Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

LVO7, o noua sonda offshore de țiței • Este prima sonda multilaterală forată în România

OMV Petrom a anunțat că a început producția la o nouă sondă offshore LVO7, forată pe zăcământul Lebăda Vest. LVO7 este prima sondă multilaterală forată în România. Lucrările de foraj au demarat în februarie, în cadrul campaniei offshore anunțată în septembrie 2017. „Forajul multilateral este o nouă tehnologie care ne permite să accesăm zone diferite din cadrul unui zăcământ, prin intermediul unei singure sonde. Prin sondele multilaterale putem să accesăm resurse suplimentare în cadrul zăcămintelor mature și să creștem producția, însă în condiții de control al costurilor", a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de sectorul upstream.

Investițiile pentru forajul sondei și pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro. Sonda are două ramuri care au fost forate pe o lungime de aproximativ 3200 metri, respectiv aproximativ 2200 metri, sub fundul mării. Cu o producție inițială de 1700 bep/zi, LVO7 se află în top zece sonde cu cea mai mare producție din portofoliul OMV Petrom.

Lebăda Vest este, în prezent, cel mai mare zăcământ de țiței offshore din România aflat în producție. A fost descoperit în 1984 și este deja exploatat de zeci de ani, confruntându-se cu provocările și necesarul ridicat de investiții specifice unui zăcământ matur.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.