Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) a semnat contractul pentru demararea lucrărilor la proiectul „Campus Dual Politehnica București", în cadrul unui eveniment de lansare. Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior, proiectul reprezintă o investiție strategică importantă pentru piața muncii din regiunea București-Ilfov și este preconizat să contribuie la adaptarea învățământului profesional și tehnic la cerințele actuale ale pieței muncii.

- Credit foto: www.upb.ro
Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de 144 996 611,41 lei, va transforma o suprafață de 20 242,19 mp într-un hub educațional modern. Campusul, situat pe Strada Fabricii din București, va include trei corpuri de clădiri distincte, iar lucrările vor fi finalizate până la 31 august 2026. Obiectivul general al proiectului este crearea unui spațiu de învățare modern și sustenabil (nZEB - Nearly Zero Energy Building), care să stimuleze potențialul tehnic al elevilor și studenților și să faciliteze tranziția rapidă a acestora către piața muncii în domenii-cheie precum cel energetic, inginerie electrică, transporturi și inginerie aerospațială.
Grupul-țintă al proiectului include 216 elevi de clasa a IX-a și 135 de studenți în anul I, alături de personal didactic și tutori de practică.
Consorțiul pentru învățământ dual integrat, condus de POLITEHNICA București, reunește 14 parteneri, incluzând instituții de învățământ preuniversitar, primării, Consiliul Județean Ilfov și companii de renume din diverse sectoare industriale: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București (lider de consorțiu), Primăria Sectorului 6, Primăria Ciorogârla, Consiliul Județean Ilfov, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu", Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei", Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru", Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" SA, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz" SA, Grup Feroviar Roman SA, Alstom Transport SA, Tema Energy SA, SC Crystal System SRL și CTE Trailers SRL.
„Vrem să redefinim modul în care tinerii sunt educați și ajung pe piața muncii, pentru că potențialul actual poate fi mult mai bine valorificat. Suntem pe cale să creăm un ecosistem în care tinerii vor avea contact practic cu tehnologii de ultimă oră utilizate în industrie și vor colabora direct cu mediul economic, alături de companii importante care activează pe piață. Acest proiect reprezintă un parteneriat între instituțiile publice și mediul privat, prin care ne asigurăm că noile generații de specialiști sunt mai bine pregătite și se integrează mai rapid pe piața muncii. Ne propunem să oferim tinerilor nu doar cunoștințe teoretice solide, ci și abilitățile practice esențiale pentru a excela într-o piață a muncii dinamică și exigentă, așa cum este cea din România. Campusul Dual va fi un catalizator pentru dezvoltarea regională, un model de sustenabilitate și un simbol al viziunii noastre pentru o educație conectată la realitățile prezentului", a declarat rectorul UNSTPB, Mihnea Costoiu, citat în comunicat.
Investiția în Campusul Dual POLITEHNICA București este preconizată să contribuie la reducerea abandonului școlar timpuriu, la alinierea curriculei la nevoile pieței și la consolidarea unui parteneriat solid între mediul academic și cel economic, asigurând astfel o forță de muncă înalt calificată și adaptată cerințelor viitorului. „UNSTPB își reafirmă prin acest proiect angajamentul față de excelență în educație și cercetare. Cu o tradiție de peste două secole și o comunitate academică vibrantă, POLITEHNICA București se distinge printr-o infrastructură modernă, programe de studiu aliniate la standardele internaționale și o strânsă colaborare cu mediul socio-economic, materializată prin peste 1000 de parteneriate cu companii și instituții de profil din țară și din întreaga lume. Noul Campus Dual reprezintă o continuare firească a acestei viziuni, consolidând rolul universității de lider în formarea specialiștilor de înaltă calificare, pregătiți să răspundă provocărilor unei societăți bazate pe cunoaștere și inovare", precizează reprezentanții instituției de învățământ superior.