Un recent studiu elaborat de compania de consultanță și audit PwC România relevă că, în perioada 2008 - 2014, numărul total de autovehicule aflate în circulație în România a crescut cu 21%, ajungând la 4,9 milioane de autovehicule, însă cea mai mare parte a acestei creșteri a venit din importurile de mașini second-hand. De altfel - se mai arată în studiu - în prezent, trei sferturi din autoturismele vândute în țara noastră sunt second-hand. Astfel, vârsta medie a parcului auto național a crescut de la 7,7 ani în 2008 la 12,9 ani în 2014, cu 4,6 ani mai mare decât vârsta medie a parcului auto din Uniunea Europeană. În același timp, ponderea autovehiculelor mai noi de doi ani a scăzut de la 22% din totalul parcului auto la doar 4%. Acest lucru poate fi explicat și prin majorarea vârstei autovehiculelor second hand înmatriculate. De exemplu, vârsta medie a vehiculelor second hand înmatriculate în România este de peste 10 de ani. „Constatăm că în ultimii șase ani de zile, de când formula taxei de primă înmatriculare a fost pusă în acord cu regulile comunitare, parcul auto din România a îmbătrânit simțitor, astfel încât, continuând în ritmul actual, vârsta medie a parcului auto va crește la 14 ani până în 2020, ducând la creșterea emisiilor poluante, dar și punând probleme de siguranța traficului", a declarat Daniel Anghel, Partener, Consultanță Fiscală, PwC România, unul dintre autorii analizei.
Rata anuală de înnoire a parcului auto este de 1,4% în România (adică ponderea autoturismelor noi înmatriculate în totalul flotei auto), față de media europeană de 5,1%. România a înregistrat un vârf de înmatriculări de autoturisme noi în 2007, urmat de o scădere abruptă în timpul crizei economice și o tendință constantă de scădere după aceea. Analiza raportului dintre autoturisme noi și second-hand în țările UE arată că România este mai apropiată de piețele tradiționale second hand (cum sunt Olanda sau Portugalia), fiind o piață diferită decât cea a producătorilor tradiționali de autovehicule (Germania, Franța, Spania și Italia) - în care ponderea autovehiculelor noi înmatriculate este sensibil mai mare. De asemenea, situația din România este diferită și de cea a altor țări din regiune precum Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, unde ponderea achizițiilor de autovehicule second-hand este mult mai mică.
„Analiza noastră arată că actualul sistem de taxare existent în România nu reușește să stimuleze într-o măsură satisfăcătoare înnoirea parcului auto. Pentru a schimba situația, ar fi necesar ca țara noastră să ia în calcul un nou mecanism de impozitare a autovehiculelor - care să țină cont nu atât de capacitatea cilindrică, așa cum este în prezent, ci de elemente precum nivelurile de emisii ale autovehiculelor și normele Euro ale motoarelor acestora. Desigur, acest sistem s-ar putea aplica gradual numai autovehiculelor înmatriculate după intrarea în vigoare a unui pachet legislativ conturat în acest sens și oferind o perioadă de grație cu un termen rezonabil", a declarat Daniel Anghel.
La rândul său, Bogdan Belciu, Partener, Consultanță pentru Management la PwC România, de asemenea unul dintre autorii analizei, a subliniat că „armonizarea sistemului anual de impozitare al autovehiculelor cu taxa de înmatriculare va încuraja achiziția de autoturisme noi, eficiente, ceea ce va conduce la o scădere a vârstei medii a parcului auto la 10 ani până în 2025, ajutând astfel la îndeplinirea de către România a obiectivelor de mediu asumate la nivel comunitar".
