pentru economia unei națiuni, precum; reducerea șomajului, creșterea veniturilor și inclusiv a produsului intern brut, îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor.

Explicația acestei afirmații este dată deja de către mari economiști ai lumii.

Este bine cunoscut că prin investiții se produc dezvoltări economice redutabile, care sunt cu atât mai importante, cu cât investițiile sunt mai complexe, prin antrenarea a cât mai multor ramuri ale economiei. Se cunosc cazuri când ieșirea dintr-o criză economică a unei țări s-a făcut prin declanșarea construcției unei investiții masive. În acest fel este declanșată și activitatea în masă a forței de muncă, ceea ce înseamnă și crearea de plusvaloare, concomitent cu reducerea cheltuielilor sociale. Investițiile în autostrăzi trebuie alese cu grijă, pentru ca, apoi, după finalizarea lor să se obțină beneficii economice și sociale importante, adică să fie investiții de succes, folositoare.

Construcția de autostrăzi a început încă din prima jumătate a veacului trecut în țările dezvoltate ale lumii, apoi și în cele în curs de dezvoltare, deoarece se cunoaște și este bine dovedit că economia unei națiuni este în strânsă legătură cu transporturile de mărfuri și de oameni.

Primele autostrăzi din Europa s-au construit în Italia pe vremea lui Benito Mussolini începând cu anul 1926, apoi Hitler a preluat ideea și a început construcția de autostrăzi în Germania în anul 1933. În Germania s-au executat aproape 4000 de kilometri de autostrăzi în doar cinci ani. În ambele țări, șomajul era foarte ridicat, dar s-a diminuat simțitor prin aplicarea programelor de construcție a autostrăzilor. În același timp, s-a remarcat și un salt serios în dezvoltarea economiilor celor două țări.

În ceea ce privește situația autostrăzilor din țara noastră, aceasta reprezintă subiectul prezentului articol.

Se vorbește tot mai mult despre insuficienta dezvoltare a autostrăzilor din țara noastră, pentru că din ce în ce mai mult este resimțită această lacună. Economia trebuie să progreseze în pas cu vremurile, dar nu poate mai mult tocmai din această cauză. Paradoxal este faptul că, cu cât se vorbește mai mult, cu atât se face mai puțin în acest domeniu. Ne împiedicăm în hățișul birocrației, al legilor și normelor neclare și greoaie, în loc să abordăm problemele pragmatic, să schimbăm tot ceea ce este de schimbat și să purcedem la treabă. Timpul trece pe lângă noi și rezultatele sunt total nesatisfăcătoare.

Comparații utile, concluzii obligatorii

Cum este posibil ca vecinii noștri din Ungaria și Bulgaria, țări mult mai mici și cu populații sub jumătate din cea a țării noastre, să ne fi depășit marcant în acest domeniu?

Dar, pentru a vedea cum stăm concret la capitolul autostrăzi, vom analiza care este situația în acest domeniu în țările europene în care s-au construit autostrăzi. Din această analiză va rezulta clar care este locul nostru pe plan european și poate, astfel, situația va da mai mult de gândit factorilor de răspundere.

Se prezintă, în tabelul de mai jos, un clasament al țărilor europene după numărul total de kilometri de autostradă pe care îi dețineau la sfârșitul anului 2014 (deci, destul de recent), preluată de pe Internet. Alăturat sunt trecute suprafețele și populațiile fiecărei țări în parte.

În această analiză au fost exceptate statele care nu au autostrăzi din motive lesne de înțeles (Andora, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Malta, Monaco, Muntenegru, Moldova, San Marino, Vatican), precum și Rusia și Kazahstan (care au suprafețe foarte mari ce se întind pe două continente și conțin terenuri siberiene, muntoase sau deșertice).

Pentru a analiza importanța autostrăzilor în viața fiecărei națiuni s-a completat lista cu doi coeficienți, și anume:

K1 = raportul dintre numărul kilometrilor de autostradă și suprafața țării respective;

K2 = raportul dintre numărul kilometrilor de autostradă și populația țării respective.

Raportul K1 arată cât de bine este distribuită rețeaua de autostrăzi pe suprafața țării, iar raportul K2 relevă cât de bine este satisfăcută populația acestei țări din acest punct de vedere.

Este evident că, cu cât  acești coeficienți sunt mai mari, cu atât mai mult arată satisfacerea acestor națiuni din punct de vedere al transporturilor.

Din această listă se mai pot trage și alte concluzii, precum:

- Coeficienții cei mai mari se găsesc la țările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, ceea ce explică interdependența dintre economie și transporturi (Germania, Spania, Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Danemarca);

Observație: Mărimea acestor coeficienți depinde, practic, doar de dezvoltarea economică a țărilor respective, ceea ce întărește ideea interdependenței dintre economie și transporturi.

- Coeficienți mobilizatori se găsesc la țări care au și doresc în continuare dezvoltare economică (Grecia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Macedonia);

- Țări mici care se află în coada clasamentului din punct de vedere al suprafețelor de teren și al numărului de locuitori (Olanda, Danemarca, Elveția, Belgia, Slovenia, Luxemburg, Cipru) se află în fruntea clasamentelor în ceea ce privește importanța autostrăzilor în cadrul economiilor lor.

În ceea ce privește țara noastră, se constată o rămânere evidentă în urmă, căci, deși este a 12-a ca suprafață în acest clasament și a 9-a ca populație, este pe locul 31 din punctul de vedere al distribuției autostrăzilor pe suprafața țării (vezi K1) și pe locul 32 din punctul de vedere al satisfacerii populației (vezi K2).

Nivelului de mărime al țării noastre (locul 12 ca suprafață și locul 9 ca populație) ar trebui să-i corespundă niște coeficienți K1 ~ 20 și K2 ~ 200, ceea ce ar conduce la concluzia că România ar trebui să aibă o rețea de autostrăzi de cel puțin 4000 km lungime (20×238,391 mii kmp ~ 4760 km și 200×19,96 milioane locuitori ~ 4000 km).

Distanța dintre necesități și realitate

Autostrăzile sunt investiții costisitoare, dar acest aspect nu trebuie să îngrijoreze dacă ele sunt realizate cu succes. O investiție de succes înseamnă să fie economică, perfect funcțională și durabilă. Pentru aceasta, trebuie respectate o serie de reguli și condiții, care nu sunt greu de îndeplinit, dacă există voință și putință.

Este bine cunoscut faptul că un constructor poate executa corect și bine o investiție dacă are la bază un proiect bun, complet, detaliat. Nici cel mai bun constructor nu poate executa bine o lucrare după un proiect incomplet, greșit și fără detalii suficiente. De o mare importanță este, deci, existența unui asemenea proiect.

Dar cum poate fi realizat un asemenea proiect?!

Prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească un proiect bun este aceea de a fi elaborat de profesioniști, cu suficientă experiență pentru tipul respectiv de lucrare. Pentru a respecta această condiție, beneficiarul lucrării trebuie să cunoască toate posibilitățile proiectanților din domeniul respectiv și să acorde sarcina de elaborare a proiectului după principii tehnice și nu după principiul celui mai mic preț, care de multe ori până acum a dus, în final, la construcții greșite, costisitoare, păguboase pentru economie.

Pentru ca un proiect să fie bun nu este suficient să fie complet și detaliat, ci trebuie să cuprindă cele mai eficiente soluții. Acesta este un argument în plus ca proiectul să fie elaborat de profesioniști cu experiență în domeniu. Totodată, proiectul trebuie să cuprindă caiete de sarcini pentru execuție foarte clare, concrete, realizabile, incluzând cele mai adecvate materiale de construcție. Elaborarea caietelor de sarcini după principiul „copy-paste" este una dintre cele mai mari greșeli care s-au comis și se comit și în prezent, ceea ce a dus și duce la multiplicarea neclarităților și la executarea de lucrări într-o manieră arbitrară, necorespunzătoare.

Criterii și metode pentru eficientizarea investițiilor

Adevărata economie în construcții se face prin proiectare, prin concepția și adoptarea celor mai eficiente soluții pentru fiecare element în parte.

Pentru a putea fi elaborată o asemenea documentație, o altă condiție esențială care trebuie respectată constă în acordarea unui timp suficient proiectantului pentru a o finaliza în condițiile scontate. Aceasta înseamnă să nu mai fie impuse termene pompieristice de proiectare, ci să fie stabilite de către proiectant, care își cunoaște posibilitățile, eventual prin negocierea cu beneficiarul lucrării.

Se știe foarte bine că, la investițiile de succes, proiectarea durează mai mult decât execuția. Numai în felul acesta investițiile sunt eficiente, când termenul de execuție a construcției, care cuprinde ponderea costului, se reduce. Această exigență este posibil de îndeplinit numai dacă execuția are la bază un proiect bun, complet, îndeplinind toate condițiile menționate anterior.

În ceea ce privește realizarea unei investiții, trebuie spus că - și în acest caz - această sarcină se cere încredințată firmelor care demonstrează că pot dispune de dotări tehnice și umane corespunzătoare. Este bine să aibă prioritate acele companii care s-au afirmat prin lucrările efectuate anterior și să fie evitate sau chiar eliminate cele care au creat probleme la execuție.

În ceea ce privește elaborarea caietelor de sarcini întocmite de către beneficiari, adaug că ele trebuie să fie clare, concise, la obiect și nu maculatură stufoasă, repetabilă, care de multe ori nu are de-a face cu obiectivul în discuție, creându-se astfel confuzii, neclarități, posibilități de interpretare arbitrară, care duc în final la investiții necorespunzătoare, costisitoare.

Concluziile care se desprind din ceea ce am prezentat pot fi rezumate după cum urmează:

1. Economia unei națiuni depinde în mare măsură de transporturile de pe teritoriul acelui stat, cu precădere de cele rutiere, care permit cea mai mare mobilitate, căci nu poate exista nicio activitate lucrativă fără deplasări de materiale și resurse umane;

2. Transporturile depind atât de calitatea și evoluția mijloacelor specifice, dar, în aceeași măsură, și de starea infra-structurii, în speță a celei rutiere (drumuri și autostrăzi);

3. Națiunile au evoluat numeric și calitativ și au nevoie de condiții sociale și economice corespunzătoare, inclusiv un trai mai bun, ceea ce impune o mai mare mobilitate într-un timp cât mai redus și cu siguranță sporită;

4. Construcția mijloacelor de transport a evoluat în așa fel încât acestea pot să satisfacă dezideratele respective, dar este necesar ca și infrastructura să fie corespunzătoare, autostrada fiind soluția adecvată;

5. Țara noastră este mult rămasă în urmă la acest capitol față de majoritatea țărilor europene, astfel încât este necesară intensificarea măsurilor pentru recuperarea decalajului;

6. Construcția autostrăzilor este o activitate strict necesară, dar de durată, de aceea trebuie tratată cu mult discernământ, corectând metodologiile și greșelile comise până acum, abordând reguli și condiții verificate prin experiență pe plan internațional, ceea ce va conduce la realizarea de investiții de succes;

7. Pentru țara noastră, autostrada nu mai este o investiție de lux, ci o necesitate vitală, astfel încât trebuie să devină prioritară.

Fotografii

FotografieFotografieFotografieFotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.