Cea mai importantă companie din România, Dacia, a marcat împlinirea unei jumătăți de secol de la producerea primului autoturism cu marca devenită, între timp, un simbol pentru trecutul și prezentul industriei românești de profil. Reamintim că, la 20 august 1968, a fost inaugurată oficial, la cel mai înalt nivel, Uzina de Autoturisme Pitești (UAP), a cărei construcție începuse în 1967. Primul autoturism ieșit de pe porțile uzinei purta numele Dacia 1100 și era un vehicul produs după licența modelului Renault R8.
Dacia 1100 a fost o berlină cu tracțiune și motor pe spate, cu o capacitate cilindrică de 1108 cmc și cu o putere de 46 cai, atingând o viteză maximă de 135 km/h. Modelele Dacia 1100 și Renault 8 au fost produse la uzinele din Franța, Venezuela, Bulgaria, Spania, Belgia, Turcia, Mexic, Chile, Columbia, Australia, Noua Zeelandă, Maroc, Algeria, Africa de Sud, Taiwan, Canada. Dacia 1100 avea să rămână în producție până în 1972, totalizând peste 37 000 de exemplare fabricate la Mioveni.
Un an mai târziu, în 1969, a intrat în fabricație Dacia 1300, care avea să fie modelul de bază al mărcii timp de aproape trei decenii.
Fabricat în numeroase variante - berlină, break, pick-up și chiar într-o versiune sport cu două uși -, modelul Dacia rămâne în memoria colectivă ca „mașina care a pus România pe roți".
Dacia a fost înființată la sfârșitul anilor 1960 în urma unui acord de colaborare între statul român și firma Renault. „Dacia a revenit la rădăcinile sale în 1999, odată cu preluarea mărcii și a uzinei de la Mioveni de către grupul francez. Dacia este azi cea mai mare companie din România, cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut și la exporturile țării și cu un rol structurant în economie prin intermediul unei vaste rețele de furnizori. De-a lungul a cinci decenii, la Mioveni au fost fabricate peste 6 milioane de automobile", precizează compania.
De altfel, anul 1999, când Renault a achiziționat uzina și marca, a fost momentul când Dacia a început să dezvolte și să fabrice automobile moderne, începând cu modelele de tranziție SuperNova și Solenza și ajungând la prima generație a modelului Logan, modelul ce a pus din nou Dacia pe harta internațională a producătorilor auto.
În prezent, peste 90% dintre automobilele fabricate sunt exportate, modele precum Sandero sau Duster figurând în topurile de vânzări de pe cele mai exigente piețe europene.
Dacia produce în România aproape 350 000 de autoturisme pe an, la care se adaugă peste 500 000 de motoare și mai mult de 500 000 de cutii de viteze, dintre care o parte importantă sunt exportate, prin intermediul Direcției Logistice Dacia și al celui mai mare centru logistic al Alianței Renault Nissan Mitsubishi, Alliance International Logistic Network (AILN). Activitatea de inginerie se derulează la cele mai înalte standarde internaționale, în cadrul centrului de inginerie Renault Technologie Roumanie, inclusiv la Centrul Tehnic Titu, inaugurat în anul 2009.
Gama Dacia, compusă în 1968 dintr-un singur model, cuprinde în prezent șapte modele, dintre care trei (Lodgy, Dokker și Dokker Van) sunt produse, începând din 2012, în Uzina Groupe Renault de la Tanger, în Maroc.
La ora actuală, Dacia este cea mai mare companie din România, cu o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de euro, în 2017. Cota de piață a constructorului auto este de circa 30% din vânzările de vehicule noi.
Modelele Dacia sunt vândute în 44 de țări, pe patru continente, principalele trei piețe de export fiind, în prima jumătate a anului 2018, Franța, Germania și Italia.
