Publicistica în viziune inginerească
Apariția numărului 850 al publicației AGIR „Univers ingineresc" este pentru membrii Consiliului Director, pentru colaboratori și pentru cititori un prilej cum nu se…
Citește77 articole găsite de Mihai Mihăiță.
Apariția numărului 850 al publicației AGIR „Univers ingineresc" este pentru membrii Consiliului Director, pentru colaboratori și pentru cititori un prilej cum nu se…
CiteșteAcum, la cumpăna anilor, nimic nu este mai firesc decât să evaluăm împreună bilanțul din 2025 și să scrutăm viitorul, cel puțin, la orizontul lui 2026. Ambele…
CiteșteCu bucurie, cu cele mai calde sentimente colegiale, sub semnul frăției care ne leagă de conaționalii noștri de dincolo de Prut, consemnez că profesorul universitar,…
CiteșteEste cât se poate de firesc ca acum, la final de an, triada trecut - prezent - viitor să se regăsească în gândurile și faptele noastre sub semnul dorinței și acțiunii…
CiteșteÎnainte de toate, doresc să reiterez una dintre ideile principale din cuvântul pe care l-am rostit la remarcabilul concert al Orchestrei inginerilor „Petru Ghenghea",…
CiteșteÎn primele trei luni ale anului în curs, consumul final de energie electrică a fost de 12,694 miliarde kWh, cu 8,8% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului…
CiteșteNe aflăm la capătul celui de-al doilea an de când pandemia COVID-19 lovește crunt existența tuturor oamenilor de pe Terra, cu efecte directe și grave în toate…
CiteșteDupă cum am mai informat, în deschiderea Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România, manifestare desfășurată online, președintele ASTR, Mihai Mihăiță, a…
CiteșteStudiul de față a fost prezentat online în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor ASTR 2020. În context, s-a relevat importanța marelui conclav internațional de la…
CiteșteChiar dacă fiecare an, în orice împrejurări, înseamnă – deopotrivă – conturarea unui bilanț și scrutarea viitorului, niciodată noi, românii, asemenea locuitorilor…
CiteșteAGIR și ASTR au avut și au o serie de obiective fundamentale legate predominant de viitor, însă - cum bine se știe - drumul spre ziua de mâine trece obligatoriu nu…
CiteșteNe știam de o viață. Eu proaspăt director în Departamentul Căilor Ferate în Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, el tânăr director general la Uzinele…
CiteșteInformațiile care populează în avalanșă mijloacele de comunicare în masă și care, în bună măsură, se regăsesc în acest număr al publicației noastre, atestă o…
CiteșteCu toții, deopotrivă, cititori, colaboratori, redactori ne-am fi dorit ca apariția numărului 700 al publicației noastre să fie marcată sub auspicii faste, într-o…
CiteșteAvem toate motivele să considerăm că anul pe care îl încheiem se va înscrie, în conștiința noastră, a inginerilor români, drept un segment de timp memorabil atât…
CiteșteAcum, când toți românii și fiecare dintre noi parcurgem ultimele zile al anului 2016, avem îndreptățirea să ne bucurăm de tot ceea ce am realizat în viața noastră…
CiteșteEditorialul numarului 601 al Universului ingineresc nu poate fi consacrat altui subiect decât cel care vizeaza evaluarea unui parcurs de peste un sfert de secol…
CiteșteNici in 2015 nu am scapat de presiunile de fiecare zi determinate de ceea ce s-a intamplat si se va intampla in spatiul public, in profesie si in viata de familie. Cu…
Citește