Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Ziua Inginerului Român Premiile AGIR pentru anul 2017

La 14 septembrie a.c., a avut loc ceremonia decernării Premiilor AGIR pentru cele mai valoroase lucrări inginerești din anul 2017. Cu același prilej, a fost marcată, conform tradiției, Ziua Inginerului Român (zi instituită, în anul 2000, prin Hotărâre de Guvern, la propunerea AGIR). Reamintim că, la 14 septembrie 1895, a fost inaugurat podul peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era, la acea vreme, cel mai lung pod (4088 m) din Europa continentală.

Revenind la Premiile AGIR, precizăm că, în acest an, a avut loc cea de-a XXIV-a ediție, ceea ce indică o remarcabilă continuitate, care reflectă, în fapt, progresele înregistrate de comunitatea inginerească din țara noastră prin realizări de vârf.

La manifestarea găzduită de sediul central al AGIR din București au luat parte cei distinși cu premii, precum și alți reprezentanți ai comunității inginerești. În cuvântul său la deschiderea festivității, președintele AGIR, Mihai Mihăiță, a relevat semnificațiile evenimentului, subliniind locul și rolul pe care această competiție le are în contextul preocupărilor pentru progresul tehnico-științific la nivel național și internațional. Cei distinși cu premii au mulțumit pentru aprecierea creațiilor lor și au relevat preocupările de a continua demersurile lor creative.

Au fost premiate următoarele lucrări: ▪ Secțiunea Ingineria construcțiilor de mașini: Incintă pentru testarea la temperaturi extreme a componentelor destinate industriei spațiale (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTI); ▪ Secțiunea Ingineria construcțiilor civile și industriale: Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sector Subcetate Simeria. Centrala Hidroelectrică Bretea (SC Hidroconstrucția SA); ▪ Secțiunea Tehnologia informației: Soluții inteligente de locuit folosind forța de muncă robotică (Marian Bănică, Alexandru Gavril, Alexandru Grădinaru, Johncliff Otieno); ▪ Secțiunea Ingineria transporturilor: Utilaj de cale ferată - șosea pentru serviciul de manevră (Locotractor) - LT-REL-10 (SC RELOC SA). De asemenea, a fost acordat un Premiu de Excelență inginerului Andrei Iliescu, dirijorul Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea, pentru volumul Ingineri, pasiune și muzică - 60 de ani împreună cu Orchestra Inginerilor.

Vom reveni cu detalii despre lucrările premiate în numărul viitor.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.