English
Ne este dat să auzim, la tot pasul, afirmații de genul „ne aflăm în cădere liberă", „din ce în ce mai rău", „criza este iminentă" sau, la polul opus, „avem parte de o creștere economică robustă", „riscurile s-au diminuat considerabil", „optimismul a revenit în rândurile întreprinzătorilor"... Dacă încerci să afli măcar două-trei argumente în sprijinul unei aserțiuni sau al alteia, dezamăgirea va fi pe măsura iluziilor că poți avea un dialog real cu interlocutorii respectivi.
În condițiile în care se avansează, cu adevărat, argumente pro și contra evaluării actualei evoluții a economiei românești, apare mai mult decât necesar să apelăm la statistica oficială. Altfel, cum? Pe baza impresiilor personale culese - să spunem - în conversații pe o bancă în parc ori la un pahar de vorbă pe o terasă?
Nu se poate nega faptul că persistă o neîncredere - să-i zicem chiar funciară - în statistica oficială. De regulă, fiecare dintre noi emitem judecăți de valoare pe tema enunțată, în funcție de propriile experiențe, inevitabil limitate. Apoi, contează enorm stările de spirit provocate de factori exteriori, acum mai ales de natură politică, în plină campanie electorală, inabil mascată. Rigorile impuse de Eurostat - organismul specializat la scara Uniunii Europene - au determinat creșterea veridicității datelor publicate de statistica românească pe baza unor metodologii bine fundamentate. Desigur, nu sunt excluse unele erori, pornind chiar de la sursele de date primare, însă, în esență, lucrurile sunt puse la punct într-o manieră rezonabilă.
Cum referirile la argumente impun o abordare adecvată a subiectului acestui comentariu, propun cititorului să ne oprim la domeniul construcțiilor. La prima vedere, adică la ceea ce se poate observa în special în localitățile urbane, s-au revigorat vechi șantiere și au apărut multe noi, ceea ce atestă o incontestabilă relansare a domeniului de activitate care, în mod obiectiv, indică nu numai probabile, ci și posibile progrese în cele mai diferite sectoare economico-sociale.
Cum pot fi interpretate următoarele evoluții: o creștere de aproape 10 procente în anul precedent și, în primele două luni din 2016 (cele mai recente date oficiale), de 8,7% față de același interval din 2015? Sunt ritmuri relativ înalte, care nu lasă loc de interpretări divergente. Dar, ca în oricare alt domeniu, depind foarte multe de termenul de comparație, de „referențial", cum se spune într-un limbaj mai de... specialitate. Așa că trebuie spus că nivelul actual al pieței construcțiilor este cu o treime sub cel din anul de boom 2008. Deci, sunt de apreciat progresele din ultimii ani, dar nu s-a ajuns încă la cota cea mai înaltă din perioada antecriză. Poate să lipsească un asemenea argument din judecățile de valoare privind evoluția pieței construcțiilor?
Lucrurile nu se pot rezuma la aspectul evocat. Cel puțin alte două referențiale se cer luate în considerare cu toată seriozitatea. Primul vizează tipul de lucrări specifice domeniului construcțiilor. Potrivit unei clasificări universale, aceste tipuri sunt: reparații capitale, întreținerea și reparațiile curente, construcțiile noi. Or, dacă luăm drept termen de comparație luna februarie 2015, constatăm că sporul cel mai mare, de peste 50 de procente, s-a înregistrat la reparațiile capitale, urmate de întreținerea și reparațiile curente, cu 14,5%, și de construcțiile noi, cu numai 4,2%.
Un alt referențial privește categoriile de obiective. Astfel, cea mai mare creștere (circa 40%) s-a obținut la clădirile rezidențiale, urmate de clădirile nerezidențiale (19,1%) și de cele inginerești (1,5%).
Sunt date care pledează în favoarea unui mod de abordare a temelor economice (și nu numai) aplicat, pe cât posibil structurat și nuanțat fie și numai ca mijloc de apărare în fața superficialității, subiectivismului extrem, intereselor reprobabile, astfel încât propriile judecăți de valoare să aibă, cu adevărat... valoare.
