Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Ziua Mondială a Mediului. A XVIII-a ediție a Simpozionului științific „Educația - componenta esențială a politicii de mediu“

Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) a organizat, la 5 iunie a.c., la sediul central din Calea Victoriei nr. 118, cea de-a XVIII-a ediție a Simpozionului științific Educația - componentă esențială a politicii de mediu, eveniment tradițional desfășurat anual în contextul marcării Zilei Mondiale a Mediului. S-a relevat, cu acest prilej, că provocările globale actuale determină ca educația să constituie baza dezvoltării responsabilității față de mediu, a implementării eficiente a politicilor de dezvoltare durabilă.

AGIR și-a propus ca acest eveniment, care a inclus o sesiune de comunicări, dezbateri și schimburi de bune practici, să devină un spațiu de dialog pentru specialiști din inginerie, educație și mediu, dedicat identificării de direcții strategice și de soluții inovatoare pentru un viitor sustenabil. Reamintim că Ziua Mondială a Mediului a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1972, înregistrându-se, astfel, un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaționale în domeniu, prin organizarea la Stockholm (Suedia), sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferințe de profil.

Lucrările Simpozionului au fost moderate de președintele AGIR, Mihai Mihăiță. Rezumatele și textele complete ale comunicărilor prezentate vor fi publicate în Buletinul AGIR (cotat Index Copernicus și EBSCO).

Legătura indisolubilă dintre teorie și practică

Simpozionul a fost deschis cu lucrarea „Ecranare electromagnetică prin reflexie" (autor: C.S. dr. ing. Octavian-Adrian Tabără - Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Textile și Pielărie - INCDTP București), o abordare inovatoare care contribuie activ la ocrotirea mediului și la crearea unor ecosisteme urbane mai sigure, mai sustenabile. Autorul lucrării a subliniat că evoluția tehnologică implică recursul la comunicarea prin mijloace electronice. Calitatea semnalelor este influențată de radiația electromagnetică inerentă emisiilor de la sursă la receptor. S-au prezentat evoluții ale ecranării prin reflexie electromagnetică și s-a subliniat necesitatea introducerii acesteia în vederea îmbunătățirii calității procesului. Concluziile lucrării vizează îmbunătățirea continuă a ecranării, care poate fi ulterior personalizată pentru fiecare echipament electronic.


 - CS dr. ing. Octavian-Adrian Tabără

*

Tranziția către o politică de mediu durabilă depinde direct de materialele inovatoare pe care le dezvoltăm și le integrăm în viața de zi cu zi. În consonanță cu această idee se află lucrarea „Electrozi textili flexibili pentru actuatori" (autori: CS I dr. ing. Raluca Maria Aileni, Valentin Baciu, Adrian Cornel Marin, Octavian-Adrian Tabără - INCDTP) care explorează intersecția dintre ingineria avansată și ecologie. Lucrarea prezintă metode și materiale pentru realizarea electrozilor flexibili pe bază de suport textil (fire, țesături, tricoturi, materiale nețesute) pentru actuatoare termoelectrice. Actuatorii termoelectrici din textile conțin structuri textile conductive flexibile și materiale dielectrice (poliuretan, silicon) sau materiale acoperite cu pulberi dielectrice, capabile să convertească energia termică în lucru mecanic sau invers. În funcție de tipul de acționare (presiune electrostatică, căldură, diferență de temperatură), proprietățile materialelor dielectrice pot fi modificate, iar mișcarea poate fi generată prin comprimare-extindere, îndoire-contractare sau tranziție de fază. Principalele aplicații ale actuatorilor textili pe bază de materiale dielectrice vizează mușchii artificiali pentru recuperare și reabilitare neuro-motorie, îmbrăcămintea adaptivă care își modifică grosimea stratului izolator în funcție de temperatura exterioară și dispozitivele pentru realitatea virtuală (haptic devices) cum ar fi mănușile textile care redau senzațiile tactile datorită contracțiilor materialului dielectric.


- CS I dr. ing. Raluca Maria Aileni

Noi deschideri spre cunoaștere și performanță

În contextul provocărilor climatice actuale, educația devine obiectivul principal al unor politici de mediu eficiente. Sub semnul acestui imperativ se înscrie lucrarea intitulată „Rolul educației în consolidarea parteneriatului public-privat pentru o agricultură performantă și sustenabilă" (autori: dr. ing. Ioana Corina Moga, prof. univ. dr. Gabriel Popescu, CS dr. Petruța Simona Simion, CS II dr. Marcel Theodor Paraschivescu - Centrul de Studii și Cercetări pentru Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu", Academia Română), care investighează modul în care diseminarea cunoștințelor poate uni interesele sectorului guvernamental cu cele ale mediului de afaceri. Autorii au relevat că, în condițiile intensificării provocărilor generate de schimbările climatice, degradarea resurselor naturale și necesitatea asigurării securității alimentare, educația și transferul de cunoaștere devin instrumente esențiale pentru promovarea dezvoltării durabile. Lucrarea evidențiază rolul educației și al transferului de cunoaștere în consolidarea capacității instituționale a parteneriatelor public-private din agricultură, ca mecanisme de susținere a inovării, competitivității și protecției mediului. Au fost analizate modalitățile prin care cooperarea dintre instituțiile de cercetare, mediul academic, autoritățile publice și actorii economici facilitează diseminarea rezultatelor cercetării și adoptarea unor practici agricole sustenabile.


 - Dr. ing. Ioana Corina Moga

*

O componentă fundamentală a politicilor de mediu o reprezintă îmbunătățirea calității vieții, aspect strâns legat de performanța materialelor utilizate în medicină. Astfel, lucrarea „Noi aliaje pe bază de titan pentru aplicații medicale" (autori: dr. ing. Ioana Corina Moga - Parcul Tehnologic și Industrial Giurgiu Nord SA; ș.l. dr. ing. Mădălina Simona Bălțatu, prof. univ. dr. ing. Andrei Victor Sandu, drd. Andrei Pruteanu, prof. univ. dr. ing. Petrică Vizureanu - Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iași) are în vedere obținerea de noi aliaje pe bază de titan, optimizate special pentru a evita problemele de biocompatibilitate ale materialelor convenționale. Prin această abordare se subliniază importanța majoră a cercetării și a transferului tehnologic în crearea unei societăți mai reziliente, mai sănătoase. Autorii au relevat că aliajele pe bază de titan pentru aplicațiile medicale reprezintă o direcție importantă de cercetare în domeniul biomaterialelor, datorită proprietăților lor superioare de biocompatibilitate, rezistență mecanică și rezistență la coroziune. Dezvoltarea unor aliaje pe bază de titan care conțin elemente netoxice, precum molibdenul, zirconiul, tantalul sau siliciul, urmărește reducerea modulului de elasticitate și creșterea compatibilității cu țesuturile umane, diminuând astfel riscul de respingere și de deteriorare a implanturilor. Aceste materiale inovatoare sunt utilizate în special pentru implanturi ortopedice, dentare și dispozitive medicale avansate, contribuind la îmbunătățirea osteointegrării și la creșterea duratei de viață a implanturilor.

Mijloace subordonate scopurilor dezirabile

Educația rămâne cel mai puternic instrument de transformare socială, capabil să genereze politici de mediu durabile și aplicabile în viața de zi cu zi. Din această perspectivă, lucrarea „PLASTICWISE - abordări educaționale pentru reducerea poluării cu plastic și protecția mediului" explorează exact acest catalizator, oferind metode testate de responsabilizare. Autorii (ing. Aurora Matei - Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă, prof. dr. biol. Elena Zubcov - Asociația Obștească Societatea Ecotoxicologilor Republicii Moldova; prof. dr. ing. Andrei Victor Sandu, CSI dr. ing. Iulian Voicea, prof. dr. ing. Ioan Gabriel Sandu, dr. ing. Ioana Corina Moga - Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă) au relevat că educația pentru managementul durabil al deșeurilor din plastic reprezintă una dintre direcțiile esențiale promovate în cadrul proiectului PLASTICWISE, având ca scop dezvoltarea unei culturi a responsabilității față de mediu în comunitățile din zona transfrontalieră România - Republica Moldova. Prin activități de conștientizare, transfer de cunoștințe și implicarea activă a tinerilor și a comunităților locale, proiectul urmărește îmbunătățirea înțelegerii impactului deșeurilor din plastic și al microplasticelor asupra ecosistemelor acvatice și a sănătății umane. Educația ecologică este susținută prin instrumente practice, ghiduri și campanii de informare care promovează prevenirea poluării, colectarea responsabilă a deșeurilor, adoptarea principiilor economiei circulare. Prin formarea unor comportamente sustenabile și a unei atitudini proactive față de protecția mediului, PLASTICWISE contribuie la creșterea gradului de implicare civică și la dezvoltarea unor comunități mai responsabile, mai reziliente în fața provocărilor generate de poluarea cu plastic.

*

Pentru a asigura o politică de mediu cu adevărat eficientă, trebuie să integrăm tehnologiile actuale în procesul de conștientizare ecologică. Este esența demersului științific conținut de lucrarea „Implicații ale pedagogiei digitale în investigarea ecosistemelor urbane", care aprofundează modul în care pedagogia digitală (re)configurează cercetarea academică, transformând studenții din simpli observatori în producători activi de date științifice. Autorii (dr. ing. inf. Bogdan-Vasile Cioruța, mast. prof. ed. timpurie Ioana-Elisabeta Cioruța, ing. Alexandru Leonard Pop, conf. dr. ing. habil. Mirela-Ana Coman, conf. dr. ing. ec. Dinu Darabă - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Centrul Universitar Nord din Baia Mare) au arătat că, în investigarea ecosistemelor urbane - caracterizate prin interacțiuni complexe între biodiversitate, infrastructură și factori antropici - utilizarea platformelor de tip no-code, precum AppSheet, deschide noi paradigme educaționale. AppSheet permite cadrelor didactice și studenților deopotrivă să proiecteze rapid aplicații mobile personalizate, adaptate specificului local al terenului, fără cunoștințe avansate de programare. Prin integrarea senzorilor din dispozitivele mobile, a geolocalizării (GPS) și a formularelor inteligente, aceste aplicații optimizează colectarea în timp real a datelor privind calitatea aerului, microclimatul urban și distribuția speciilor. Astfel, principalele implicații pedagogice includ dezvoltarea competențelor digitale avansate, stimularea învățării bazate pe explorare și facilitarea colaborării prin stocarea automată a datelor în cloud. În aceste condiții, investigarea digitală a ecosistemului urban depășește barierele rigide ale laboratorului tradițional, iar studenții beneficiază de un instrument agil de Citizen Science, dobândind o gândire sistemică esențială pentru managementul sustenabil al orașelor inteligente.

Raportul dintre educație și noile tehnologii

Pentru ca politicile de mediu să nu rămână doar deziderate teoretice, educația ecologică actuală trebuie să integreze tehnologii de vârf. Este imperativul susținut de lucrarea „Managementul ecologic din perspectiva IAC și a platformelor GenAI" (autori: dr. ing. inf. Bogdan-Vasile Cioruța, mast. prof. ed. timpurie Ioana-Elisabeta Cioruța, ing. Alexandru Leonard Pop, conf. dr. ing. habil Mirela-Ana Coman, conf. dr. ing. ec. Dinu Darabă - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Centrul Universitar Nord din Baia Mare). Se aprofundează modul în care IAC și platformele GenAI pot revoluționa managementul ecologic. Astfel - subliniază autorii lucrării - integrarea Instruirii Asistate de Calculator (IAC) și a platformelor GenAI (re)definește managementul ecologic (ca disciplină aplicativă), accelerând formarea competențelor specifice în rândurile cursanților. În planul de învățământ al specializărilor de profil, disciplina capătă astfel un statut fundamental, prin trecerea de la preocupările teoretice ale cadrului didactic la expertiza practică a specialistului, facilitată direct de tehnologie. De asemenea, procesul instructiv-educativ este (re)configurat prin prisma platformelor GenAI, care acționează ca parteneri de dialog și analiză pentru rezolvarea unor studii de caz complexe, generând soluții sustenabile de real folos pentru cadrul didactic. În aceste condiții, prin sinergia dintre IAC și GenAI, procesul educațional nu mai transmite doar informație, ci construiește direct expertiză. Viitorul manager de mediu este pregătit să conducă tranziția verde a entităților economice, stăpânind atât instrumentele ecologice, cât și pe cele digitale. În structura companiilor moderne, managerul de mediu devine astfel un pilon strategic în echipa de conducere, capabil să utilizeze sisteme inteligente pentru simularea impactului ecologic și optimizarea resurselor.


 - ACS ing. Valentin Baciu

*

Educația pentru mediu înseamnă și formarea unui viitor în care știința materialelor și medicina colaborează pentru bunăstarea individului. O dovadă concretă a acestei aserțiuni este lucrarea „Senzori textili integrați pentru recuperare medicală" (autor: ACS ing. Valentin Baciu - INCDTP), în care s-a evidențiat că dezvoltarea tehnologiilor din domeniul sistemelor wearable a sporit interesul față de sistemele de monitorizare capabile să asigure funcționalitatea pentru identificarea unor parametri vitali, precum și confort în timpul utilizării. Îndeplinirea acestor două obiective a dus la realizarea de senzori textili. Lucrarea prezintă metode de realizare, precum și o analiză a mai multor configurații din literatura de specialitate a unor senzori textili, având la bază principii de funcționare a efectului piezorezistiv, capacitiv, piezoelectric și triboelectric. Sunt examinate soluții structurale cu țesături elastice conductoare protejate cu elastomeri. De asemenea, sunt analizați și senzori realizați prin tehnici accesibile, cum ar fi broderia pe suport reciclabil sau serigrafia. Validările realizate cu ajutorul experimentelor atestă capacitatea acestor dispozitive de a monitoriza cu precizie mișcările degetelor, flexia articulațiilor, distribuția presiunii la interfața cu protezele și dinamica mersului.

Viitorul se „construiește" în prezent

Educația modernă și-a lărgit considerabil orizonturile, trecând de la formarea tradițională la un ecosistem digital complex, orientat spre învățarea pe tot parcursul vieții. Această latură a realităților este examinată aprofundat în lucrarea „Instrumente interactive e-Learning pentru formare profesională continuă" (autori: CS I dr. ing. Raluca Maria Aileni, Valentin Baciu, Adrian Cornel Marin, Octavian-Adrian Tabără, Răzvan Ion Rădulescu - INCDTP), care aduce în prim-plan soluții digitale adaptate pentru nevoile actuale de dezvoltare. Lucrarea prezintă instrumente interactive de e-Learning pentru formare profesională continuă, dezvoltate în cadrul proiectului Erasmus+ InnovaTex. Aceste instrumente sunt concepute pentru profesori, studenți, tehnicieni și ingineri din instituțiile de învățământ terțiar și secundar din Republica Moldova, Ucraina și UE. Adaptarea platformei Moodle pentru a îndeplini cerințele specifice a implicat introducerea unor categorii de cursuri (fabric characterisation, 3D fabric, smart fabric, sensors, protective equipment, digitalisation) și crearea de teste și certificate electronice pentru validarea absolvirii cursurilor. Această adaptare modulară a Moodle a inclus dezvoltarea unei baze de date, clasificarea cursurilor și adăugarea unor componente software relevante. Ca parte a implementării platformei e-Learning Moodle InnovaTex, partenerii Erasmus+ InnovaTex contribuie cu conținut precum prelegeri audio/video, prezentări PowerPoint și tutoriale video pentru echipamente și software de laborator. Au fost create conturi pentru profesori, permițându-le să modifice cursurile și să le adapteze conținutul în funcție de necesități.


 - Drd. ing. Cristina Grosu

*

O educație eficientă pentru un mediu sănătos trebuie să integreze obligatoriu securitatea și sănătatea în muncă. Această cerință este avută în vedere în lucrarea „Educația privind riscurile asociate expunerii la vibrații - componentă a politicilor de protecție a sănătății ocupaționale", care aduce în prim-plan o vulnerabilitate majoră din spațiile industriale. Autorii (drd. ing. Cristina Grosu - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București; prof. univ. dr. ing. Mirela Blaga - Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iași) au subliniat că expunerea profesională la vibrații mecanice reprezintă un factor important de risc ocupațional, fiind asociată cu apariția unor afecțiuni musculo-scheletale, neurologice și vasculare, care pot afecta capacitatea de muncă și calitatea vieții. În domenii precum construcțiile, industria prelucrătoare, transporturile sau exploatările forestiere, lucrătorii sunt frecvent expuși vibrațiilor generate de echipamente și utilaje, ceea ce impune măsuri adecvate de prevenire și control. Educația în domeniul securității și sănătății în muncă reprezintă un instrument esențial pentru conștientizarea efectelor expunerii și pentru promovarea unei culturi a prevenției. Evaluarea riscurilor și implementarea măsurilor de prevenire și reducere a expunerii asociate vibrațiilor se realizează în conformitate cu cerințele legislative europene și naționale, precum Directiva 2002/44/CE și standardele tehnice specifice, care stabilesc metode de măsurare, valori-limită de expunere și criterii de protecție a lucrătorilor. Implementarea acestor cerințe, corelată cu utilizarea echipamentelor și materialelor cu proprietăți de atenuare a vibrațiilor, contribuie la reducerea impactului asupra sănătății și la dezvoltarea unui mediu de muncă sigur și sustenabil. În acest context, materialele textile funcționale reprezintă o direcție promițătoare pentru îmbunătățirea protecției individuale împotriva efectelor vibrațiilor mecanice.

*

Rezonanța comunicărilor în rândurile participanților la Simpozion s-a relevat și prin întrebări pertinente și schimburi de bune practici extrem de valoroase. Fiecare prezentare a fost apreciată la superlativ și a generat discuții constructive. Interesul deosebit manifestat de participanți a confirmat convingător că educația rămâne baza schimbării ecologice. Astfel, Simpozionul a reușit nu doar să informeze, ci și să catalizeze o comunitate dedicată, ale cărei idei și proiecte vor putea influența în mod direct viitoarele politici de mediu.

Pactul Național pentru Mediu, un parteneriat-cadru cu mediul academic pentru conectarea deciziei publice la rezultatele cercetării științifice

Tot în contextul marcării Zilei Mondiale a Mediului, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a semnat Pactul Național pentru Mediu, un document-cadru de colaborare între MMAP, instituțiile aflate în coordonarea, subordinea sau autoritatea ministerului și mai multe universități din România. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, evenimentul a avut loc la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și a fost organizat de Garda Națională de Mediu, în parteneriat cu mediul academic și cu instituțiile publice participante. Documentul a fost semnat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, Garda Forestieră Națională, Administrația Națională de Meteorologie, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Administrația Fondului pentru Mediu, Administrația Națională „Apele Române", Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea din București, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Academia de Studii Economice din București și Universitatea Tehnică de Construcții București.


- Credit foto: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

„Pactul Național pentru Mediu deschide un cadru de colaborare între administrația publică și mediul academic, prin care cercetarea românească va putea fi valorificată direct în fundamentarea politicilor publice din domeniul mediului, apelor, pădurilor, schimbărilor climatice, biodiversității, economiei circulare și dezvoltării durabile", se menționează în comunicat.

„România produce anual foarte multă cercetare valoroasă, în universități, școli doctorale și centre academice. În același timp, administrația publică are nevoie constant de date, studii, analize și soluții aplicate pentru decizii mai bune. Prin Pactul Național pentru Mediu vrem să unim aceste două resurse: nevoia reală de fundamentare științifică a deciziilor statului și capacitatea de cercetare a universităților românești. Ministerul va transmite temele unde are nevoie de expertiză, iar universitățile vor putea orienta cercetarea, acolo unde consideră oportun, către probleme concrete de politici publice. Este un pas important pentru o administrație care lucrează mai aproape de știință și pentru o cercetare academică pusă mai bine în slujba societății", au declarat reprezentanții ministerului, citați în comunicat.

Unul dintre obiectivele centrale ale Pactului este crearea unui mecanism permanent prin care Ministerul Mediului și instituțiile din subordine, coordonare sau autoritate să poată transmite periodic mediului academic temele pentru care este nevoie de fundamentare științifică. Aceste teme vor putea viza, printre altele, calitatea aerului, managementul apelor, pădurile, biodiversitatea, ariile naturale protejate, schimbările climatice, gestionarea deșeurilor, economia circulară, poluarea, digitalizarea monitorizării de mediu și comunicarea riscurilor de mediu. Aceste direcții vor putea fi preluate, în funcție de specificul fiecărei universități și cu respectarea autonomiei universitare, în lucrări de licență, disertații, teze de doctorat, proiecte postdoctorale, granturi de cercetare, laboratoare aplicate sau alte forme de activitate academică.

Pactul prevede, de asemenea, elaborarea și actualizarea periodică a unui portofoliu național de teme prioritare de cercetare, formulat de MMAP și de instituțiile aflate în coordonarea, subordinea sau autoritatea ministerului, în funcție de nevoile reale de fundamentare a deciziilor publice.

Un alt obiectiv este dezvoltarea unei Biblioteci Naționale de Resurse Academice pentru Mediu, Ape și Păduri. Aceasta va urmări inventarierea și valorificarea studiilor, lucrărilor, analizelor, tezelor de doctorat, disertațiilor, rapoartelor, metodologiilor, bazelor de date și altor resurse academice relevante pentru fundamentarea deciziilor publice. „Vrem să evităm situațiile în care administrația comandă studii noi fără să știe că există deja cercetare relevantă sau în care lucrări academice valoroase rămân izolate în circuitul universitar, fără să ajungă la instituțiile care ar putea avea nevoie de ele. Biblioteca Națională de Resurse Academice pentru Mediu, Ape și Păduri va fi un instrument de lucru prin care cercetarea românească să intre mai ușor în circuitul deciziei publice", a subliniat ministrul de resort.

După semnarea Pactului Național pentru Mediu, MMAP va propune fiecărei universități semnatare încheierea unor protocoale individuale de colaborare. Acestea vor detalia mecanismele concrete de lucru: domeniile prioritare de colaborare, punctele de contact, accesul la date și informații publice, organizarea stagiilor profesionale, colaborarea între experții ministerului și coordonatorii academici, precum și modalitățile prin care rezultatele cercetării pot fi valorificate în activitatea instituțională.

Pactul semnat la 5 iunie reprezintă documentul-cadru de asumare instituțională, iar protocoalele individuale vor reprezenta instrumentele operaționale de colaborare între Ministerul Mediului și fiecare universitate parteneră. „Demersul este deschis și altor instituții de învățământ superior din România care doresc să contribuie, prin cercetare, educație și expertiză aplicată, la fundamentarea unor decizii publice mai bune pentru mediu, ape, păduri, climă și biodiversitate", se relevă în comunicat.

Prin Pactul Național pentru Mediu, MMAP își propune să consolideze legătura dintre administrație și mediul academic, să sprijine formarea viitoarelor generații de specialiști și să creeze un circuit predictibil prin care cercetarea științifică să contribuie direct la politici publice mai bine fundamentate.

România are un Consiliu Consultativ Științific pentru Schimbări Climatice

La 3 iunie a.c., s-a lansat Consiliul Consultativ Științific pentru Schimbări Climatice, un organism independent constituit din reputați cercetători și experți de climă și mediu. Rolul acestuia este de a contribui cu expertiză științifică la înțelegerea schimbărilor climatice, a cauzelor și evoluțiilor acestora, dar mai ales a impactului și riscurilor asociate. Analizele și recomandările Consiliului vor constitui surse documentate științific în adoptarea de politici publice pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice.


- Credit foto: Starea Climei România

Consiliul reunește cercetători și experți în climatologie, meteorologie, agricultură, politici energetice, antropologie medicală și biodiversitate: dr. Mihai Adamescu, dr. Bogdan Antonescu, dr. Gabriel Bădescu, dr. Mihaela Caian, dr. Mihnea Cătuți, dr. Sorin Cheval, prof. dr. Adina-Eliza Croitoru, prof. dr. Mihai Dima, dr. Radu Dudău, dr. Monica Ioniță și dr. Valentin-Veron Toma.

Potrivit unui comunicat al inițiatorilor, membrii Consiliului au participat, de-a lungul timpului, la rapoartele naționale Starea Climei, care confirmă cu măsurători precise ceea ce observăm cu toții în ultima vreme, și anume efectele tot mai vizibile ale schimbărilor climatice: valuri de căldură mai frecvente și mai intense, perioade de secetă prelungită, fenomene meteorologice extreme și degradarea ecosistemelor.

Primul document al Consiliului, prezentat la lansare, conține recomandări de politici publice privind pregătirea orașelor, ținând cont de faptul că în zonele urbane din România temperatura medie a verilor a crescut cu până la 2,1°C față de perioada 1961 - 1990, iar numărul zilelor cu stres termic intens s-a dublat în anumite orașe.

„Schimbările climatice constituie un domeniu trans-disciplinar, atât în ceea ce privește cauzele, cât și în domeniile care sunt deja masiv afectate (de exemplu, agricultura, resursele de apă, sănătatea populației, biodiversitatea, infrastructura de energie și transport, construcțiile, turismul etc.). Această complexitate îl face dificil de urmărit și înțeles pe deplin. De aceea, un astfel de organism, care aduce la «masa dezbaterii publice» autoritatea științifică, va ajuta întreaga societate să avanseze către un nivel de înțelegere care să permită acțiunea eficientă. Acest nivel de înțelegere poate fi atins cu ajutorul unei colaborări strânse între cercetători, factorii de decizie, comunitatea de afaceri, organizațiile societății civile și cele ce activează în domeniul educației și instituțiile media", se menționează în comunicat.

Pactul Climatic European este un cadru de conștientizare și acțiune climatică pentru cetățenii europeni, în perspectiva transformării Uniunii Europene într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care: ▪ să ajungem, până în 2050, la zero emisii nete de gaze cu efect de seră; ▪ creșterea economică să fie disociată de utilizarea resurselor; ▪ nicio persoană și niciun loc să nu fie lăsate în urmă.

A fost lansată Harta de Acțiune pentru Mediu

Organizația WWF-România a lansat, cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, Harta de Acțiune pentru Mediu, o hartă deschisă, construită din semnalele celor care observă, zi de zi, ce se întâmplă în jurul lor. „De la râuri afectate de poluare și păduri marcate de tăieri ilegale, până la deșeuri abandonate sau alte intervenții asupra naturii, harta aduce laolaltă locurile din România pe care oamenii aleg să le pună în lumină. Online, acestea pot fi urmărite în timp real, conturând treptat o imagine colectivă a presiunilor asupra mediului, văzută direct din teren", se arată într-un comunicat al organizației.


- Credit foto: WWF-România

„Ziua Mondială a Mediului ne reamintește în fiecare an că planeta are nevoie de noi, de fiecare dintre noi. Încălzirea planetei, pierderea biodiversității, degradarea ecosistemelor par pentru oameni probleme abstracte. Ele sunt însă realități pe care le trăim aici în România: în Delta Dunării, în Carpați, pe malurile râurilor noastre. Fiecare acțiune contează și împreună putem schimba traiectoria și proteja mediul. Colaborarea e în natura noastră și vă invităm să folosiți Harta de Acțiune pentru Mediu", a declarat Orieta Hulea, director general al WWF-România, citată în comunicat.

Astfel, pe pagina wwf.ro, utilizatorii completează un scurt formular, plasează un „pin" pe locația semnalată, descriu problema de mediu observată și pot adăuga fotografii. Informațiile colectate vor face mai clare preocupările oamenilor legate de natură și vor contribui la o comunitate mai implicată în jurul protecției mediului. 

„Am învățat în 20 de ani că oamenii au nevoie să fie convinși să iubească natura, au nevoie să știe că acțiunea lor contează. Am mai învățat că soluțiile bune vin din teren, nu din birouri. Lansăm Harta de Acțiune pentru Mediu pentru că vrem să știm ce locuri contează pentru oameni, ce văd ei în jur, ce îi îngrijorează. Fiecare «pin» de pe hartă ne spune ceva despre cum trăiesc oamenii alături de natură și despre ce trebuie să protejăm împreună", a afirmat Hanny Bratu, Public Engagement Director al WWF-România.

Din 2006, WWF-România lucrează în cinci domenii critice pentru natura țării - păduri, ape, specii sălbatice, climă și energie, comunități locale - în zone prioritare precum Delta și Lunca Dunării, Carpații de Sud-Vest, Transilvania, Maramureș și Munții Apuseni. În cei 20 de ani, organizația a identificat 300 000 de hectare de păduri cu înaltă valoare de conservare, a contribuit la includerea a 80 000 de hectare de păduri virgine în Catalogul Național și a 24 000 de hectare în Patrimoniul Universal UNESCO, a restaurat ecologic peste 15 000 de hectare de zone umede de-a lungul Dunării, a eliberat 60 000 de puieți de sturioni în Dunăre și peste 250 de zimbri roiesc liber în Carpați. Aceste rezultate au fost posibile și prin implicarea a peste 200 000 de susținători și peste 100 de comunități locale.

WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) face parte din WWF International, cu o activitate de peste 60 de ani, în peste 100 de țări, pe 6 continente.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.